ICCJ. Decizia nr. 4508/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4508/2010
Dosar nr. 19051/3/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1599 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.F., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, reclamantul B.F. a chemat în judecată pârâţii, solicitând instanţei desfiinţarea Dispoziţiei nr. 10125 din 11 aprilie 2008, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, şi obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilul situat în Bucureşti, sector 4.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de către autorul său B.O.M. în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare sub denumirea de „chitanţă", pentru care a achitat promitentului vânzător, suma de 50.000 lei/rol cu titlul de preţ.
Reclamantul a mai susţinut că locuieşte în imobil de 26 de ani, că imobilul a fost expropriat în anul 1981 de Statul Român în mod abuziv, fără să existe o declaraţie de utilitate publică şi fără o justă şi prealabilă despăgubire.
In final a mai susţinut că la data de 18 octombrie 2001, a notificat Primăria Municipiului Bucureşti prin Biroul Executorului Judecătoresc „S. şi N.", că pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, a fost obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra notificării, prin sentinţa civilă nr. 1531 din 28 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 31241/3/2007, iar la data de 11 aprilie 2008, s-a emis Dispoziţia nr. 10125 prin care i s-a respins notificarea ca nedovedită deşi a depus toate actele care i s-au solicitat.
In drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (31) şi pe cele ale prevederilor din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 şi art. 480 C. civ.
In temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 s-a respins contestaţia ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii privind restituirea în natură a imobilului teren şi construcţie, contestatorul ar fi trebuit să facă dovada că are calitate de persoană îndreptăţită.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul a trecut în proprietatea statului cu plată prin aplicarea dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973 şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 preluare abuzivă potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, dar faţă de foştii proprietari C.I. şi C.T. şi nicidecum faţă de B.F. care a locuit împreună familia sa în calitate de chiriaş, aşa cum rezultă din declaraţia aflată la fila 19, din dosarul de fond şi încheiată în formă autentică în anul 1971.
Dacă între foştii proprietari ai imobilului şi părinţii reclamantului s-ar fi încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare pentru acest imobil, nimic nu-i împiedica pe aceştia la apariţia Legii nr. 58/1974, să le înstrăineze în formă legală imobilul, cu atât mai mult cu cât, în cazul în care în termenul de un an de la dobândirea celui de-al doilea imobil de către familia C., aceştia erau obligaţi fie să înstrăineze imobilul, fie să-l treacă în proprietatea statului cu plata unor despăgubiri.
Prin Decizia nr. 624A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că din mijloacele de probă aflate la dosar, în mod corect s-a reţinut că apelantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamantul a formulat recurs, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii sale.
In motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299-304 C. proc. civ. şi a art. 1 din Primul Protocol, recurentul a susţinut că transferul proprietăţii se poate face în orice mod posibil, în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi Jurisprudenţa CEDO, astfel că, în mod greşit a fost reţinută lipsa calităţii sale de persoană îndreptăţită.
Recursul declarat de reclamant va fi admis prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de casare invocat de instanţă din oficiu.
Prevederile legale arătate mai sus, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ., stipulează faptul că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Prin urmare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. o hotărâre poate fi casată dacă nu cuprinde considerentele pe baza cărora instanţa şi-a întemeiat soluţia, inexistenţa acestora împiedicând exercitarea controlului judiciar.
Aceasta întrucât, orice decizie trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" potrivit dispoziţiilor art. 251 C. proc. civ., motivarea constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor.
Aceste din urmă dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel care practic nu şi-a motivat Decizia pronunţată, considerentele acesteia lăsând fără răspuns motivele de apel cu care a fost investită.
Neîndeplinirea cerinţei legale a motivării echivalează cu nepronunţarea asupra fondului cauzei, astfel încât în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. cauza se va trimite instanţei de apel pentru rejudecarea apelului.
În consecinţă, fată de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa Decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel, în vederea rejudecării apelului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant B.F. împotriva deciziei civile nr. 624 A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4516/2010. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 4509/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
