ICCJ. Decizia nr. 4760/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4760/2010
Dosar nr. 906/108/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 26 iunie 2001, B.H.E. şi B.E.C., au solicitat Primăriei Municipiului Arad, prin Primar să le restituie în natură imobilul din Arad, preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974.
Întrucât entitatea investită cu soluţionarea cererii formulată în baza art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, persoanele îndreptăţite s-au adresat instanţei solicitând, prin acţiunea formulată la 10 aprilie 2008 în contradictoriu cu Statul Român prin Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona notificarea şi să dispună restituirea în natură a nemişcătorului şi respectiv compensarea cu alte terenuri, pentru partea din imobil care nu poate fi retrocedată.
Totodată, reclamanţii au mai solicitat să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate asupra părţii din imobil care se poate restitui în natură.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 99 din 26 februarie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad, respingând acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu acest pârât.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, cu privire la suprafaţa de 2646 mp, teren situat în Aradul Nou, înscris în C.F. nr. 14, de sub AI1.
A respins excepţia lipsei calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului B.E.K., cu privire la cota de 83,44/1856 mp teren.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Municipiul Arad, reprezentat prin Primar.
A constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona notificarea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
A obligat pârâtul să acorde în echivalent, în compensare, o suprafaţă din terenurile disponibile ce fac parte din inventarul bunurilor oferite spre compensare, conform procesului-verbal de afişare nr. 10288 din 10 martie 2006, pentru imobilul casă şi teren în suprafaţă de 1856 mp, situat în Arad, înscris în C.F. nr. 14, nr. top 42 – 44/2, în urma dezmembrării de sub AT,2, evaluat conform raportului de expertiză întocmit de expert P.G.V., după ce va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor acordate reclamantului B.H., în sumă de 38.908,89 lei, conform raportului de expertiză contabilă judiciară (suplimentară).
A respins restul petitelor din acţiune.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că pârâtul, în mod nejustificat, nu a soluţionat notificarea, în condiţiile în care prin chiar cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite şi-au exprimat opţiunea cu privire la restituirea în natură a imobilului şi au arătat că nu au primit despăgubiri de la Statul german.
Cum, se mai arată, din concluziile raportului de expertiză rezultă că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, întrucât acesta este ocupat de construcţii şi reţelele edilitare aferente, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) (9), art. 18 lit. c) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că cei în cauză au dreptul la stabilirea de măsuri reparatorii în compensare, cu alte terenuri disponibile, astfel cum au solicitat reclamanţii, ce fac parte din categoria imobilelor oferite de pe lista de inventar.
Tot astfel, pentru o corectă aplicare a prevederilor art. 11 alin. (7) din lege, valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent, urmează a se stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren şi construcţie din valoarea corespunzătoare a părţii din imobil care nu se poate restitui.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă care, prin Decizia nr. 195 din 30 iunie 2009, a respins apelul pârâtului.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că apărarea pârâtului vizând necompletarea dosarului administrativ de către reclamanţi, nu poate justifica refuzul soluţionării notificării, în condiţiile în care deşi persoanele îndreptăţite au solicitat entităţii investite să le comunice dacă mai sunt necesare şi alte înscrisuri, nu au primit niciun răspuns.
Tot astfel, s-a mai reţinut că reclamantul B.E.K. are calitate procesuală activă şi cu privire la cota de 5/16 din terenul în litigiu, care a trecut la stat în baza Legii nr. 58/1974, urmare donaţiei având ca obiect imobilul casă înscris în C.F. 14 Aradul Nou.
Cum, terenul nu poate fi restituit în natură - întrucât reprezintă un loc înfundat, fără acces la stradă - s-a reţinut ca fiind corectă soluţia primei instanţe, referitoare la compensarea cu un alt imobil, similar ca valoare.
În cauză, a declarat recurs în termen legal Municipiul Arad, reprezentat prin Primar care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează.
- în mod greşit s-a reţinut calitatea procesuală activă a reclamantului B.E.K. cu privire la cota de 5/16 din terenul în litigiu în condiţiile în care acesta a dobândit prin donaţie, doar dreptul de proprietate asupra cotei de 5/16 din construcţie, terenul fiind trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, situaţie în care imobilul, nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.
- incorect s-a apreciat asupra refuzului soluţionării notificării, în condiţiile în care reclamanţii nu au depus la dosarul administrativ declaraţia autentică prevăzută de art. 5.1 din Titlul II al HGR. nr. 250/2007, în aplicarea art. 5 din lege.
- instanţa fondului a dispus greşit asupra măsurii compensării, deşi pârâtul a arătat că prin procesul verbal nr. 10.336 din 26 februarie 2009 a procedat la dezafişarea inventarului bunurilor disponibile, care pot fi oferite în compensare conform prevederilor Legii nr. 10/2001, întrucât bunurile rămase în inventar nu puteau satisface cele 173 de opţiuni formulate în procedura administrativă.
- instanţa de control judiciar a analizat în mod superficial motivul de apel vizând neverificarea de către instanţa fondului a posibilităţii restituirii în natură a suprafeţei rămasă liberă din topograficul cu nr. 42 - 44/2, evidenţiat în C.F. cu nr. 14 Aradul Nou, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
S-au ignorat astfel, dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 10/2001, care instituie principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări.
