ICCJ. Decizia nr. 4217/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4217/2010
Dosar nr. 1010/33/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea din data de 23 iunie 2005, petentul A.Y., în termen legal, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, desfiinţarea dispoziţiei emisă de intimat la 12 mai 2005 şi obligarea acestuia, după admiterea notificării din 30 octombrie 2001, la emiterea unei noi dispoziţii prin care să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în C. F. Sighetu Marmaţiei, casă curte şi grădină în suprafaţă de 989 m.p.
Petentul a susţinut că imobilul a format proprietatea bunicilor săi, iar în anul 1971, în baza Decretului nr. 712/1966, a fost trecut în proprietatea Statului Român şi intabulat în favoarea acestuia.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 2/2006, Tribunalul Maramureş a respins contestaţia cu motivaţia că actele doveditoare ale calităţii de proprietar puteau fi depuse numai în faza administrativă, art. 22.2 al Legii nr. 10/2001 decăzând din termenul de formulare a probelor. Sentinţa a fost casată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, conform Deciziilor nr. 159/2006 a Curţii de apel Cluj şi nr. 769/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu argumentul că termenul de depunere a înscrisurilor în faza administrativă este un termen de recomandare, probele putând fi administrate şi în faţa instanţei conform principiului nemijlocirii. S-a recomandat de către instanţa de recurs ca în rejudecare să fie verificată calitatea de moştenitor a reclamantului şi posibilitatea de restituire a imobilului faţă de situaţia sa actuală.
În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1033 din 28 septembrie 2007, Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a admis cererea petentului A.Y., a anulat dispoziţia nr. 635 emisă de intimat la data de 12 mai 2005 şi a obligat intimatul să emită pe seama petentului, în condiţiile legii, o nouă dispoziţie pentru restituirea în natură a imobilului.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat apel, în termen legal, pârâtul primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei.
Prin Decizia civilă nr. 41/2008 a Curţii de apel Cluj, a fost respins apelul, iar prin Decizia civilă nr. 4281/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatându-se că în al doilea ciclu procesual nu a fost respectat art. 315 C. proc. civ., cauza a fost trimisă spre rejudecare în apel pentru administrarea probelor în dovedirea calităţii procesuale active, cât şi pentru verificarea oportunităţii restituirii în natură a imobilului şi, eventual, a menţinerii afectaţiunii conform art. 16 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 şi anexei nr. 2 lit. a) pct. 3 la Legea nr. 10/2001.
În al treilea ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 306/ A din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis, în parte, apelul declarat de pârât şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu: casă, curte şi grădină, în suprafaţă de 989 mp în Sighetu Marmaţiei, înscris în C.F. Sighetu Marmaţiei, a aparţinut numiţilor F.E. şi K.R. cu titlu de cumpărare, intabulat. Acest imobil a fost preluat de Statul Român în baza Decretului 712/1966. Proprietarii tabulari F.E. şi K.R. au fost bunicii reclamantului A.Y. Tatăl reclamantului, F.D., (fila 18 dosar apel, fila 40 şi 58 dosar fond).
Fuchs David (Dezideriu) a fost internat în diferite tabere germane până în 1945, după cum rezultă din scriptul de la fila 13. Acesta a decedat în 4 iunie 1981 în Israel. Mama reclamantului, F.M., a decedat în Isralel. Bunicul reclamantului F.E. a decedat, după cum reiese din expresul pentru uzul organelor de stat (fila 66 dosar fond), iar bunica reclamantului C.R. a decedată (fila 57).
Reclamantul şi-a schimbat atât cât şi prenumele, astfel cum rezultă din certificatul de atestare a schimbării numelui, din F. în A., în data de 01 august 1976 (fila 23) şi prenumele din T.V. în Y., după cum rezultă din certificatul de atestare a schimbării numelui (fila 27).
Prin urmare, din actele de stare civilă mai sus arătate, rezultă că reclamantul este nepotul proprietarilor tabulari F.E. şi K.R.
Este real că bunicii reclamantului au decedat, însă moştenirea după proprietarii tabulari a fost acceptată de către descendenţi, respectiv F.D. (tatăl reclamantului) şi sora acestuia P.N., după cum rezultă din sentinţa civilă nr. 636/1957. Prin această sentinţa civilă s-a respins cererea de preluarea imobilului de la moştenitorii proprietarilor tabulari, însă această hotărâre atestă calitatea de moştenitori a tatălui reclamantului şi a surorii lui.
În apel reclamantul a depus ordinele de moştenire după părinţii săi, F.M. şi F.D., de asemenea certificatul de deces al mătuşii sale P.N. (sora tatălui său), făcând dovada calităţii de moştenitor prin transmisiuni succesive după bunicii paterni, proprietari ai imobilului în litigiu.
Imobilul înscris în C.F. Sighetu Marmaţiei a fost intabulat în favoarea Statului Român în baza Decretului nr. 712/1966, fiind preluat în mod abuziv de Statul Român, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
Aşadar, reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită să solicite restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Sighetu Marmaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, după cum rezultă din cele mai sus reţinute.
