ICCJ. Decizia nr. 4647/2010. Civil. Fond funciar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4647/2010

Dosar nr. 656/45/2007

Şedinţa publică din 22 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 786 din 25 ianuarie 2007 Judecătoria Iaşi a respins cererea formulată de reclamanta G.T. în temeiul Legii fondului funciar.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Comisia Municipală Iaşi de fond funciar.

Prin încheierea din 18 mai 2007, în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 soluţionarea recursului a fost suspendată până la soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a ordinului Prefectului nr. 394/1999.

Recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de suspendare a fost respins ca inadmisibil prin Decizia civilă nr. 412 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.T., care, prin Decizia civilă nr. 553 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi a fost respins ca inadmisibil.

Reclamanta G.T. a formulat o cale de atac neprecizată împotriva acestei din urmă decizii.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul de la 11 februarie 2009 judecarea căii de atac a fost suspendată conform prevederilor art. 1551 C. proc. civ., întrucât G.T. nu a precizat obiectul căii de atac. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen pentru astăzi 22 septembrie 2010.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 11 februarie 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp peste cel prevăzut de lege, de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecării căii de atac.

Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată calea de atac formulată de G.T. împotriva deciziei nr. 553 din 5 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4647/2010. Civil. Fond funciar. Recurs