ICCJ. Decizia nr. 447/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 447/2010
Dosar nr. 575/117/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 8 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 575/117/2008, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A.F.A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect reactualizarea despăgubirii în baza Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că reclamanta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată aceasta formulând notificare la 8 noiembrie 2005, soluţionată prin dispoziţia nr. 539 din 7 februarie 2006, în sensul respingerii notificării ca fiind tardiv formulată.
Instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că Legea nr. 247/2005 nu operează o repunere în termenul de formulare a notificărilor, iar pe de altă parte reclamanta a încercat să eludeze în fapt dispoziţiile Legii nr. 10/2001, necontestând dispoziţia prin care i-a fost respinsă notificarea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.F.A., susţinând faptul că în mod nelegal prima instanţă a respins acţiunea pe motiv că nu s-a încadrat în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi că Legea nr. 247/2005 nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor, câtă vreme prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât semnificaţia juridică a petitului acţiunii introductive de instanţă nu este aceea a unei solicitări de măsuri reparatorii în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, ci, aceea a solicitării doar a actualizării despăgubirilor ce i-au fost acordate reclamantei în baza Decretului de expropriere nr. 31/1982.
Această sumă nu a fost contestată la data exproprierii, astfel încât a înţeles să solicite la acest moment actualizarea sumei.
Pe de altă parte, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea putea fi făcută doar pentru imobilele preluate abuziv în proprietatea statului, or un decret de expropriere pentru cauză de utilitate publică nu putea fi considerat ca o măsură abuzivă, dată fiind utilitatea publică în vederea căreia s-a făcut exproprierea.
Dreptul reclamantei de a cere actualizarea acelor măsuri reparatorii nu este condiţionat de formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi deci nu a fost pierdut de către reclamantă prin efectul decăderii din exercitarea lui, principiul ocrotirii proprietăţii consacrat prin art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., neputând fi restrâns prin fixarea unor termene în legislaţia naţională.
A mai arătat reclamanta că, actualizarea despăgubirilor acordate pentru exproprieri nici nu intră în regimul Legii nr. 10/2001, ci în regimul Legii nr. 33/1994.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 173/A din 26 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.F.A. împotriva sentinţei civile nr. 186 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin notificarea înregistrată la nr. 579 din 7 noiembrie 2005 înaintată prin intermediul executorului judecătoresc M.B., reclamanta A.F.A. a solicitat Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin Primar, în calitatea sa de soţie supravieţuitoare şi unică moştenitoare a lui A.A., ca în temeiul art. 4 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, în temeiul Legii nr. 147/2005, să i se acorde despăgubiri băneşti în condiţiile legii speciale, pentru terenul în suprafaţă de 373 mp, la valoarea de 200 Euro/mp, respectiv un total de 74.600 Euro, respectiv la valoarea de 150 Euro/mp, pentru casa de locuit şi anexe în suprafaţa de 84,90 mp, deci un total pentru construcţii de 12735 Euro.
În motivarea notificării, reclamanta a invocat faptul că imobilul proprietatea sa şi a soţului său, a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 31/1982, decret care se încadrează în noţiunea de preluare abuzivă conform art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 10/2001 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Prin dispoziţia nr. 539 din 7 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a respins notificarea formulată de reclamantă, cu motivarea că Legea nr. 247/2005 nu repune pe eventualii solicitanţi în termenul de depunere a notificărilor, termen care a fost iniţial de 6 luni şi care ulterior a fost prelungit cu câte 3 luni prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 154/2001, ultima dată pentru depunerea notificărilor fiind 14 februarie 2002.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa iniţială, devenit art. 22 după republicarea legii, persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, va notifica unitatea deţinătoare în termenul de 6 luni, termen prelungit succesiv cu câte 3 luni, ultima dată fiind 14 februarie 2002.
Prin urmare neformularea notificării în termenul stabilit de lege atrage însăşi pierderea dreptului subiectiv civil de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001, prin Titlul I, nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor şi nici nu a instituit un nou termen în acest scop, aşa cum susţine reclamanta.
