ICCJ. Decizia nr. 5059/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5059/2010
Dosar nr. 15962/3/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 mai 2006, reclamanta O.A. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., pentru a fi obligată să emită dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 3032 mp teren, înscrisă în C.F. 19745, nr. top 22543, situată în Cluj-Napoca, zona Rudari.
În motivare, a arătat că este nepoata de fiu a proprietarului tabular, B.I. al lui I., bunicul său, ce a deţinut cota de 1/3 din terenul cu nr. top 22543 Cluj; că a formulat notificare în termen către A.P.A.P.S., actuala A.V.A.S., în baza Legii nr. 10/2001 şi că aceasta a refuzat să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată.
Ulterior, reclamanta a lărgit cadrul procesual, chemând în judecată, alături de pârâtă şi pe Primarul municipiului Cluj-Napoca, cât şi pe SC U.T.H. SA Timişoara, în calitate de continuatoare în drepturi a SC T.T. SA Cluj, în patrimoniul căreia s-a aflat terenul la data intrării în vigoare a HG nr. 834/1991.
Pârâta A.V.A.S. a ridicat excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, a prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, cât şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
Ceilalţi doi pârâţi au invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 713 din 30 octombrie 2007, Tribunalul Cluj a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi A.V.A.S.; a obligat pe primul pârât să înainteze dosarul aferent notificării formulate de reclamantă către A.V.A.S. Bucureşti, iar aceasta a fost obligată să emită în favoarea reclamantei dispoziţie de soluţionare a notificării. Acţiunea a fost respinsă în raport cu SC U.T.H. SA Timişoara.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a admis apelurile declarate de pârâţii A.V.A.S. şi Primarul municipiului Cluj-Napoca; a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Considerându-se legal învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr.1492 din 20 octombrie 2008, a respins excepţiile invocate de pârâta A.V.A.S., privind prematuritatea cererii de chemare în judecată şi lipsei calităţii procesuale pasive, cea a tardivităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC U.T.H. SA Timişoara, cât şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Primarul municipiului Cluj Napoca şi SC U.T.H. SA Timişoara, ca neîntemeiate.
În consecinţă, a respins acţiunea reclamantei în raport de Primarul municipiului Cluj Napoca, cât şi de SC U.T.H. SA Timişoara, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A admis acţiunea reclamantei în raport de pârâta A.V.A.S., pe care a obligat-o să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra notificării nr. 2190/2001, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 3032 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că terenul solicitat de reclamantă se află în patrimoniul SC U.T.H. SA Timişoara, societate privatizată care a preluat prin fuziune patrimoniul ce a aparţinut SC T. SA, în privatizarea căreia a fost implicată A.V.A.S.
Aşa fiind, întrucât reclamanta a urmat procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, în sensul că a depus notificare, iar aceasta nu a fost soluţionată după expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de aceeaşi lege, se impune obligarea pârâtei de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată.
Prin Decizia civilă nr. 186 din 10 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă A.V.A.S., reţinând, în esenţă, că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât prin actele dosarului, respectiv actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor nr. 2258/1993 emis de notariatul de Stat Cluj, a făcut dovada că este unica moştenitoare, în calitate de fiică, a tatălui său, B.I., moştenitor la rându-i al proprietarului tabular, B.I. al lui I., coindivizar în cotă de 1/3 asupra Cărţii Funciare nr. 19745, parcela topografică nr. 22543, în suprafaţă de 1,928 ha, la locul numit „Fânaţ la Rudari" (fila 6 dosar fond).
Prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv, se înţeleg orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Or, reclamanta a pretins că antecesoarea SC T.T. SA Cluj, a primit terenul în administrare de la C.A.P. şi că acesta a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate în temeiul HG nr. 834/1991.
Din analiza prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă că obiectul acesteia îl constituie terenurile preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionat ori asociat majoritar.
Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, astfel cum se stipulează prin prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
Conform art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, în situaţia imobilelor suscitate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Or, conform art. 26 alin. (1) din lege, entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 25 din lege, să soluţioneze notificarea.
Neîndeplinirea obligaţiei prevăzută de lege, respectiv a aceleia de a face, îndrituieşte pe titularul dreptului subiectiv al cărui drept a fost încălcat, să intenteze acţiunea în justiţie, pentru a fi obligată persoana din raportul juridic dedus judecăţii, la îndeplinirea obligaţiei.