În prezent, imobilul în litigiu este Centru de execuţie bugetară Sighetu Marmaţiei, fiind menţionat în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Sighetu Marmaţiei, după cum rezultă din Hotărârea nr. 85 din 27 iulie 2001 (pag. 10-11). Din adresa (fila 18 dosar fond rejudecare), Centrul de execuţie bugetară arată că este unitate bugetară, care centralizează datele privind execuţia bugetară a şcolilor generale şi a grădiniţelor din oraş, funcţionând pe lângă Şcoala generală nr. 5 Sighetu Marmaţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., dezlegările date de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru instanţa fondului, or, prin decizia de casare, Decizia civilă nr. 4281 pronunţată în Dosarul nr. 2925/100/2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a menţionat că instanţa de apel va trebui să se pronunţe asupra menţinerii afectaţiunii imobilului în condiţiile art. 16 anexa 2 lit. a) pct. 3 din Legea 10/2001.
În cazul de faţă imobilul în litigiu este un centru de execuţie bugetară, motiv pentru care instanţa va admite apelul pârâtului primarul municipiului Sighetu Marmaţiei în parte şi va menţine afectaţiunea specială a imobilului pe o perioadă de 3 ani. Prin urmare, se va modifica sentinţa civilă în sensul aplicării dispoziţiilor art. 16 Legea nr. 10/2001.
După cum a rezultat din considerentele mai sus expuse, reclamanta a contestat dispoziţia din 2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei prin plângerea înregistrată în 23 iunie 2005, în al doilea ciclu procesual, Primarul municipilui Sighetu Marmaţiei a arătat în motivele de apel că nu s-a efectuat o expertiză care să stabilească dacă în clădirea în litigiu s-au efectuat lucrări de reparaţii sau îmbunătăţiri, întrucât Statul Român a preluat imobilul de foarte mulţi ani. Cu toate acestea, Primarul nu a solicitat în apel suplimentarea probaţiunii şi efectuarea unui raportul de expertiză, împrejurare atestată şi în considerentele Deciziei civile nr. 41/A/2008 a Curţii de Apel Cluj. Pârâtul a criticat în motivele de apel din al doilea ciclu procesual, împrejurarea că nu s-a efectuat o expertiză care să stabilească lucrările de reparaţii şi îmbunătăţiri, dar în această fază procesuală nu a solicitat şi nu s-a obligat să achite o astfel de expertiză. Apoi, deşi decizia pronunţată în această fază procesuală a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Cluj la 01 iunie 2009, reprezentantul pârâtului nu a solicitat această probă la primul termen, ci doar în 15 septembrie 2009.
Cererea formulată în probaţiune a fost respinsă ca nefiind pertinentă în soluţionarea apelului pentru următoarele considerente: O expertiză care să verifice lucrările de reparaţii şi îmbunătăţiri este irelevantă, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că imobilului i-au fost adăugate noi corpuri pe verticală sau orizontală.
Faţă de probaţiunea administrată, Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 şi nu este necesară efectuarea unei expertize, deoarece imobilului ce a făcut obiectul notificării nu i-au fost adăugate pe orizontală sau verticală corpuri noi, iar lucrările de care se prevalează pârâtul când solicită efectuarea unei expertize, sunt lucrări de întreţinere, pentru care nu este necesară efectuarea unei expertize.
Pe de altă parte, având în vedere momentul în care s-a solicitat efectuarea expertizei, Curtea de apel a apreciat că această cerere s-a făcut numai cu scop dilatoriu, nu pentru că ar fi fost necesară pentru soluţionarea cauzei. Cauza se judecă de aproape 5 ani, ori solicitarea acestei probe este apreciată ca fiind abuzivă, raportat la circumstanţele cauzei mai sus expuse.
Împotriva menţionatei decizii, a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât municipiul Sighetu Marmaţiei pentru motivul de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 307 pct. 7 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că instanţa de apel a ignorat decizia de îndrumare a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.
Având în vedere completarea la întâmpinare a reclamantului s-a menţionat că Centrul de Execuţie Bugetară a suferit modificări esenţiale atât la structura exterioară, cât şi la cea interioară, valoarea acestora fiind de 61.735,19 lei, fără a se mai socoti manopera la aceste lucrări.
Adresa prin care se arată că imobilul este aproape identic cu forma iniţială nu-şi are suportul în realitate, sens în care se va depune o nouă adresă din partea Centrului de Execuţie Bugetară Sighetu Marmaţiei prin care se certifică lucrările efectuate, fapt pentru care, în temeiul art. 292 pct. 1 C. proc. civ., s-a solicitat instanţei încuviinţarea efectuării unei expertize în cauză.
În opinia recurentului, nu este normal ca o persoana care a lăsat un imobil în stare avansată de degradare, să primească o clădire modernă, cu toate dotările şi utilităţile necesare.
