ICCJ. Decizia nr. 5056/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5056/2010
Dosar nr. 2844/3/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 403 din 20 martie 2009, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii I.I. şi I.E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi pe cale de consecinţă: a fost anulată, în parte, dispoziţia nr. 9194 din 30 noiembrie 2007 iar pârâta a fost obligată să emită dispoziţie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru întreg imobilul situat în Bucureşti, sector 3, imposibil de restituit în natură, compus din construcţie cu 3 camere, bucătărie, cămară, magazie (parter) şi culoar, baie, bucătărie, hol, cămară şi două camere (etaj), pivniţă şi teren în suprafaţă de 79 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, terenul în suprafaţă de 79 mp , în litigiu, nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat în totalitate de elemente de sistematizare şi de amenajări de utilitate publică, iar cu privire la imobilul ( construcţie ) acesta a fost demolat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 672 din 10 decembrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 403 din 20 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi I.I. şi I.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, în mod greşit, a respins cererea reclamanţilor I.I. şi I.E. privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 79 mp situat în Bucureşti, sector 3, deoarece, terenul menţionat este afectat în totalitate de elemente de sistematizare şi de amenajări de utilitate publică, iar cu privire la imobilul (construcţie) acesta a fost demolat.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece :
- În conformitate cu dispoziţiile art. 23, în înţelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
- Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
- Obligaţia de a depune acte doveditoare ale proprietăţii, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate revine, potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, notificatorului, iar acestea trebuiau depuse odată cu notificarea.
- Reclamantul avea obligaţia de a depune probe cu care să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri în momentul preluării în proprietatea statului a terenului în litigiu.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din lege, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Nedepunerea tuturor actelor doveditoare necesare soluţionării notificării, nu limitează dreptul instanţei de a soluţiona litigiul pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative, deoarece o asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţia României şi recunoscute părţilor prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În speţă, actele doveditoare au fost depuse de reclamanţii I.I. şi I.E. odată cu notificarea cât şi ulterior în instanţă, iar pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, nu a formulat critici în recurs asupra soluţiilor pronunţate la fond sau apel, ţinând seama de actele depuse.
De asemenea, cu privire la critica referitoare la faptul că reclamanţii aveau obligaţia să probeze dacă au încasat despăgubiri la momentul preluării imobilului în litigiu de către stat, se va respinge, deoarece o astfel de critică a fost ridicată numai în faza de recurs.
Pentru toate cele reţinute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 672 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 672 A din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5059/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5053/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
