ICCJ. Decizia nr. 506/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 506/2010
Dosar nr. 5924/2/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 20190
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Constată că la data de 2 august 2002, reclamantul G.S.A. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Călăraşi şi Primarul Municipiului Călăraşi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora să-i restituie în natură imobilul-teren în suprafaţă de 660 mp, teren liber de construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1316 din 27 septembrie 2002, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins, ca prematur introdusă cererea formulată de către reclamant, hotărârea fiind menţinută de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 56A din 6 februarie 2003.
Prin Decizia civilă nr. 7046 din 14 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamant, a casat Decizia instanţei de apel, în sensul admiterii apelului declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1316 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare
Prin Dispoziţia nr. 1669 din 22 aprilie 2005, Primarul Municipiului Călăraşi a dispus restituirea în natură, către reclamant a terenului în suprafaţă de 400 mp, cu vecinătăţile precizate într-o schiţă anexă, astfel încât, pe data de 20 octombrie 2005, reclamantul G.S.A. şi-a modificat acţiunea, solicitând modificarea în parte a deciziei respective, în sensul obligării Primarului Municipiului Călăraşi la restituirea în natură, pe acelaşi amplasament, a diferenţei de 260 mp teren.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 962 din 15 decembrie 2005 a admis contestaţia, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul G.S.A. şi a modificat dispoziţia nr. 1669 din 22 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului Călăraşi, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamant a unui teren în suprafaţă de 660 mp, în loc de 400 mp teren.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, deşi prin Decretul nr. 197/1987 a fost expropriată doar o suprafaţă de teren de 400 mp, în realitate statul a preluat, în mod abuziv, întregul teren proprietatea autoarei reclamantului, respectiv suprafaţa de 660 mp
Prin Decizia civilă nr. 120 din 27 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâţi, a schimbat în totalitate hotărârea primei instanţe, în sensul că a respins contestaţia formulată de reclamantul G.S.A.
S-a reţinut din considerentele deciziei instanţei de apel, că niciunul din înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada faptului că autoarea reclamantului ar fi deţinut in proprietate, anterior preluării de către stat, suprafaţa de 660 mp, în loc de 400 mp.
Împotriva deciziei respective, la data de 25 iulie 2006, a declarat apel reclamantul G.S.A., criticând-o ca fiind nelegală, susţinând că statul român a preluat de la autoarea sa suprafaţa de 660 mp teren.
Ulterior, la termenul din 21 septembrie 2007, s-a depus la dosar contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3451 din 7 august 2007 de către B.N.P.A. C.I. şi P.C.L., înscris prin care reclamantul G.S.A. a cesionat SC A. Călăraşi dreptul său de a i se reconstitui, în baza Legii nr. 18/1991 sau în temeiul Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 260 mp teren intravilan situat în Municipiul Călăraşi.
Prin urmare, cesionara SC A. Călăraşi a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamant, pe data de 21 septembrie 2007.
Prin Decizia civilă nr. 2425 din 11 aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul G.S.A. şi continuat de SC A. Călăraşi, a casat Decizia civilă nr. 120 din 27 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut din considerentele deciziei de casare, că autoarea reclamantului a fost proprietara unui teren în suprafaţă totală de 660 mp, aşa cum rezultă din coroborarea anexelor Decretului de expropriere nr. 197/1987 cu Certificatul de moştenitor nr. 342 din 21 mai 1988, statul român preluând această suprafaţă cu titlu (400 mp), iar în fapt, fără titlu, diferenţa de teren de 260 mp
S-a concluzionat că reclamantul este îndreptăţit şi la restituirea terenului de 260 mp, preluat de către stat, fără titlu, însă se impune casarea cu trimitere, pentru completarea probatoriului, pentru a se putea stabili dacă suprafaţa de teren de 266 mp revendicată este sau nu afectată servituţilor legale sau altor amenajări de utilitate publică şi, în funcţie de aceste aspecte, dacă se impune restituirea în natură sau prin echivalent.
În urma rejudecării apelului declarat de pârâţii Primăria Municipiului Călăraşi şi Primarul Municipiului Călăraşi, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 343 din 21 mai 2009 prin care a admis apelul declarat de aceştia, a schimbat în totalitate sentinţa civilă nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, în sensul că a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 1669 din 22 aprilie 2005 emisă de intimata Primăria Municipiului Călăraşi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nu se poate dispune restituirea în natură a suprafeţei de 266 mp, avându-se în vedere apropierea de blocurile de locuinţe M3, M4 şi M5, respectiv distanţa de 7 metri liniari şi 13 metri liniari, în funcţie de limita terenului în discuţie, astfel încât, deşi terenul în litigiu nu este ocupat efectiv de construcţii şi alte utilităţi publice, acesta este necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, spaţii verzi, alei etc.