Înaintarea dosarului către Primăria municipiului Cluj-Napoca în temeiul Titlului I art. V alin. (2) din Legea nr. 247/2005, este nelegală, atâta vreme cât din adresa nr. 93470/304 din 18 ianuarie 2007 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca se confirmă faptul că data de 1 ianuarie 1990 terenul înscris în C.F. nr. 19745, nr. top 22543 „La Rudari", se afla în incinta campingului Făget, iar conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, nu face obiectul acestei legi.
Faptul că la aceeaşi dată, 1 ianuarie 1990, terenul se afla în patrimoniul unei întreprinderi de stat şi a făcut obiectul HG nr. 834/1991, exclude incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În plus, din hotărârea nr. 303 din 20 august 2004 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor SC U.T.H. SA Timişoara, rezultă că parcela cu nr. topo 22543 se afla în capitalul social al acestei societăţi, care a înglobat prin fuziune SC T.T. SA (fila 92 dosar 4795/2006).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că hotărârile pronunţate în fond şi apel sunt lipsite de temei legal, fiind date cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001; şi că măsura administrativă de înaintare a dosarului către Primăria Cluj este temeinică şi legală, întrucât din actele doveditoare depuse la dosar, cât şi din analiza situaţiei de fapt rezultă că imobilul revendicat a fost inclus în C.A.P., de unde a fost expropriat şi că, sub aceste aspecte, motivarea instanţei de apel că în patrimoniul SC U.T.H. SA Timişoara, care a preluat prin fuziune patrimoniul SC T.T. SA, societate privatizată, este evidenţiat terenul în litigiu, şi că A.V.A.S. este competentă să soluţioneze notificarea este contrară dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
De asemenea, se mai arată că, la data preluării, terenul în litigiu avea destinaţie agricolă, situaţie în care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul nu intră sub incidenţa dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Cadrul procesual este stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în care acesta menţionează persoanele cu care înţelege să se judece, obiectul cererii de chemare în judecată, iar instanţa, chiar dacă nu este ţinută de calificarea juridică dată de reclamant acţiunii, nu poate schimba obiectul cererii şi nici nu poate introduce o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta O.A. a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. „să emită dispoziţie motivată asupra notificării nr. 2190/2001, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în Cluj-Napoca, în zona Rudari, înscris în C.F. 19745 Cluj, nr. top 22543, în suprafaţă de 3032 mp", iar în limitele acestui cadru procesual are loc judecata în fond , apel şi recurs.
Prin urmare, s-a solicitat cenzurarea în justiţie a refuzului recurentei-pârâte de a soluţiona notificarea formulată de intimata-reclamantă în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 25 din legea republicată.
Recurenta-pârâtă, prin recursul său, formulează critici cu privire la stabilirea obligaţiei de a face în sarcina sa prin hotărârea primei instanţe, menţinută prin Decizia recurată, respectiv de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra notificării nr. 2190/2001, ce are ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu, cu motivarea că terenul în litigiu a fost inclus la C.A.P. de unde a fost expropriat, însă nu formulează critici cu privire la incidenţa în speţă a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Cu alte cuvinte, deşi nu arată expres, recurenta-pârâtă critică Decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greşiră a art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Calitatea de entitate obligată să soluţioneze notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de către foştii proprietari sau moştenitorii acestora, pentru imobilele preluate abuziv de stat, se stabileşte în raport de regimul juridic al acestor imobile la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001.
Or, potrivit extrasului de C.F., la data respectivă, imobilul în litigiu era deţinut în proprietate de SC T.T. SA, preluată prin fuziune de SC U.T.H. SA.
Societatea SC T.T. SA s-a privatizat anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, la 14 ianuarie 1999, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 31, prin care Fondul Proprietăţii de Stat a înstrăinat către SC T.T. toate acţiunile pe care le deţinea, fila 110 dosar fond.
Prin urmare, în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilul în litigiu, fiind deţinut de o societate comercială privatizată, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) din lege, instanţele de fond şi apel au obligat A.V.A.S., în calitate de continuatoare a Fondului Proprietăţii de Stat implicat în privatizare, să soluţioneze notificarea formulată de intimata-reclamantă şi nu unitatea deţinătoare a imobilului care era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Celelalte critici, formulate de recurenta-pârâtă, vizează fondul raportului juridic născut prin notificarea recurentei-pârâte de către reclamantă, care, faţă de obiectul prezentului litigiu, ce vizează obligaţia de a face instituită în sarcina acesteia, în calitate de entitatea notificată, de a soluţiona notificarea prin decizie şi dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, nu vor fi primite şi analizate, întrucât exced cadrului procesual în limitele căruia s-a desfăşurat judecata în fond şi apel.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 186 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5056/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