De asemenea, s-a învederat că Statul Român a devenit proprietar asupra imobilului în anul 1971, fapt ce rezultă din extrasul C.F. şi coala funciară, imobilul fiind cuprins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Sighetu Marmaţiei la poziţia 86, inventar însuşit de către Consiliul Local prin Hotărârea nr. 85/2001, aprobată prin H.G. nr. 934/2002.
Dispoziţia emisă în cauză este temeinică şi legală şi ca urmare a faptului că actele privind calitatea de moştenitor a reclamantului cu privire la imobilul în litigiu nu au fost depuse până la soluţionarea notificării, astfel cum cer dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001. Actele nu se depun direct în cadrul procedurii judiciare (art. 26 din Legea nr. 10/2001).
În faza procesuală a recursului a fost depusă la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea recursului şi nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul formulat în temeiul criticilor menţionate care se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., luând în considerare apărărilor susţinute de intimat în întâmpinare, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, pentru argumentele ce succed.
Astfel, instanţa de apel nu a ignorat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci a analizat pe larg aspectele de îndrumare dispuse de aceasta sub aspectul calităţii procesuale active şi a oportunităţii restituirii în natură a imobilului, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea că Centrul de Execuţie Bugetară a suferit modificări esenţiale atât la structura exterioară, cât şi la cea interioară nu a fost probată pe parcursul procesului şi nici în faza procesuală a prezentului recurs, în al treilea ciclu procesual, recurentul nedepunând la dosar înscrisul de care face vorbire în cererea de recurs, probă admisibilă în această fază procesuală şi care ar fi putut să dovedească o situaţie contrară celei de fapt reţinută în cauză până la acest moment, numai în acest caz putându-se aprecia asupra necesităţii completării probaţiunii, eventual prin încuviinţarea unei expertize de către instanţa competentă în raport de prevederile art. 305 C. proc. civ.
În lipsa unor probe contrare adreselor depuse la dosar, precum cea din 2007 a Centrului de Execuţie Bugetară, existentă la fila 19 a Dosarului nr. 2925/100/2007 al Curţii de apel Cluj, din care rezultă că imobilul nu a suferit modificări esenţiale la structură, iar aspectul exterior este aproape identic cu forma iniţială, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, care s-a considerat a nu fi incident în cauză în absenţa dovedirii existenţei unor corpuri de clădire noi, care să facă imposibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu. Astfel, potrivit acestei articol, în situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Deoarece în cauză nu s-a dovedit existenţa unor noi corpuri de clădire adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, instanţa a considerat în mod legal că restituirea în natură este posibilă, situaţia de fapt fiind reţinută în raport de probele administrate în cauză, neputând fi identificate aspecte de nelegalitate în privinţa modului de administrare a probelor, cât timp recurentul nu a depus la dosar înscrisuri contrare celor administrate în cauză, în raport de care să poată fi apreciată pertinenţa şi concludenţa suplimentării probatoriului prin efectuarea unei expertize.
Constatându-se astfel în mod corect că restituirea în natură este posibilă, instanţa de apel a verificat încadrarea imobilului, în raport de afectaţiunea actuală, în enumerarea menţionată în anexa nr. 2 lit. a) pct. 3, încadrare faţă de care a dispus păstrarea afectaţiunii pe o perioadă de 3 ani.
Faptul că Statul Român a devenit proprietar asupra imobilului în anul 1971, fapt ce rezultă din extrasul C.F. şi coala funciară, iar în prezent imobilul este cuprins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Sighetu Marmaţiei la poziţia 86, inventar însuşit de către Consiliul Local prin Hotărârea nr. 85/2001, aprobată prin H.G. nr. 934/2002, nu prezintă relevanţă, cât timp art. 16 al Legii nr. 10/2001 permite restituirea în natură a imobilelor aflate în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.
Nu este fondată nici critica potrivit căreia actele privind calitatea de moştenitor a reclamantului cu privire la imobilul în litigiu nu au fost depuse până la soluţionarea notificării, astfel cum cer dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001, aceste acte neputând fi depuse direct în cadrul procedurii judiciare, ceea ce încalcă art. 26 din Legea nr. 10/2001. Aceasta deoarece obligaţia unităţii deţinătoare de a emite dispoziţie faţă de notificarea adresată este o obligaţie legală, prevăzută de art. 25 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia “În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură”.
Persoana îndreptăţită are posibilitatea legală de a formula contestaţie în instanţă cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziei emise în aceste condiţii, fază procesuală în care se pot solicita probe, în temeiul art. 167 şi urm. C. proc. civ. şi a respectării principiului nemijlocirii instanţei în administrarea probelor. Aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar art. 23 din actuala reglementare a Legii nr. 10/2001prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse la dosar până la data soluţionării notificării, adică până la data soluţionării irevocabile a acestei cereri, ceea ce presupune atât faza soluţionării contestaţiei, cât şi faza căilor de atac, deci faza judiciară.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu este incident nici unul dintre motivele de recurs, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei împotriva Deciziei nr. 306/ A din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4216/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4231/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
