ICCJ. Decizia nr. 505/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 505/2010
Dosar nr. 3883/108/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, reclamantul B.G. a solicitat obligarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500.001 lei cu titlu de despăgubiri civile, motivat de faptul că Penitenciarul Arad, unde execută o pedeapsă privativă de libertate, efectuează necorespunzător curăţirea îmbrăcămintei şi lenjeriei sale.
Faţă de obiectul acţiunii şi de dispoziţiile Legii nr. 146/1997, instanţa a obligat reclamantul la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8186,53 lei şi 5 lei timbru judiciar.
La data de 24 noiembrie 2008, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutire de la plata taxei judiciare de timbru, anexând cererii adeverinţa de venit pe anul 2007 eliberată de D.G.F.P. Arad.
La termenul din 6 februarie 2009, instanţa a respins cererea, comunicând reclamantului o copie de pe această încheiere.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 5 martie 2009, Tribunalul Arad, secţia civilă, a anulat acţiunea ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa judiciară de timbru şi nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamant, cu motivarea că, faţă de temeiul de drept al acţiunii, respectiv dispoziţiile art. 998 C. civ., în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, astfel că, în raport de cuantumul pretenţiilor solicitate, în mod corect a fost obligat reclamantul să achite taxa judiciară de timbru de 8.186,53 lei şi 5 lei timbru judiciar.
Reclamantul nu a achitat taxa de timbru şi nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar, astfel că în mod corect tribunalul a anulat acţiunea ca netimbrată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., arată că faţă de obiectul acţiunii sale, sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora acţiunea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar prin hotărârile pronunţate, i s-a încălcat accesul la justiţie întrucât instanţele nu au avut în vedere situaţia sa materială respingându-i cererea de ajutor public judiciar.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi apel şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru a soluţiona pe fond cauza.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Cuantumul taxelor de timbru este stabilit de aceeaşi lege care, în art. 2, prevede că acţiunile şi cererile evaluabile în bani se taxează în raport cu valoarea pretinsă de titularul cererii.
În prezenta cauză, acţiunea introductivă de instanţă este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 998 C. civ., pretenţiile reclamantului decurgând din modalitatea pretins defectuoasă de realizare a urmăririi şi respectiv, acţiunii penale şi nu dintr-o cauză penală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, invocate de reclamant în susţinerea sa relativ la faptul că acţiunea ar fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Articolul 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 prevede că sunt scutite de taxe judiciare de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile materiale şi morale decurgând din acestea, însă pentru a beneficia de scutirea plăţii taxei de timbru, dauna pretinsă trebuie să-şi aibă izvorul în aceeaşi faptă materială ca şi acţiunea penală, adică în infracţiunea a cărei existenţă atrage atât răspunderea penală cât şi pe cea civilă.
În faţa instanţei de fond, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutire de la plata taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 6 februarie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din OG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, încheierea a fost comunicată reclamantului la data de 22 februarie 2009 (fila 41, dosar fond). Întrucât reclamantul nu a uzat de posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, în mod corect instanţa a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ constând în anularea cererii ca netimbrată.
Sancţiunea anulării aplicată pentru neîndeplinirea obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru nu poate fi înlăturată sub motivul acordării preeminenţei dreptului material în defavoarea acestei obligaţii, astfel cum susţine reclamantul, întrucât acest fapt ar echivala cu o eludare a dispoziţiilor legale.
Principiul preeminenţei dreptului, a cărui expresie este dreptul la un proces echitabil instituit prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu se analizează în opoziţie cu obligaţiile stabilite de un stat prin acte normative.
Este de menţionat faptul că dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 25 din Constituţia României, implică obligativitatea părţii interesate de a respecta procedurile instituite de state pentru a obţine recunoaşterea şi protecţia dreptului material pretins.
Aplicareanormelordedreptstabilite prin lege de un stat garanteazăsiguranţa socială şi nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul1adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omuluişiniciunmotivdediscriminare, cât timp aceiaşi normă de drept (în speţă,cea referitoare la obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru) se aplică tuturor persoanelor care reclamă o anumită ingerinţă, cum ar fi, în speţa supusă analizei,acordarea de despăgubiri materiale.
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 133 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 506/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 501/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