În nici un caz nu se poate vorbi despre identitate de raţiune, prin raportare la modificările aduse legilor fondului funciar prin Legea nr. 247/2005, în sensul că, dacă legiuitorul a prelungit termenul înăuntrul căruia se poate solicita restituirea terenurilor ce fac obiectul legilor fondului funciar, prin analogie, automat înseamnă că s-a prelungit şi termenul de depunere a notificărilor pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, pentru simplul fapt că dacă legiuitorul ar fi dorit o prelungire a acestui din urmă termen, s-ar fi stipulat expres acest lucru în dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Independent de modalitatea în care reclamanta apelantă încearcă să-şi susţină pretenţiile, respectiv că nu a beneficiat de o justă despăgubire la expropriere, ori că nu doreşte acum decât reactualizarea despăgubirilor primite la expropriere în condiţiile Legii nr. 33/1994, în realitate reclamanta a formulat o veritabilă plângere la Legea nr. 10/2001, toate argumentele sale, invocate în memoriul de apel, tinzând practic la o eludare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Că este aşa, o dovedeşte însăşi motivarea pe care reclamanta şi-a întemeiat notificarea, argumentele invocate de aceasta fiind fundamentate din punct de vedere juridic exclusiv pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Susţinerea reclamantei, conform căreia prin prisma Legii nr. 10/2001, notificarea este obligatorie doar atunci când se solicită restituirea în natură nu şi atunci când se solicită măsuri reparatorii, excede cadrului legal instituit de Legea nr. 10/2001, neexistând nicio excepţie în economia legii.
Au fost înlăturate susţinerile apelantei în sensul că în speţă s-ar fi nesocotit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme reclamanta avea posibilitatea să-şi valorifice eventualele drepturi asupra imobilului în litigiu, în cadrul legislativ instituit de legiuitorul român în concordanţă cu art. 2 din acelaşi protocol, respectiv în condiţiile Legii nr. 10/2001, dispoziţii de care reclamanta nu a înţeles să uzeze în termenul prevăzut de această lege.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta A.F.A. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a analizat superficial motivele de apel, iar pe unele dintre acestea nici nu le-a analizat, comiţând erori de judecată.
Astfel, principalul considerent în baza căruia prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantă, iar instanţa de apel a respins ca nefondat apelul este acela că reclamanta nu s-a încadrat în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Ambele instanţe au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii întrucât semnificaţia juridică a petitului acţiunii introductiv de instanţă nu este aceea a unei solicitări de măsuri reparatorii în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, ci actualizarea despăgubirilor care au fost acordate în baza Decretului de expropriere nr. 31/1982.
Dreptul de a solicita actualizarea despăgubirilor nefiind condiţionat de formularea notificării prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi nici restrâns prin fixarea unor termene în legislaţia naţională.
Or, ambele instanţe au dat o interpretare restrictivă prevederilor Legii nr. 247/2005 privind repunerea în termen a celor care nu au îndeplinit procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991.
Faţă de cele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii introductive de instanţă aşa cum a fost formulată.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed:
Obiectul prezentei acţiuni îl constituie, aşa cum corect a reţinut instanţa prin considerentele sentinţei, acordarea de măsuri reparatorii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, aferente imobilelor preluate abuziv pentru terenul intravilan în suprafaţă de 373 mp, case de locuit şi anexele în suprafaţă de 84,90 mp, pentru care reclamanta-recurentă la data de 7 noiembrie 2005 a notificat pe intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Ca atare, prezenta acţiune nu poate fi calificată ca o acţiune în „actualizarea despăgubirilor" acordate în baza Decretului de expropriere nr. 31/1982 pentru care notificarea nu este obligatorie.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a examinat şi analizat toate motivele de apel şi a expus toate considerentele pe care şi-a fundamentat soluţia.
În fine, nici critica referitoare la nelegalitatea deciziei nu subzistă.
Faţă de conţinutul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi de data înregistrării, 7 noiembrie 2005, corect s-a reţinut prin hotărârea primei instanţe, păstrată prin Decizia recurată, că soluţia respingerii notificării s-a datorat depăşirii termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin hotărârea atacată au fost aplicate corect prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A.F.A. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.F.A. împotriva deciziei nr. 173 A din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1253/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1249/2010. Civil → |
|---|
