ICCJ. Decizia nr. 521/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 521/2010
Dosar nr. 1399/105/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 3 martie 2008, reclamanţii P.I. şi L.C. s-au adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor Municipiul Ploieşti, prin Primar, şi Ministerul Finanţelor şi solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei plătite în contul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998, încheiat cu SC C. SA Ploieşti, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi obligarea acestora la plata sumei de bani, cu titlu de despăgubire, până la concurenţa preţului de piaţă al apartamentului, ca urmare a prejudiciului suferit prin anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care au dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, un imobil situat în Municipiul Ploieşti.
Au solicitat totodată despăgubiri civile reprezentând sporul de valoare adus imobilului, constând în cheltuielile necesare şi utile efectuate.
La data de 9 aprilie 2008, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând instituirea unui drept de retenţie cu privire la imobilul aflat în litigiu, până la achitarea efectivă a sumelor ce vor fi stabilite în sarcina pârâţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 2908 din 17 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Ploieşti, prin Primar, cu privire la capătul de cerere privind restituirea preţului.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.I. şi L.C., aşa cum a fost precizată ulterior, împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice; s-a dispus obligarea acestui pârât să restituie reclamanţilor preţul reactualizat cu indicele de inflaţie, respectiv suma de 13.131,71 lei achitată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998, precum şi obligarea aceluiaşi pârât la plata sumei de 546.897 lei, reprezentând sporul de valoare adus de reclamanţi imobilului situat în Ploieşti, judeţul Prahova.
S-a respins cererea privind restituirea preţului faţă de pârâtul Municipiul Ploieşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect despăgubirile solicitate, până la concurenţa valorii de piaţă a imobilului.
S-a respins cererea privind instituirea unui drept de retenţie şi a fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că pârâtul Municipiul Ploieşti nu are calitate procesuală pasivă, întrucât dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, prevăd că, restituirea preţului plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, se face de către Ministerul Finanţelor Publice.
De asemenea, s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi şi la despăgubiri civile reprezentând sporul de valoare adus imobilului, prin efectuarea îmbunătăţirilor necesare şi utile, conform prevederilor art. 48 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, iar imobilul care s-a restituit a fost preluat fără titlu valabil, de către stat, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 123/2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Cererea privind acordarea despăgubirilor până la concurenţa preţului de piaţă al locuinţei, s-a reţinut că este neîntemeiată, întrucât o atare solicitare nu are corespondenţă în conţinutul Legii nr. 10/2001.
Referitor la acelaşi aspect, s-a arătat că, un atare drept de restituire a preţului de piaţă al imobilelor este recunoscut prin introducerea art. 501 prin Legea nr. 1/2000, text intrat în vigoare după introducerea acţiunii şi după pronunţarea hotărârii.
Pentru aceleaşi considerente s-a respins şi cererea având ca obiect instituirea unui drept de retenţie.
Împotriva hotărârii respective, la data de 10 martie 2009 au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova, pe data de 12 martie 2009, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 126 din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, admiţând în acelaşi timp, apelul declarat de reclamanţi; a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 2908 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Ploieşti, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la restituirea către reclamanţi şi a sumei de 281.958 lei, reprezentând contravaloarea terenului aferent construcţiei înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către pârât, întrucât expertiza contrară putea fi solicitată motivat, la primul termen după depunerea lucrării, că în primă instanţă nu s-a formulat obiecţiuni, astfel încât nu mai poate solicita în cadrul căilor de atac, efectuarea unei alte expertize tehnice de specialitate.
Apelul declarat de către reclamanţi s-a considerat că este întemeiat, întrucât, în mod nejustificat, prima instanţă a acordat acestora numai despăgubirile reprezentând contravaloarea construcţiilor, nu şi pe cele reprezentând contravaloarea terenului, în condiţiile în care s-au solicitat despăgubiri pentru tot imobilul, format din teren şi construcţie, iar terenul a fost evaluat de către expertul tehnic.
S-a reţinut şi faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare, anulat ulterior prin hotărâre judecătorească, reclamanţii au dobândit tot imobilul, casă şi teren, iar anularea titlului de proprietate a avut efect asupra întregului imobil, iar o reparaţie justă şi integrală nu se realizează decât prin acordarea de despăgubiri şi pentru teren.
Împotriva deciziei respective, la data de 13 iulie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti prin D.G.F.P. Prahova, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi şi admiterea apelului declarat de el, împotriva hotărârii primei instanţe.
În drept, s-a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, pârâtul a susţinut că în mod nejustificat Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de către reclamanţi, acordându-le acestora şi despăgubiri în cuantum de 281.951 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 124,65 mp, în condiţiile în care, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998 încheiat cu SC C. SA Ploieşti, terenul nu a fost cumpărat, ci atribuit în folosinţă, doar ulterior prin Ordinul Prefectului Judeţului Prahova nr. 146 din 3 septembrie 1996, li s-a atribuit în proprietate reclamanţilor şi terenul de sub construcţie.
Referitor la apelul declarat de către pârât, s-a susţinut că în mod greşit a fost respins, în mod eronat respingându-se cererea prin care s-a solicitat refacerea raportului de expertiză tehnică, apelul fiind devolutiv, iar decăderea din dreptul de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză, subzistă numai în faţa primei instanţe, dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. permiţând refacerea probelor administrate în primă instanţă, dacă se consideră necesar acest lucru.
La data de 15 ianuarie 2010, reclamanţii-intimaţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în funcţie de motivul de modificare invocat, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, va constata că este întemeiat recursul declarat de către pârât, şi-l va admite, avându-se în vedere următoarele argumente
Astfel, în mod nelegal, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de către reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a schimbat-o, în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 124,65 mp, respectiv suma de 281.958 lei.
