ICCJ. Decizia nr. 4631/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4631/2010
Dosar nr. 2720/2/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2007, reclamanţii D.A.S. şi D.E. au chemat în judecată pe pârâţii G.M. şi G.R. pentru a fi obligaţi să le achite suma de 1.500.000 Euro.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat că au deţinut în coproprietate împreună cu pârâţii G.M. şi G.R. un teren intravilan în suprafaţă de 150.000,05 mp situat în Bucureşti, sector 2, identificat cadastral cu număr provizoriu 12198/1 şi intabulat în C.F. nr. 44828 a Sectorului 2 Bucureşti.
Au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 472 din 13 februarie 2004 de BNP M. şi M., reclamanţii cu o cotă indiviză de 20% iar pârâţii cu o cotă indiviză de 80% din dreptul de proprietate asupra terenului.
Împreună cu pârâţii au hotărât să înstrăineze terenul, fără a realiza ieşirea din indiviziune, sens în care au încheiat în data de 18 februarie 2004 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 de BNP M. şi M. prin care au transmis dreptul de proprietate asupra acestui teren către SC A.I.C. A.I.C. SRL.
Preţul datorat de cumpărătoare a fost convenit la suma de 7.500.000 Euro, urmând să fie achitat proporţional cu cota parte deţinută de fiecare vânzător, respectiv 6.000.000 Euro către pârâţi şi 1.500.000 Euro către reclamanţi.
Pentru simplificarea procedurii de plată a preţului având în vedere cuantumul său ridicat, dar şi pentru că între părţi existau relaţii strânse de prietenie, încredere şi chiar alianţă (fratele reclamantului D.S. este căsătorit cu sora pârâtului G.M.) au stabilit de comun acord ca întreaga sumă să fie achitată în contul pârâtului G.M., urmând ca ulterior încasării preţului acesta să le restituie sumele ce se cuveneau cu titlu de preţ reclamanţilor.
Cumpărătoarea şi-a respectat obligaţia de plată a preţului, achitând în contul indicat toate sumele datorate vânzătorilor.
Cu toate acestea, pârâţii nu le-au restituit nici până în prezent sumele ce li se cuveneau cu titlu de preţ, respectiv 1.500.000 Euro, deşi reclamanţii au solicitat în repetate rânduri plata acestora.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 942 şi urm. C. civ., art. 966, art. 969 şi urm. C. civ., art. 1092 şi urm. C. civ., art. 1294 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa nr. 1791 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 1.500.00 Euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 din 18 februarie 2004 de BNP M. şi M., părţile şi-au asumat obligaţii exprese, pe care pârâţii nu şi le-au respectat, obligaţii distincte de cele stipulate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 520 din 18 februarie 2004, supus verificării jurisdicţionale, hotărâri în raport cu care nu a fost primită autoritatea de lucru judecat invocată de pârâţi.
Nu a fost primită nici compensarea (legală şi/sau judecătorească) invocată de aceeaşi pârâţi, atât în raport de poziţia procesuală adoptată de pârâţi, care la termenul din 24 septembrie 2009 au arătat că nu mai există interes în invocarea unei compensaţii deja constatate (dos. nr. 13401/300/2005), cât şi în raport de limitele sesizării, instanţa de judecată nefiind investită cu o cerere de constatare în acest sens.
Ca urmare, reţinând existenţa unor izvoare distincte a obligaţiilor invocate (dos. nr. 13401/300/2005, respectiv prezenta cauză) şi în raport de menţiunile inserate în art. 4.3 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 din 18 februarie 2004 (obiectul cauzei de faţă), în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii să le plătească suma de 1.500.00 Euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii).
Prin Decizia nr. 648 A din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de pârâţi şi a desfiinţat sentinţa tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de apel a reţinut, că în examinarea apelului, are prioritate nelegala citare a apelantei-pârâte G.R., critică ce a fost apreciată ca întemeiată.
S-a reţinut că potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în cazul în care se constată că judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa va desfiinţa hotărârea apelată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Invocând dispoziţiile art. 105 alin. (2) şi art. 107 C. proc. civ., s-a constatat că litigiul s-a judecat cu procedura de citare a pârâtei G.R. nelegal îndeplinită, partea nefiind citată pentru termenele din data de 8 octombrie şi 9 noiembrie în faţa instanţei de fond.
Nu a fost primită susţinerea intimaţilor că aceasta ar fi fost reprezentată de avocat, întrucât conform împuternicirii avocaţiale anexate, avocatul era mandatat să-l reprezinte numai pe pârâtul G.M. şi nu pe pârâta-apelantă, care nu a fost nici prezentă în faţa instanţei. Nu se poate pune problema împuternicirii avocatului de către soţul său, întrucât în cauză cei doi aveau calitate procesuală pasivă distinctă.
S-a reţinut că procedând la soluţionarea fondului cauzei, în condiţiile în care procedura de citare cu pârâta nu era îndeplinită, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, cu nesocotirea dreptului părţii la un proces echitabil, cu principala sa componentă, dreptul la apărare.
Hotărârea trebuie desfiinţată în integralitatea sa, în scopul soluţionării unitare a litigiului în caz contrar rejudecarea fiind formală, întrucât instanţa ar fi ţinută de soluţia pronunţată cu privire la celălalt apelant, pentru a nu se nesocoti puterea de lucru a primei hotărâri.
Întrucât litigiul ce poartă între părţi vizează raporturile între cei doi vânzători, raporturi juridice civile şi nu aspectele referitoare la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC A.I.C. SRL, cauza a fost trimisă secţiei civile a tribunalului, apreciat a fi competent în soluţionarea pricinii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii G.M. şi G.R., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, în susţinerea motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au învederat ca fiind greşită dispoziţia instanţei de apel de a trimite cauza spre rejudecare la secţia civilă a tribunalului.
Prin soluţia dispusă, instanţa de apel face o aplicare greşită a legii şi a interpretare eronată a actelor deduse judecăţii întrucât pretenţiile ce constituie obiectul cauzei îşi au fundamentul într-un contract eminamente comercial, care în virtutea prevederilor art. 4 şi art. 56 C. com. atrage aplicarea legislaţiei comerciale, cu efectul deducerii spre rejudecare a oricărui litigiu născut din executarea sau interpretarea sa, către o instanţă comercială şi nicidecum unei secţii civile.
Recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Soluţia curţii de apel supusă controlului judiciar, de desfiinţare a cauzei cu trimitere spre rejudecare, a fost determinată de constatare a încălcării unor dispoziţii procedurale [art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 107 C. proc. civ.], cu consecinţa aplicării prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, criticile pârâţilor privind încălcarea normelor de competenţă evocate, se plasează dincolo de soluţia criticată, constituindu-se astfel într-un recurs exercitat omisso medio.
Constatându-se nulitatea actului de procedură întocmit în condiţiile de neregularitate procedurală invocată (ce au intrat în puterea lucrului judecat), chestiunea care afectează validitatea hotărârii astfel pronunţate, nu poate fi pusă în discuţie şi analizată competenţa de atribuţiune a instanţei, aspect ce nu poate fi verificat decât în condiţii de deplină regularitate procesuală, ceea ce nu este cazul în speţă.
Ca urmare, faţă de cele de preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii G.M. şi G.R. împotriva deciziei nr. 648 A din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Obligă recurenta la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi D.A.S. şi D.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4632/2010. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 462/2010. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
