ICCJ. Decizia nr. 497/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 497/2010
Dosar nr. 1667/118/2007
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanţii V.F. şi V.R.D. au solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului Constanţa, prin primar de a emite dispoziţie motivată cu privire la notificarea din 19 septembrie 2005, prin care au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului situat în Eforie Sud, Judeţul Constanţa, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1541/1961 a fostului Tribunal Popular al oraşului Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 8019 din 6 septembrie 2006, Judecătoria Constanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, iar prin încheierea nr. 1137 din 21 decembrie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ, a constatat natura civilă a cauzei şi a trimis dosarul la secţia civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, sub nr. 1667/118/2007.
La data de 6 iunie 2008, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că înţeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul Constanţa, prin primar în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale.
Prin sentinţa civilă nr. 961 din 1 septembrie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar să emită dispoziţie motivată cu privire la măsurile reparatorii solicitate prin notificare, în ce priveşte imobilul situat în Eforie Sud, în suprafaţă de 907 mp, lot 90, matricola 1167, reţinând în esenţă că pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra măsurilor reparatorii solicitate prin notificare în termen de 60 de zile.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 61/C din 25 februarie 2009, a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar.
În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel a reţinut că Municipiul Constanţa, în calitate de unitate deţinătoare, reprezentat prin Primar, are calitate procesuală pasivă de a sta în proces întrucât administrează domeniul privat, din care face parte şi terenul solicitat de reclamanţi prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare la care nu s-a răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile referitoare la proprietate, unităţile administrativ teritoriale, în speţă municipiile, sunt reprezentate de consiliile locale, care dau mandat scris în fiecare caz primarului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanţa care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au soluţionat cauza ignorând procedura de citare cu pârâtul, în sensul că, deşi reclamantul a precizat acţiunea în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu Municipiul Constanţa, prin primar (fila 33, dosar fond), pentru toate termenele de judecată a fost citată Primăria municipiului Constanţa.
Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanţa, pentru a se stabili cadrul procesual corect.
În subsidiar, dacă se va trece peste acest motiv de recurs, invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive atât a Municipiului Constanţa, cât şi a Primarului municipiului Constanţa, întrucât nu au fost investiţi cu o notificare de către reclamant pentru a li se putea reţine culpa de a nu răspunde în termenul de 60 de zile, prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Notificarea la care face referire reclamantul vizează un teren din Eforie Sus, este formulată în baza Legii nr. 247/2005 şi comunicată Primăriei Eforie la data de 19 septembrie 2005.
Este real că în dosarul judecătoriei se găseşte şi o altă notificare, înregistrată la BEJ M.A., purtând data de 23 octombrie 2001, însă nu s-a făcut dovada că această notificare a fost înregistrată la Primăria Constanţa.
Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată de recurent vizând neîndeplinirea procedurii de citare la întrucât, deşi reclamanţii au precizat acţiunea în sensul că înţeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul Constanţa, prin primar, (fila 33, dosar fond) pentru toate termenele de judecată a fost citată Primăria municipiului Constanţa, este inadmisibilă, întrucât este formulată omisso medio, fără să fi constituit motiv de apel, astfel că el nu poate fi invocat pentru prima dată pe calea recursului.
În ce priveşte cea de-a doua critică, în sensul că Municipiul Constanţa nu are calitate procesuală pasivă, aceasta este nefondată în considerarea următoarelor considerente.
În înţelesul reglementările legale, „unitatea deţinătoare" este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată asupra bunului care face obiectul Legii nr. 10/2001, fie entitatea care are înregistrat în patrimoniul său un asemenea bun. Aceleaşi reglementări semnifică „entitatea investită cu soluţionarea notificării" ca fiind, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său. Nu mai puţin, textele art. 3-5 din Legea nr. 10/2001 circumscriu sfera şi criteriile de identificare a „persoanelor îndreptăţite" la restituire potrivit procedurii prevăzute de această lege.
Rezultă că în concepţia acestor reglementări raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între „entitatea investită cu soluţionarea notificării" şi „persoana îndreptăţită", adică numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material reglementat de Legea nr. 10/2001 şi dedus judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea 247/2005, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor se face prin dispoziţia motivată a primarilor. Deşi în forma iniţială a Legii nr. 10/2001 legiuitorul a înţeles că unitatea deţinătoare era primăria [art. 20. alin. (3) în redactarea iniţială], după modificarea prin Legea 247/2005, unitatea deţinătoare a fost considerată ca fiind unitatea administrativ teritorială, în speţă Municipiul Constanţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, sunt persoane juridice de drept public comunele, oraşele, municipiile, judeţele, adică unităţile administrativ teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, primarii şi prefecţii, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 87 pct. 2 C. proc. civ.
În raport de aceste dispoziţii, Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
În redactarea acestui text, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului, respectiv comuna, oraşul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putinţă de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul fiind abilitat să emită dispoziţia motivată.
Pârâtul are obligaţia de a emite decizie sau dispoziţie motivată cu privire la notificarea din data de 23 octombrie 2001, înregistrată la BEJ M.A., chiar dacă aceasta a fost greşit îndreptată către Primăria Eforie Sud, atât faţă de considerentele ce preced, dar şi în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa iniţială, potrivit cărora: „notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricărei autorităţi, … a respectării termenului prevăzut la alin. (1) (nn: de formulare a notificării), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul".
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa prin primar împotriva deciziei nr. 61/C din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 482/2010. Civil → |
|---|