Aceasta, întrucât, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1434/N din 19 ianuarie 1998 încheiat cu SC C. SA Ploieşti, anulat ulterior prin sentinţa civilă nr. 2960 din 29 martie 2004 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 123 din 1 februarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, reclamanţii au dobândit în proprietate numai construcţia situată în Municipiul Ploieşti, nu şi terenul în suprafaţă de 124,65 mp care le-a fost atribuit în folosinţă.
Terenul aferent construcţiei nu a constituit obiect al contractului de vânzare-cumpărare respectiv, preţul plătit fiind stabilit doar în considerarea construcţiilor, fiind fără relevanţă faptul că ulterior, în baza Ordinului Prefectului Judeţului Prahova cu nr. 146 din 3 septembrie 1996, s-a atribuit în proprietate cumpărătorului P.I., terenul de sub construcţie.
Pe de altă parte, în mod corect prima instanţă, a respins capătul de cerere formulat de către reclamanţi având ca obiect despăgubirile civile până la concurenţa de piaţă a imobilului, atâta vreme cât prevederile art. 501 au fost introduse în Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, lege intrată în vigoare după promovarea cererii de către reclamanţi şi după pronunţarea hotărârii primei instanţe.
Acţiunea civilă promovată de reclamanţi este aşadar cârmuită, potrivit principiului aplicării legii civile în timp, de legea aflată în vigoare la momentul introducerii acesteia, respectiv Legea nr. 10/2001, nemodificată, art. 48 alin. (1) şi (3) şi art. 50, potrivit cărora, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului achitat, actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi la despăgubirile civile reprezentând sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătăţirile necesare şi utile, nu şi la valoarea actuală de circulaţie a imobilului, stabilită conform standardelor internaţionale.
Tot referitor la acelaşi aspect se va reţine faptul că în virtutea jurisprudenţei C.E.D.O. invocată în apel de către reclamanţi, aceştia puteau solicita numai despăgubiri civile reprezentând valoarea actuală de circulaţie a imobilului nu şi despăgubiri cumulate reprezentând restituirea preţului plătit actualizat, contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile, precum şi valoarea de piaţă a imobilului conform standardelor internaţionale de evaluare.
Pe de altă parte, conform expertizelor efectuate în primă instanţă, experţii au stabilit defalcat valoarea terenului în cuantum de 281.958 lei reprezentând valoarea de piaţă a terenului, precum şi suma de 584.588 lei, reprezentând valoarea de circulaţie a construcţiilor, separat de sporul de valoare adus imobilului-construcţie prin cheltuielile necesare şi utile, iar hotărârea primei instanţe prin care s-a respins acest capăt ultim de cerere, nu a fost apelată de reclamanţi, decât sub aspectul valorii de circulaţie a terenului.
Faţă de cele arătate, se constată că în mod greşit Curtea de Apel Ploieşti, a admis apelul formulat de reclamanţi, dispunând obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi la plata sumei de 281.958 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 124,65 mp.
Este nefondat însă motivul de recurs formulat de pârât referitor la greşita respingere a apelului declarat de acesta împotriva hotărârii primei instanţe.
În acest sens, se va reţine faptul că în cadrul primei instanţe, prin încheierea din 31 octombrie 2008, Tribunalul Prahova a dat posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, acordând termen pe data de 14 noiembrie 2008, dată la care pârâtul nu a fost prezent în instanţă, prin reprezentant, pentru a putea formula obiecţiuni la raportul de expertiză.
De asemenea, în cadrul instanţei de apel, pârâtul a avut aceeaşi conduită, în sensul că, deşi a solicitat prin motivele de apel refacerea probei expertizei tehnice referitoare la îmbunătăţirile necesare şi utile aduse imobilului situat în Ploieşti, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul Curţii de Apel Ploieşti nu a fost prezent la nici un termen reprezentantul pârâtului, care să susţină această cerere.
În acelaşi timp, prin suprimarea motivului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., ce a fost abrogat, care permitea modificarea hotărârii care se întemeia pe o gravă greşeală de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, modul în care procedează instanţa de apel în privinţa încuviinţării probelor nu mai poate fi supus cenzurii instanţei de recurs,.
Prin urmare, deşi recurentul şi-a întemeiat motivul doi de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta nu poate fi un aspect de nelegalitate, referitor pe problema admiterii sau nu de către instanţa de apel a unei noi expertize tehnice, neputând duce la concluzia că, prin neîncuviinţarea contraexpertizei, aceasta a încălcat sau aplicat greşit vreo dispoziţie legală încuviinţarea sau respingerea cererilor având ca obiect refacerea sau completarea probatoriului administrat în primă instanţă, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., fiind o facultate şi nu o obligaţie a instanţei de control judiciar.
Neexistând nicio încălcare a legii de către Curtea de Apel Ploieşti, care să fie indicată de către recurent, acest motiv de recurs, este nefondat.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a respins apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanţe.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că subzistă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul motivului de recurs, referitor la greşita admitere a apelului declarat de către reclamanţi.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti prin D.G.F.P. Prahova, se priveşte ca fiind întemeiat şi se va admite, se va modifica Decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2908 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Se vor menţine în acelaşi timp restul dispoziţiilor deciziei civile nr. 126 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, privind respingerea apelului declarat de pârât împotriva aceleiaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova, împotriva deciziei nr. 126 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de famili.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că, respinge apelul declarat de reclamanţii P.I. şi L.C., împotriva sentinţei civile nr. 2908 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 506/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
