ICCJ. Decizia nr. 4293/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4293/2010

Dosar nr. 43560/1/2004

Şedinţa publică din 8 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 577/12.11.2003 Tribunalul Alba, secţia civilă, a respins contestaţia formulată de reclamantul C.A. împotriva dispoziţiei nr. 2 din 21 august 2003 emisă de Direcţia Sanitar Veterinară Alba privind retrocedarea imobilului înscris în C.F. 936 Ocoliş.

In considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamantul nu are legitimitate procesuală activă întrucât nu a a făcut dovada dezbaterii succesiunii defunctei M.M.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul susţinând nulitatea acesteia deoarece nu a fost legal citat la nici un termen de judecată şi că în mod greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active.

Pe parcursul soluţionării apelului au formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtei, numiţii C.I. şi B.I.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 1241 din 8 septembrie 2004 a admis cererea de intervenţie şi a respins apelul reclamantului, menţinând sentinţa.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantul şi pârâta.

In motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. , reclamantul a susţinut că dezbaterea succesiunii nu are relevanţă în contextul Legii speciale nr. 10/2001, iar calitatea de moştenitor după M.M. a intervenţilor nu este în măsură să le acorde acestora vocaţie la măsurile reparatorii reglementate de legea specială.

Pârâta a susţinut în dezvoltarea motivelor de recurs că autorul reclamantului, C.I. nu a fost niciodată proprietarul imobilului în litigiu.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul de la 9 aprilie 2008 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 1551 C. proc. civ., întrucât intimata pârâtă Agenţia Domeniilor Statului nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de la termenul din 30 ianuarie 2008 şi nu şi-a precizat poziţia procesuală referitor la recursul declarat de pârâtă cu privire la imobilul în litigiu care a trecut în administrarea sa, deşi a fost citată cu această menţiune.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen pentru astăzi 8 septembrie 2010.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecării recursurilor, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 9 aprilie 2008, părţile au lăsat să treacă un interval de timp peste cel prevăzut de lege, de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecării căii de atac.

Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată se va respinge întrucât, astfel cum s-a arătat anterior şi intimaţii intervenienţi sunt culpabili pentru perimarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimate recursurile declarate de reclamantul C.A. şi de pârâta D.S.V.P.S.A. Alba împotriva deciziei nr. 1241 din 8 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii intervenienţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4293/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs