ICCJ. Decizia nr. 4294/2010. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4294/2010
Dosar nr. 35801/3/2006
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2006, reclamanta M.M.C.L. a chemat în judecată pe pârâţii SC H.O. & C. SRL şi SC C. SA pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1146 din 28 iulie 2003 de B.N.P. C.E. având ca obiect imobilul-hotel situat în Bucureşti, sector 1, în condiţiile în care imobilul se află în procedura de restituire declanşată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 2516 din 11 aprilie 2001 înaintată pârâţilor.
1.2. În fapt
În motivarea cererii reclamanta a învederat că a notificat în termen legal deţinătorului imobilului menţionat, SC H.O. & C. SRL, intenţia de restituire în natură a bunului, notificare căreia i s-a răspuns în sensul că bunul solicitat a fost înstrăinat către SC C. SA.
Urmare acestui răspuns, s-a adresat persoanei căreia bunul i-a fost înstrăinat, SC C. SA, care i-a comunicat că este proprietarul acestuia.
La data de 26 ianuarie 2007, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul indicării temeiului de drept al cauzei de nulitate ca fiind, alături de cel invocat prin cererea dedusă judecăţii, şi art. 45 alin. (2) şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, justificat de faptul că imobilul nu putea face obiectul vânzării contestate întrucât acesta era exceptat de la naţionalizare, fiind rechiziţionat în anul 1950, iar transmisiunea bunului a operat în condiţiile în care cumpărătorul cunoştea regimul juridic al bunului şi fusese încunoştiinţat despre notificarea formulată în temeiul Legii nr.1 0/2001 cu privire la acesta.
1.3 În drept
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 334 din 15 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţi procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea introductivă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă nu s-a făcut dovada identităţii între imobilul pretins ca fiind proprietatea autoarei reclamantei şi cel solicitat în prezenta procedură, dar nici a identităţii între E.U., dobânditoarea bunului şi E.C., pretins antecesoarea reclamantei, aspect de asemenea nedovedit.
Hotărârea instanţei de apel.
Prin Decizia nr. 98 A din 26 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva susmenţionatei hotărâri.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că dovezile administrate în cauză inclusiv în apel nu au lămurit calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în accepţiunea legii speciale pretinsă de reclamantă şi nici a situaţiei juridice a imobilului în litigiu, cu privire la care înscrisurile depuse în probaţiune nu au reliefat identitatea bunului.
3. Recursul
4.1. Motive
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate sens în care, în dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a procedat la verificarea temeinică a actelor solicitate a fi comunicate de instituţiile statului, cu consecinţe asupra scopului procesului civil de aflare a adevărului.
În acest sens consideră că pentru o justă soluţionare a cauzei era necesar ca, alăturat înscrisurilor deja depuse în probaţiune, instanţa să stăruie pentru obţinerea istoricului de număr poştal şi a istoricului de rol fiscal, înscrisuri lămuritoare pentru stabilirea identităţii imobilului proprietatea sa cu cel pretins în prezenta procedură.
Soluţionarea cauzei s-a făcut cu aplicarea greşită a legii, întrucât din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că este moştenitoarea defunctei C.E., proprietara imobilului astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 6260/1940 aferent cărţii funciare a imobilului, ce a fost preluat abuziv de stat şi este stăpânit de pârâte.
Au fost greşit aplicate dispoziţiile legale speciale în materia imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, în condiţiile în care obiectul pricinii l-a constituit nulitatea absolută a actului de transmisiune a bunului încheiat între cele două pârâte, cerere pentru care au justificat interesul, cerinţă prealabilă celei privind dovedirea identităţii bunului, pretinsă de instanţa de apel.
4.2. Analiza făcută de instanţa de recurs.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Reclamanta, alături de alte persoane, a notificat pârâta SC H.O. & C. SRL (fostă SA) pentru restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, a imobilului – hotel O. – situat în Municipiul Bucureşti, sector 1, dobândit de antecesoarea sa în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 1930, autentificat sub nr. 29630/1930 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, transcris sub nr. 13698/1930 şi intabulat sub nr. 6260 din 27 mai 1940.
După comunicarea notificării, între pârâte a intervenit actul juridic contestat având ca obiect imobilul notificat compus potrivit menţiunilor din act din subsol, parter şi 7 etaje şi suprafaţa de 225 mp pe care este situată construcţia, pentru preţul de 50.099 Euro, conform actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare.
