ICCJ. Decizia nr. 4566/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4566/2010
Dosar nr. 4274/1/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 201 0
Asupra contestaţiei de faţă, constată:
La 18 ianuarie 2007, T.N. şi T.E. au solicitat revizuirea de deciziei nr. 172A din 04 aprilie 2002 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta C.E., continuat de moştenitorul acesteia C.M., a anulat sentinţa civilă nr. 346 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă, şi, rejudecând cauza prin evocarea fondului, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţii T.N. şi T.E. să lase reclamantului, în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 2.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienţii invocând ca acte noi sentinţa civilă nr. 1140 din 07 octombrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, şi decizia nr. 1598 din 05 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia civilă nr. 653 A din 17 octombrie 2008, a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată, reţinând că înscrisurile invocate de revizuienţi nu îndeplinesc condiţiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii revizuienţii au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit a fost respină cererea de revizuire întrucât înscrisurile invocate sunt determinante şi pot conduce la schimbarea soluţiei instanţei de apel în sensul modificării deciziei nr. 172 A din 04 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu consecinţa respingerii apelului.
Prin decizia nr. 5438 din 12 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca nefondat, recursul.
În motivare, instanţa a reţinut că cele două hotărâri judecătoreşti invocate de revizuienţi nu sunt înscrisuri noi, ci reprezintă un precedent judiciar creat de alte părţi, cumpărători ai unor apartamente din acelaşi imobil ca şi cel din litigiu.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1140 din 07 octombrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamanţilor C.B, C.C. şi C.A.A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a anulat dispoziţia nr. 973/1997 emisă de pârât prin care s-a dispus restituirea către C.E. a imobilului situat în Bucureşti, sector 2, iar prin decizia civilă nr. 1598 din 05 mai 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 1140 din 07 octombrie 1999.
Având în vedere că în dreptul intern, precedentul judiciar nu este considerat izvor de drept decât în cazul deciziilor pronunţate de Înalta Curte în recurs în interesul legii şi a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel că decizia atacată este legală.
Împotriva aceste decizii, T.N. şi T.E. au formulat contestaţie în anulare, susţinând că sunt proprietarii de fapt şi de drept ai imobilului în litigiu, având calitatea de cumpărători de bună credinţă, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 1997, iar preţul de achiziţionare al apartamentului l-au achitat integral înainte de formularea acţiunii în revendicare.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
În ceea de priveşte contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se poate îndrepta împotriva unei hotărâri irevocabile, când judecata s-a făcut cu lipsă de procedură sau când s-au încălcat norme de ordine publică privitoare la competenţă.
Art. 318 C. proc. civ. prevede posibilitatea atacării cu contestaţie în anulare a hotărârii pronunţate în recurs, dacă aceasta este rezultatul unei greşeli materiale sau când, respingându-se recursul, a fost omis din greşeală a fi cercetat vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din analiza textelor de lege sus-menţionate rezultă că admiterea contestaţiei în anulare este condiţionată de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitative prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ. Aceste dispoziţii legale au caracter expres şi imperativ, iar nerespectarea lor, prin formularea unor motive ce nu corespund celor strict prevăzute de lege, face incidentă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
În speţă, contestatorii nu au precizat în care dintre dispoziţiile legale sus-menţionate îşi încadrează cererea şi nici nu au formulat vreun motiv din cele prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de T.N. şi T.E. împotriva deciziei nr. 5438 din 12 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4595/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4562/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
