ICCJ. Decizia nr. 4632/2010. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4632/2010
Dosar nr. 223/84/2008
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 martie 2007, reclamanta P.G.C. Badon a chemat în judecată pe pârâta P.O. Badon solicitând anularea intabulării lăcaşului de cult pe numele pârâtei din C.F. 97 top 123 şi să se dispună intabularea P.G.C. Badon în aceeaşi carte funciară.
1.2. Motive
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în temeiul OG nr. 64/2004 a convocat pârâta la conciliere, la care nu s-a prezentat, sens în care s-a întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat această împrejurare, şi care atestă îndeplinirea procedurii prevăzute de actul normativ menţionat.
S-a invederat că pârâta este înscrisă în C.F. 97 Badon nr. top 123 în temeiul Decretului nr. 35/1948, ce a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989.
1.3. În drept
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Legea nr. 182/2005 prin care a fost aprobată OG nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1996 privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R.G.C.
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1532 din 18 iunie 2007, Tribunalul Sălaj a admis acţiunea reclamantului şi a dispus rectificarea C.F. 97 Badon la A + 1 sub B 3 în sensul anulării înscrierii efectuate cu încheierea de intabulare nr. 119/1967 ca fiind fără titlu valabil, s-a dispus revenirea la situaţia anterioară înscrierii operate cu încheierea menţionată.
Au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, lipsa obiectului procesului şi lipsa procedurii prealabile.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâta P.O. Badon a fost admis prin Decizia nr. 388 A din 2 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2517 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 119 din 6 martie 1967 din C.F. 97 Badon.
A fost respins capătul de cerere privind intabularea P.G.C. Badon.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Decretul nr. 358/1948 a fost desfiinţat cultul greco-catolic iar bunurile sale, potrivit art. 36 din decretul nr. 177/1948 (temeiul înscrierii de carte funciară contestate), aparţin de drept statului.
Or, înscrierea în evidenţele de carte funciară privind imobilul în litigiu „biserica" (C.F. 97 Badon nr. top 123) ca proprietar tabular a pârâtei, apare ca nelegală în raport de dispoziţiile legale evocate, situaţie în care s-a constatat că modul de dobândire cât şi titlul cu care a fost înscris dreptul de proprietate în cartea funciară contravin legii.
Pe de altă parte, Decretul nr. 358/1948 a fost considerat neconstituţional chiar şi faţă de Constituţia din 1948, care în art. 8 şi art. 10 ocrotea proprietatea privată şi reglementa posibilitatea exproprierii numai pentru cauză de utilitate publică şi cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Ulterior, prin Decretul-lege nr. 9/1989 a fost abrogat decretul nr. 358/1948, iar prin Legea nr. 489/2006 s-a abrogat şi Decretul nr. 177/1948, astfel că în prezent, ambele acte normative, în temeiul cărora a fost înscris dreptul de proprietate prin încheierea nr. 119/1967 sunt abrogate, astfel că această înscriere în cartea funciară există în prezent doar în baza unor acte normative abrogate.
Potrivit art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 cadastrului şi publicităţii imobiliare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară dacă printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia a fost făcută înscrierea.
Decretul-lege nr. 126/1990 a recunoscut oficial B.R.U.R, şi în art. 2 reglementează situaţia bunurilor preluate de stat prin efectul decretului nr. 358/1948, dovadă suplimentară celei sus reţinute în sensul că în baza acestui ultim act normativ bunurile respective erau preluate de stat şi nu puteau să fie atribuite unei alte biserici, aşa cum s-a întâmplat cu bunurile ce fac obiectul acestei cauze.
De aceea, titlul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară nu a fost nici la epoca înscrierii şi cu atât mai mult nu este valabil nici astăzi, situaţie în care s-a constatat a fi întrunite şi prevederile art. 34 lit. a) din Legea nr. 7/1996, cu consecinţa reţinerii ca întemeiată a acţiunii în rectificarea intabulării în cartea funciară.
A fost respins capătul de cerere privind revenirea la situaţia anterioară de carte funciară întrucât în prezent proprietar tabular conform titlul de proprietate nr. 25148/63/1995 este pârâta P.O. Badon, al cărei drept a fost înscris prin încheierea de intabulare nr. 8566 din 11 octombrie 2006, titlu care este valabil şi în prezent.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 184 A din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a admis apelul declarat de reclamantă şi în parte apelul pârâtei împotriva susmenţionatei hotărâri, care a fost schimbată în parte.
A fost anulată încheierea de carte funciară nr. 119 din 6 martie 1967 doar în ceea ce priveşte nr. top 123, la A + 1 din C.F. 97 Badon, constând în biserică şi 626,4 mp.
S-a dispus rectificarea C.F. nr. 97 Badon (înscrierea de sub B 3), în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei P.O. Badon de sub B 3, doar asupra imobilului cu nr. top 123, nr. ser. A + 1 şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei P.G.C. Badon, asupra acestui imobil, sub B 1.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că deşi defectuos formulată acţiunea reclamantei, invocarea de către aceasta a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 modificat prin OG nr. 64/2004 aprobată prin Legea nr. 182/2005, conduce indubitabil la concluzia că este vorba despre o acţiune în revendicare de drept comun a imobilului în litigiu.