Prevalându-se de actele depuse în probaţiune, aceleaşi ca în susţinerea notificării, reclamanta a pretins desfiinţarea acestui contract, încheiat cu încălcarea prescripţiilor imperative ale legii speciale [art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001], pretenţie ce nu a fost primită de instanţe justificat de lipsa legitimării procesuale active dedusă din nedovedirea identităţii între E.U. şi E.C. ca şi a legăturii de rudenie cu proprietara imobilului, considerată a fi E.U.
În acest sens se reţine că cele două instanţe s-au raportat exclusiv la menţiunile contractului de vânzare-cumpărare exhibat, cu omiterea înscrierilor şi a efectelor juridice specifice ale acestora operate în evidenţele de publicitate imobiliară privind imobilul pretins în cauză (menţiuni efectuate la 10 ani de la încheierea actului, odată cu adoptarea legislaţiei privitoare la cartea funciară) perspectivă în raport cu care soluţia instanţelor şi prin consecinţă a considerentelor ce au fundamentat-o, se vădeşte a fi greşită şi dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 1930 între B.I.S., în calitate de vânzător a transmis E.U., în calitate de cumpărător, imobilul din Bucureşti, cu toate construcţiile şi instalaţiile aflate pe el, act ce a fost autentificat sub nr. 29630 din 20 octombrie 1930 de Tribunalului Ilfov, secţia notariat, şi transmis sub nr. 13698/1930.
Ulterior, prin procesul-verbal din 27 mai 1940, actul de vânzare-cumpărare menţionat a constituit titlul de proprietate în temeiul căruia „C.G.E. născut P.", astfel cum se arată în acest script, şi-a înscris dreptul de proprietate în evidenţele de publicitate imobiliară asupra imobilului „situat în str. B. nr. 37 colţ cu intrarea M. nr. 1 în suprafaţă de 210 mp compus din curte de lumină şi un corp de casă ce are parter, subsol, 6 etaje şi mansardă …".
Actele de stare civilă depuse în probaţiune (f. 88 şi urm. dosar fond) relevă că numita C.E., născută P., la data de 28 februarie 1891 şi decedată la data de 21 noiembrie 1974, a fost soţia lui C.G. care i-a şi succedat în calitate de soţ supravieţuitor (certificat de moştenitor nr. 38 din 30 ianuarie 1978).
Alături de acesta, succesiunea defunctei a fost acceptată de C.V., în calitate de nepoată şi C.C., în calitate de legatar particular.
Apoi, defunctului C.G., decedat la data de 17 august 1983 potrivit menţiunilor certificatului de moştenitor nr. 1285/14 septembrie 1983, i-au succedat C.O., în calitate de soră şi legatară universală, M.C.V.L., în calitate de legatară universală, acesteia din urmă succedându-i reclamanta din prezenta cauză M.C.L.M.
Prin urmare, rezultă indubitabil că reclamanta este moştenitoarea persoanei înscrise în evidenţele de publicitate imobiliară ca proprietar al imobilului situat la adresa la care se află imobilul în litigiu, înscriere ce atestă şi confirmă existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei înscrisă în aceste evidenţe.
Este lipsită de relevanţă în acest context al analizei împrejurarea că nu s-a făcut dovada identităţii între E.U. şi E.C., deşi potrivit menţiunilor din procesul-verbal de înscriere a dreptului rezultă că titlul înscrierii îl constituie actul de vânzare-cumpărare din octombrie 1920, încheiat de E.U. în calitate de cumpărătoare, ceea ce confirmă identitatea celor două persoane.
Aceasta pentru că înscrierea dreptului în favoarea antecesoarei reclamantei are efect constitutiv de drepturi (Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, în vigoare la momentul deschiderii cărţii imobilului şi înscrierii dreptului), apoi de opozabilitate (art. 1802 C. civ.) a acestui drept faţă de terţi, operaţiunea menţionată fiind guvernată totodată de principiul forţei probante, care înseamnă că dacă în carte funciară s-a înscris un drept se prezumă că acesta există în folosul părţii în favoarea căreia s-a înscris dreptul (efecte şi principii reglementate şi de actualul sistem de publicitate imobiliară instituit prin Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară).
Prin urmare, raportându-se la constatări eronate, ambele instanţe au reţinut greşit lipsa de legitimare procesuală activă a reclamantei, motiv pentru care constatând că greşit instanţele s-au pronunţat pe excepţie, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., ambele hotărâri vor fi casate, iar pricina trimisă spre rejudecare la prima instanţă pentru evocarea fondului, ocazie cu care vor fi analizate şi celelalte apărări invocate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta M.M.C.L. împotriva deciziei nr. 98 A din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 334 din 15 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4293/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4292/2010. Civil. Ordonanţă... → |
|---|
