ICCJ. Decizia nr. 4616/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4616/2010
Dosar nr. 2067/99/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea din 14 februarie 2002, I.M. a solicitat Companiei Naţionale de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi, restituirea în natură a suprafeţei de 1.200 m.p., teren, situată în localitatea T., judeţul Neamţ.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 03 martie 2009, reclamanta a solicitat obligarea Companiei Naţională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi, la soluţionarea notificării.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că de la antecesorul său a fost expropriată o suprafaţă de 10.565 m.p. teren arabil şi 300 m.p. teren loc de casă situat în localitatea T., judeţul Neamţ.
Deşi a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001, pârâta nu i-a răspuns nici până la data formulării prezentei acţiuni.
Prin sentinţa nr. 1171 din 17 iunie 2009, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a admis, în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâta să soluţioneze notificarea reclamatei referitoare la terenul în suprafaţă de 1.200 m.p. situat în comuna T., judeţul Neamţ, şi a respins cererile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile şi cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pârâta era obligată să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la primirea ei sau de la depunerea actelor doveditoare.
Faţă de cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de amenzi civile, Tribunalul a constatat că Legea nr. 10/2001 nu prevede o asemenea sancţiune, iar dispoziţiile art. 580 C. proc. civ. nu sunt incidente.
Prin decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia tardivităţii notificării invocată de apelantă şi a respins apelul pârâtei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că notificarea a fost formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 la art. 21, prelungit succesiv până la data de 14 februarie 2002, care este chiar data depunerii notificării prin executor judecătoresc.
De asemenea, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pârâta era obligată să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la primirea ei sau de la depunerea actelor doveditoare. Pârâta nu s-a conformat acestei obligaţii, trimiţând doar două adrese reclamantei pe durata a mai bine de opt ani.
Împotriva acestei decizii pârâta Compania Naţională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi, a declarat recurs, aducându-i critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că au fost greşit aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, referitoare la împrejurarea că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din acest act normativ, câtă vreme i-a pus în vedere reclamantei să se prezinte la sediul său cu toate actele doveditoare ale dreptului său de proprietate.
În realitate, reclamanta a fost cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu a precizat în care din cazurile de preluare abuzivă se încadrează imobilul solicitat, aspect care nu a fost clarificat nici de instanţele de fond.
Mai arată pârâta şi că terenul în cauză face obiectul unui act de vânzare-cumpărare, din care rezultă că autorul reclamantei a primit şi o despăgubire, terenul fiind necesar extinderii porţiunii de cale ferată Piatra Neamţ-Bicaz.
Excepţia tardivităţii notificării a fost greşit respinsă, pentru că termenul de depunere, prelungit succesiv, a expirat la data de 14 februarie 2002, iar reclamanta a depus notificarea chiar în această zi. În plus, executorul judecătoresc prin intermediul căruia a fost depusă notificarea a înaintat-o pârâtei la data de 22 octombrie 2007, încălcând prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 din acelaşi act normativ, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În consecinţă, pârâta Compania Naţională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi, avea obligaţia de a se pronunţa motivat printr-o decizie asupra notificării, în sensul admiterii sau respingerii ei. Această obligaţie nu a fost îndeplinită în cadrul termenului instituit de art. 23 din Legea nr. 10/2001, care este imperativ.
Împrejurarea că pârâta i-a pus în vedere reclamantei să se prezinte la sediul său pentru a depune toate actele de care înţelege să se folosească, nu este de natură a înlătura această obligaţie, instituită de Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii notificării reclamantei, se constată că susţinerea pârâtei pe acest aspect este nefondată, deoarece notificarea a fost formulată în ultima zi a termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 la art. 21, adică la data de 14 februarie 2002. Împrejurarea că executorul judecătoresc ar fi trimis notificarea cu întârziere pârâtei nu este de natură să atragă sancţionarea reclamantei, care şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Având în vedere soluţia instanţelor de fond, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze notificarea reclamatei referitoare la terenul în suprafaţă de 1.200 m.p. situat în comuna T., judeţul Neamţ, Înalta Curte va respinge criticile formulate prima dată în calea de atac a recursului privind efectele juridice ale actului de vânzare-cumpărare încheiat cu autorul reclamantei.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate Române SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi împotriva deciziei civile nr. 1 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4615/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1110/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