Astfel, se arată, exista posibilitatea restituirii în natură a suprafeţelor de 590 mp, aflat încă în proprietatea Statul Român şi respectiv 556 mp, teren concesionat, ce intră sub incidenţa art. 14 din lege.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Instanţa de control judiciar a apreciat ca fiind corect reţinută de către tribunal, calitatea procesuală activă a reclamantului B.E.K. în a solicita restituirea – prin compensare, cu un alt imobil – cotei de 5/16 din terenul aferent construcţiei înscrisă în C.F. nr. 14 Aradul Nou, nr. top 42 – 42, fără a face o analiză judicioasă a împrejurărilor de fapt şi actelor doveditoare ce ar justifica solicitarea acestuia, formulată pe calea notificării.
Astfel, atât din extrasul de carte funciară existent la dosar (f. 5 – 8 dos. nr. 906/108/2008 al Tribunalului Arad, secţia civilă) cât şi din adresa nr. 24091/1045/5 mai 2008 a Primăriei Municipiului Arad, (fila 23) rezultă că B.E.K., a dobândit prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 3713/1977 doar dreptul de proprietate asupra cotei de 5/16 din imobilul, casă de locuit, terenul aferent acestei cote fiind trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Or, condiţia esenţială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este ca titularul cererii să facă dovada că el, sau autorul său, deţinea imobilul în proprietate la data preluării lui de către stat.
În ipoteza înstrăinării construcţiei şi trecerii terenului în proprietatea statului, în condiţiile art. 30 alin.(2) din Legea nr. 58/1974 chiar dacă înţelegerea părţilor privea şi terenul, dobânditorului construcţiei nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece, prin lege, acesta era trecut în proprietatea statului direct din proprietatea înstrăinătorului.
În consecinţă, cum terenul pe care reclamantul îl solicită, nu a fost niciodată în proprietatea sa, nemişcătorul nu-i poate fi retrocedat (în natură sau prin compensare), în procedura instituită în baza Legii nr. 10/200, singurul care avea vocaţie la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul trecut abuziv în proprietatea statului, fiind donatorul.
Într-o singură ipoteză, reclamantul poate avea calitate de persoană îndreptăţită a solicita şi restituirea cotei de 5/16 din terenul în litigiu şi anume aceea în care B.E.K., se află într-un grad succesibil admis de lege pentru a veni la moştenirea donatorului, situaţie în care notificarea valorează o acceptare a succesiunii.
Această ipoteză nu a fost însă verificată de instanţe, din probele administrate nerezultând care este numele donatorului (contractul de donaţie, nu a fost depus la dosar) dacă acesta este în viaţă sau este decedat, situaţie în care urmează a fi stabilită legătura de rudenie care i-ar permite reclamantului să acceadă la succesiunea acestuia.
Tot astfel, nu a fost soluţionată în mod judicios – prin verificarea posibilităţii existente pe plan local – nici cererea vizând compensarea terenului solicitat de reclamanţi pe calea notificării cu alte terenuri, similare ca valoare.
Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nu rezultă că legiuitorul ar fi instituit o „ierarhie" a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar pe de altă parte, în niciuna din dispoziţiile acestui act normativ nu se regăseşte obligaţia entităţii investită cu soluţionarea notificării de a acorda în mod automat, - în situaţia particulară a imposibilităţii restituirii în natură a suprafeţei solicitate – un alt teren în compensare, această modalitate de soluţionare a notificării fiind lăsată, în mod firesc, la aprecierea unităţii deţinătoare, singura care poate face o evaluare corectă asupra posibilităţii concrete de acordare a acestei măsuri reparatorii.
Or, în speţă, pe parcursul soluţionării litigiului s-a învederat instanţei – cu referire la procesul verbal nr. 10336 din 26 februarie 2009 – că Primăria Municipiului Arad, nu deţine terenuri libere care să poată fi acordate în compensare.
Cu prilejul rejudecării, urmează a se pune în vedere intimatului pârât să prezinte o nouă listă de inventar (actuală) care să cuprindă terenurile disponibile, aflate la dispoziţia Primăriei, care pot fi oferite în compensare, pentru partea din terenul notificat ce nu poate fi restituită în natură.
Se va reanaliza totodată, dându-se eficienţă principiului restituirii în natură, instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, posibilitatea retrocedării părţii rămasă liberă, neînstrăinată, din terenul în litigiu, avându-se în vedere faptul că probele cauzei atestă că două suprafeţe din topograficul cu nr. 42 – 44/2 (grădină în suprafaţă de 598 mp şi parcela de 556 mp, concesionată prin contractul nr. 44 din 20 august 1998) pot face obiectul restituirii în această modalitate care, în intenţia legiuitorului, prevalează.
Împrejurarea că una din cele două suprafeţe arătate mai sus formează obiectul unui contract de concesiune, nu poate constitui un impediment la restituirea în natură întrucât, în condiţiile art. 14 din lege noul proprietar urmează a se subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă acesta din urmă a fost încheiat cu respectarea legii.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se admite cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin Primar împotriva deciziei nr. 195 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4761/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4759/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
