ICCJ. Decizia nr. 4496/2010. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4496/2010

Dosar nr. 18297/1/2005

Şedinţa publică din 16 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 355 din 2 iunie 2003 Tribunalul Teleorman a respins acţiunea formulată de reclamantul S.I. împotriva pârâtei A.P.A.P.S. Bucureşti, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că în cauza pedinte devin aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.I., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie, prin Decizia civilă nr.6A din 5 ianuarie 2005, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi pe fond a respins acţiunea în ca inadmisibilă.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că tribunalul are doar competenţa de a verifica legalitatea deciziei emise de pârâta persoană juridică deţinătoare, iar în lipsa unei asemenea decizii, tribunalul nu poate verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât cu privire la restituirea în natură cât şi cu privire la oferta de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului, aşa cum a pretins reclamantul în prezenta acţiune.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2006, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cererii de recurs în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 1761/2005 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

La data de 28 iulie 2010, din oficiu s-a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării judecării cererii de recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:

Perimarea constituie o sancţiune procedurală ce determină stingerea activităţii judiciare datorită rămânerii litigiului în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă, şase luni în materie comercială.

Instituţia perimării este reglementată de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ.

Condiţiile perimării se desprind cu uşurinţă din chiar dispoziţiile art. 248 C. proc. civ.

O primă condiţie se referă la obiectul perimării. Aceasta vizează doar o anumită categorie de acte procedurale, respectiv acelea care generează o activitate judiciară de fond sau o activitate de soluţionare a căilor legale de atac.

A doua condiţie ce poate fi dispusă din text se referă la rămânerea cauzei în nelucrare timp de un an.

În fine, ultima condiţie, la fel de importantă ca primele două, constă în rămânerea cauzei în nelucrare din vina părţii. Este şi condiţia care subliniază caracterul de sancţiune procedurală a perimării.

Cum, în cauza pedinte, condiţiile perimării sunt îndeplinite, întrucât cererea de recurs a fost suspendată, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 27 aprilie 2006 adică până la data soluţionării cauzei înregistrate sub nr. 1761/2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, iar această cauză a fost soluţionată la data de 2 octombrie 2008 prin Decizia civilă nr. 5665 şi niciuna din părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, aşa cum prevăd dispoziţiile procedurale sus arătate, este cert că în speţa supusă analizei se va aplica sancţiunea perimării.

Aşa fiind, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamante împotriva deciziei civile nr. 5 din 6 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de R.V.R., S.V. şi M.M.N. împotriva deciziei civile nr. 6 A din 5 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4496/2010. Civil