Împotriva deciziei respective, la data de 6 iulie 2009, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC A. Călăraşi, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea s-a susţinut, în esenţă, faptul că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu se poate restitui în natură către reclamant suprafaţa de 266 mp.
Astfel, a susţinut că au fost încălcate şi interpretate greşit dispoziţiile art. 9, art. 10 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 şi prevederile art. 9 pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 250/2007, neţinându-se cont nici de considerentele deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a dispus să se verifice dacă terenul solicitat este afectat servituţilor legale sau altor amenajări de utilitate publică.
În acest sens s-a învederat faptul că expertiza tehnică topografică efectuată în cadrul instanţei de rejudecare, a stabilit cu claritate că, terenul respectiv nu este afectat de servituţi legale şi nu este amenajat cu lucrări de utilitate publică, astfel încât, în mod nejustificat instanţa de apel nu a dispus restituirea în natură.
S-a mai susţinut faptul că Decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, Curtea de Apel Bucureşti stabilind că terenul nu este ocupat de construcţii sau utilităţi, însă concluzionează că el este necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, alei şi spaţii verzi şi că este situat la o distanţă de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari de blocurile de locuit din zonă.
S-a concluzionat, că instanţa de apel a ignorat probatoriul administrat în cauză şi a încălcat principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada de referinţă de aplicare a Legii nr. 10/2001.
La data de 29 ianuarie 2010, intimata Primăria Municipiului Călăraşi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca fiind nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de motivul de modificare invocat şi de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, va constata că este întemeiat recursul declarat de către reclamanta SC A. Călăraşi, şi-l va admite, avându-se în vedere următoarele considerente :
Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 instituie, drept principiu fundamental, restituirea cu prevalenţă, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, în perioada de referinţă de aplicabilitate a acestei legi cu caracter reparatoriu, solicitate de foştii proprietari sau moştenitorii acestora, în calitate de persoane îndreptăţite.
Aceste prevederi stipulează că, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
În cauză, principiul fundamental, al restituirii, cu prioritate, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv şi solicitate de persoanele îndreptăţite a fost nesocotit de instanţa de apel, prin ignorarea probatoriului administrat în urma rejudecării şi prin nerespectarea considerentelor deciziilor de casare, pronunţată anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, prin Decizia nr. 2425 din 11 aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a dispus să se verifice dacă suprafaţa de 266 mp solicitată de reclamant este sau nu afectată servituţilor legale sau altor amenajări de utilitate publică, ceea ce nu a rezultat din probatoriul administrat până la acea dată.
În urma rejudecării, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu acest obiectiv, raportul fiind întocmit de către expertul tehnic topograf, S.M., care a stabilit că terenul în litigiu nu este afectat de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică.
Prin urmare, în contradicţie cu constatările de la faţa locului ale expertului tehnic, care a stabilit că terenul este liber şi nu este afectat de utilităţi publice sau servituţi legale, instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâţi, respingând contestaţia formulată de reclamant, pe baza considerentelor că terenul în litigiu este situat la o distanţă de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari, de blocurile de locuit din zonă ( M3, M4 şi M5) şi, deşi nu este ocupat efectiv de construcţii şi alte utilităţi publice, el este necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, spaţii verzi, alei etc.
Aceste considerente, reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, sunt eronate şi contradictorii, întrucât terenul respectiv, aşa cum rezultă din schiţa anexă a raportului de expertiză este liber de construcţii, nu este amenajat în niciun fel şi nu este afectat de servituţi legale, nu deserveşte accesul locuitorilor la blocurile din zonă, în prezent şi nici nu există vreun plan urbanistic ca terenul respectiv să fie amenajat în viitorul apropiat.
De asemenea, distanţa la care este situat terenul în litigiu de blocurile de locuit din zonă, de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari, nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, fiind vorba de distanţe suficiente, care să nu incomodeze accesul locatarilor la blocurile de locuit din zonă, precum şi faptul că, la parterul acestor blocuri, reclamanta îşi are amenajate spaţiile comerciale.
În realitate, în mod nejustificat, Primăria locală a emis Dispoziţia nr. 1669 din 22 aprilie 2005, menţinută de către instanţa de apel, prin care s-a respins cererea de restituire a suprafeţei de 266 mp teren, dată fiind situaţia de fapt, potrivit căreia, suprafaţa respectivă se află în continuarea suprafeţei de 400 mp, restituită prin Decizia administrativă, cele două terenuri constituind un tot unitar şi având acelaşi regim juridic.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că subzistă motivul de modificare invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de către reclamanta SC A. Călăraşi împotriva deciziei civile nr. 343 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.
În baza art. 274 C. proc. civ., vor fi obligaţi intimaţii-pârâţi către recurenta-reclamantă, la plata sumei de 8.165 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. Călăraşi împotriva deciziei nr. 343 din 21 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călăraşi.
Obligă pe intimaţi la plata sumei de 8.165 lei, cheltuieli de judecată, către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 521/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 505/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