Constatându-se că cererea dedusă judecăţii este o acţiune în revendicare de drept comun., s-a considerat că prealabil soluţionării sale este necesară verificarea temeiniciei petitului referitor la valabilitatea/nevalabilitatea, existenţa şi neexistenţa titlului în baza căruia pârâta şi-a intabulat dreptul în cartea funciară şi, respectiv, anularea încheierii de carte funciară prin care s-a intabulat pârâta, cu consecinţa rectificării cărţii funciare, în sensul revenirii la situaţia anterioară de carte funciară.
S-a reţinut astfel că pretinsul titlu în baza căruia pârâta s-a intabulat în cartea funciară, trebuia să se întemeieze, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, pe o hotărâre judecătorească pronunţată în condiţiile prescrise de acest articol, cerinţă neîndeplinită în cauză.
Nici Decretul nr. 358/1948 nu a fost primit a constitui un titlu valabil susceptibil a servi intabulării pârâtei în C.F., întrucât prin acest act normativ a fost desfiinţat efectiv cultul greco-catolic, fără a conţine vreo prevedere conform căreia, bunurile aparţinând cultului greco-catolic desfiinţat urmau să treacă în proprietatea cultului ortodox.
Reţinând că actul normativ menţionat contravenea Constituţiei din 1948 (art. 8, art. 10 şi art. 27), s-a apreciat că prin acesta s-a dispus trecerea bunurilor, inclusiv a averii fostelor parohii, în proprietatea statului, şi nu în aceea a unui alt cult religios, concluzie ce a condus la constatarea că pârâta nu poate justifica cu titlu valabil şi legal care să-i fi servit ca temei la intabularea în cartea funciară, inexistenţa acestuia atrăgând în cauză incidenţa prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul nr. 115/1938 care prevede condiţiile de rectificare a unei intabulări, respectiv ale art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Ca o consecinţă a anulării încheierii de carte funciară privind imobilul în litigiu, s-a dispus revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 1, asupra imobilului cu nr. top 123.
Nu a fost primită susţinerea primei instanţe privind imposibilitatea restabilirii situaţiei de carte funciară, pentru existenţa unei piedici (intabularea în C.F. a titlului de proprietate nr. 25148/63/1995 emis pe numele pârâtei), considerată a fi nelegală şi în afara obiectului prezentei cauze, dar şi pentru motivul că acest titlu de proprietate a fost emis în favoarea unei persoane fizice, S.I.V. şi vizează topurile 626 la A + 10, 627 la A + 11 şi 628 la A + 12.
În favoarea pârâtei au fost eliberate două titluri de proprietate, cu nr. 1132/26 din 30 noiembrie 2006 şi nr. 29359/84334 din 12 mai 1997 care nu privesc imobilul în litigiu, aspect neconfirmat de procesul-verbal de punere în posesie şi de cuprinsul cărţii funciare 97 Badon, în care nu apare nici o înscriere, intabulare ori notare a acestora în favoarea pârâtei.
Nu a fost primită susţinerea pârâtei potrivit căreia nu este posibilă rectificarea cărţii funciare pe motiv că vechea biserică a fost demolată şi pârâta a edificat o nouă biserică, întrucât ceea ce se rectifică este dreptul efectiv înscris în cartea funciară, situaţie juridică scriptică operată în aceste evidenţe, iar nu o anume situaţie faptică a unui anume imobil.
4. Recursul
4.1. Motive
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei primei instanţe şi respingerea acţiunii.
- greşit nu a fost primită excepţia lipsei calităţii procesuale active întrucât, deşi s-a solicitat, reclamanta nu a depus actele care să justifice reînfiinţarea sa, fie în temeiul Decretului nr. 177/1848, fie a legii nr. 489/2006.
În acest sens, recurenta a criticat dispoziţia instanţei de apel privind respingerea acestei excepţii cu motivarea că instanţa a făcut o atare verificare, intrată în puterea lucrului judecat, întrucât ulterior, în baza noilor probe depuse în apel, a justificat excepţia invocată, care se impune a fi admisă.
- instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, sens în care s-a invocat greşita verificare a constituţionalităţii actelor normative adoptate în anul 1948, a valabilităţii titlului preluării cu consecinţa constatării eronate că bunul a trecut cu forţa de la credincioşii greco-catolici şi nu benevol.
Instanţa de apel a hotărât că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în revendicare de drept comun şi că art. 13 din Decretul nr. 177/1948 nu poate fi considerat un titlu valabil.
Or, reclamanta nu a invocat şi susţinut nulitatea actului în baza căruia s-a operat transcrierea dreptului de proprietate, ci doar nevalabilitatea înscrierii pe considerentul că actul normativ a încetat să mai existe.
Nu este permis instanţei să schimbe motivele pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, acestea constituind reperele pe care şi-a construit întreaga apărare în cauză şi nu susţinerile instanţei, privind obligaţia sa de a justifica legalitatea şi valabilitatea titlului înscrierii, ca şi a calificării cererii în rectificarea înscrierii de cartea funciară în una de revendicare.
