ICCJ. Decizia nr. 4629/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4629/2010
Dosar nr. 42722/3/2008
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 550 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia formulată de reclamanta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Sibiu, a dispus anularea deciziei nr. 332 din 7 octombrie 2008, emisă de A.V.A.S.; a obligat pârâta să emită o nouă decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în Cisnădie, judeţ Sibiu, în suprafaţă de 3766 mp înscris în Cartea Funciară 2948 Cisnădie; a obligat pârâta, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 lei.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că prin Decizia nr. 332 din 07 octombrie 2008, emisă de A.V.A.S., a fost respinsă notificarea nr. 1125 din 28 mai 2001, formulată de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, întrucât notificatoarea nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii.
Potrivit sentinţei civile nr. 4015 din 19 mai 2005 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă prin Decizia civila nr. 485 din 26 mai 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a constatat că reclamanta este continuatoarea şi succesoarea în drepturi a Camerei de Comerţ şi Industrie Sibiu, desfiinţată în mod abuziv, prin Decretul nr. 74/1949.
Ca atare, întrucât s-a reţinut cu putere de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea şi succesoarea în drepturi a fostei Camere de Comerţ şi Industrie Sibiu, rezultă că aceasta este persoană îndreptăţită la restituirea imobilelor ce au aparţinut fostei Camere de Comerţ şi Industrie Sibiu, preluate abuziv de către stat, prin Decretul nr. 47/1949, printre acestea, aflându-se şi imobilul înscris în C.F. nr. 4212 Cisnădie.
Întrucât imobilul se află, în prezent, în patrimoniul unor societăţi comerciale integral privatizate, aşa cum recunoaşte şi pârâta prin întâmpinarea formulată, s-a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel intimata A.V.A.S., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul respingerii cererii reclamantei şi menţinerii, ca temeinică şi legală, a deciziei nr. 332 din 7 octombrie 2008, emisă de A.V.A.S.
Un prim motiv de apel s-a raportat la faptul că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât au fost interpretate şi aplicate nelegal dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Sibiu a fost desfiinţată prin Decretul nr. 74/1949 şi lichidată, atribuţiile ei au trecut în competenţa altor organe ale statului, iar, după anul 1990, a fost înfiinţată conform Decretului-lege nr. 139/1990, deci nu există nicio continuitate a acestei instituţii.
A mai precizat că efectele juridice ale sentinţei civile nr. 4015 din 19 mai 2005 a Judecătoriei Sibiu nu pot fi reţinute cu autoritate de lucru judecat, în raport de prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, care stabilesc o altă ipoteză juridică, în raport de care nici o instanţă nu s-a pronunţat.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, s-a criticat hotărârea instanţei de fond, ca netemeinică şi nelegală, în ceea ce priveşte obligaţia stabilită, în sarcina A.V.A.S., de a emite o nouă decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu, întrucât, prin Legea nr. 247/2005 şi OUG nr. 81 din 28 iunie 2007, se reglementează, în mod cert, procedura şi modalităţile de despăgubire efectivă pentru imobilele preluate în mod abuziv.
Astfel, obligaţiile A.V.A.S. se limitează numai la propunerea de acordare de despăgubiri, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005, obligaţia de a stabili modalitatea de despăgubire aparţinând, în mod exclusiv, Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul A.N.R.P.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, acesta se referă la stabilirea, în mod nejustificat şi nelegal, în sarcina A.V.A.S, a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 2975 lei, deşi se poate constata că A.V.A.S. nu a fost de rea-credinţă şi nu a avut o comportare neglijentă, executându-şi obligaţiile legale, cheltuielile de judecată fiind stabilite în mod arbitrar.
Prin Decizia nr. 568 A din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins apelul reţinând că în cauza dedusă judecăţii, existând o decizie irevocabilă, prin care se constată că intimata contestatoare este continuatoarea şi succesoarea în drepturi a Camerei de Comerţ şi Industrie Sibiu, partea interesată, cea care a câştigat procesul, poate invoca aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, putându-se prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea irevocabilă, în noua judecată, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.
În ceea ce priveşte invocarea de către apelantă a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în susţinerea primului motiv de apel, Curtea a apreciat că acesta este inaplicabil în cauza dedusă judecăţii, întrucât intimata contestatoare nu este inclusă în categoriile enumerate limitativ în acest articol.
Asupra celui de-al doilea motiv de apel, prin care se critică hotărârea instanţei de fond, din perspectiva modalităţii în care a fost stabilită obligaţia, în sarcina intimatei pârâte A.V.A.S., de a emite o nouă decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, Curtea l-a apreciat, de asemenea, ca nefondat, constatând că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr.10/2001, republicată, care prevăd că pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, precum şi pe cele reglementate de alin. (3) al acestui articol, conform cărora, în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Asupra ultimului motiv de apel, prin care se critică nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de obligare a intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecată fiind impuse părţii care a pierdut procesul şi care se află în culpă procesuală, pentru declanşarea procedurii judiciare, având ca obiect anularea deciziei nr. 332 din 7 octombrie 2008 emisă de A.V.A.S., iar cuantumul acestora fiind raportat la chitanţele depuse la dosar – filele 46 şi 47.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită întrucât nu este continuatoarea vechii persoane juridice
- acordarea măsurilor reparatorii în echivalent bănesc se poate realiza doar în condiţiile impuse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005
- în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Dintre cele trei motive de recurs formulate de pârâtă se va reţine doar cel de-al doilea motiv referitor la acordarea despăgubirilor în echivalent bănesc.
Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, republicată prin Titlurile I şi VI ale Legii nr. 247/2005, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent ce vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale.
Titlul VII al legii amintite prevede că evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In speţă, s-a stabilit în sarcina pârâtei emiterea deciziei cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent bănesc, fără a se preciza că modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii urmează a fi decise de Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor, întrucât acordarea acestor despăgubiri trebuie să se realizeze numai potrivit procedurii administrative instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Astfel, conform art. 16.6 ultimul alineat al HG nr. 1095/2005 după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, Decizia sau dispoziţia care a făcut obiectul litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va transmite, împreună cu toată documentaţia privind imobilul, evaluatorului sau societăţii de evaluatori.
Potrivit art. 16.12 din acelaşi act normativ, raportul întocmit de evaluator va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Faţă de aceste dispoziţii legale este de la sine înţeles că pârâta nu poate fi obligată la plata acestor despăgubiri, motiv pentru care recursul se va admite în parte, se va admite în parte şi apelul pârâtei, iar Decizia atacată se va schimba în parte în sensul obligării emiterii deciziei motivate cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile legii speciale.
Celelalte motive de recurs nu pot fi reţinute.
Referitor la calitatea recurentei de continuatoare a vechii persoane juridice este de precizat că potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă. Or, în speţă, reclamanta a îndeplinit aceste cerinţe legale, sens în care a prezentat sentinţa irevocabilă nr. 4015/2005 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este continuatoarea persoanei juridice desfiinţate.
Nici ultimul motiv de recurs privitor la plata cheltuielilor de judecată nu va fi reţinut, întrucât instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 568 A din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică în parte.
Admite în parte apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei nr. 550 din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta să emită o nouă decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale pentru imobilul situat în Cisnădie, judeţul Sibiu în suprafaţă de 3766 mp înscris în C.F. 2948 Cisnădie.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4627/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4611/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