În raport de noua situaţie a bunului litigios (care nu mai există, fiind demolat, iar pe locul său edificat lăcaşul de cult aparţinând pârâtei), nu este posibilă revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, pentru lipsa obiectului pretenţiei.
4.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „… judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii" dispoziţie legală ce se constituie în corolarul activităţii judiciare procesual-civile şi care susţine normativ unul dintre principiile esenţiale ale procesului civil, ce-l particularizează de procesul penal şi anume disponibilitatea procesuală.
Prin disponibilitate în sens procesual se înţelege posibilitatea conferită de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare, ceea ce înseamnă că judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării. În acest cadru trebuie să se desfăşoare activitatea judiciară în materie civilă.
În acelaşi timp, disponibilitatea procesuală, ce cuprinde în conţinutul său prerogative importante pentru părţile litigante, se află într-o strânsă interdependenţă cu principiul dreptului la apărare, principiu cu valoare constituţională (art. 24 din Constituţia României), dar şi internaţională, cuprins în declaraţiile şi pactele adoptate în materia drepturilor fundamentale ale omului (art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului).
Or, dreptul la apărare nu are doar o accepţiune formală (dreptul părţilor de a-şi angaja apărător) ci şi una materială, care cuprinde întregul complex de drepturi şi garanţii procesuale ce asigură părţilor posibilitatea de a-şi apăra drepturile.
În această perspectivă, dreptul la apărare include în conţinutul său posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de toate actele dosarului, începând cu cererea de chemare în judecată, de a formula cereri, de a solicita probe etc., adică acel ansamblu de reguli şi principii procesuale şi procedurale de natură să asigure apărarea unui drept fundamental, dar şi a respectării dreptului la un proces echitabil pentru orice justiţiabil, drept ce constituie expresia „preeminenţei dreptului" şi care include toate garanţiile şi exigenţele impuse înseşi desfăşurării procedurii de judecată pentru ca aceasta să se desfăşoare corect şi echitabil.
Or, în speţă, statuând în alte limite decât cele ale învestirii şi în condiţiile în care această chestiune nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, punând partea care a pierdut (pârâta) în situaţia de a nu-şi putea formula apărările necesare şi, în final, a adopta poziţia procesuală adecvată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale menţionate, cu consecinţe asupra legalităţii hotărârii astfel pronunţate.
În acest sens, se reţine, astfel cum s-a arătat în preambulul hotărârii, că sesizarea/învestirea instanţei de judecată a vizat „anularea intabulării lăcaşului de cult pe numele P.O. Badon din C.F. 97 top 123" şi „dispunerea intabulării P.G.C. Badon raportat la abrogarea Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989, a Decretului nr. 177/1948, prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor".
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe aceleaşi dispoziţii legale speciale şi a vizat strict operaţiunile de carte funciară menţionate cu referire la imobilul în litigiu – biserică – înscris în C.F. nr. 97 Badon top 123.
Soluţionând acţiunea reclamantului, prima instanţă, constatând nevalabilitatea titlului înscrierii operate în favoarea pârâtei – acte normative în prezent abrogate, considerate neconstituţionale şi contrare legislaţiei relevante la epoca adoptării (Decretul nr. 358/1948 şi Decretul nr. 177/1948) a dispus anularea încheierii de intabulare în temeiul căreia a fost întocmită operaţiunea de carte funciară.
În apel, fără a pune în discuţie contradictorie a părţilor şi pronunţându-se în alte limite decât cele ale învestirii cu încălcarea dreptului de apărare al pârâtei, instanţa de judecată a reţinut că în cauză, acţiunea dedusă judecăţii este una în revendicare de drept comun, a analizat valabilitatea şi existenţa/inexistenţa titlului pârâtei şi a dispus rectificarea cărţii funciare în sensul revenirii la situaţia anterioară de carte funciară, deşi nu fusese învestită cu nici una dintre aceste pretenţii.
În acest scop, după analiza actelor normative invocate de reclamantă cu incidenţă în cauză, instanţa de apel constatând nevalabilitatea înscrierii şi totodată incidenţa prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, a dispus în temeiul art. 34 din acest act normativ şi art. 34 din Legea nr. 7/1996 rectificarea înscrierii de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în evidenţele de publicitate imobiliară privind bunul litigios.
Modalitatea în care instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei, astfel cum a fost descrisă mai sus, a fost criticată de pârâtă în recursul dedus judecăţii, critici care, în raport de normele legale evocate în recurs se vădesc a fi fondate şi impun casarea hotărârii pronunţate în atari condiţii.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi admis, iar hotărârea curţii de apel casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă care se va pronunţa în limitele investirii.
În rejudecare, vor fi analizate şi celelalte aspecte invocate în recurs, şi care, dat fiind soluţia pronunţată, au făcut inutilă verificarea lor în calea de atac dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta P.O. Badon împotriva deciziei nr. 184 A din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4647/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4631/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
