ICCJ. Decizia nr. 5055/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5055/2010
Dosar nr. 40578/3/2007
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub numărul 40578 din 3 din 20 noiembrie 2007, reclamanţii D.D., D.M., D.V., D.O.G. şi T.M. au chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, solicitând să fie obligat să le restituie în natură terenul situat în Bucureşti, sector 6, în suprafaţă de 100 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 765 din 01 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti a admis cererea reclamanţilor, a obligat pârâtul la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 198,19 m.p, situat în Bucureşti, sector 6, având vecinătăţile specificate în raportul de expertiză întocmit de expert Ionescu Ion.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Raportul tehnic de expertiză efectuat în cauză a identificat terenul revendicat de reclamanţi ca fiind liber de construcţii, iar prin completarea la acest raport s-a relevat faptul că imobilul nu este afectat de reţele edilitare sau elemente de sistematizare.
Tribunalul a reţinut, faţă de dovezile administrate, că autorul reclamanţilor, D.I., a dobândit în proprietate terenul în litigiu, că acest teren a fost preluat de stat în timpul regimului comunist şi că, prin notificarea din 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului, fiind pronunţată şi o hotărâre judecătorească prin care pârâtul a fost obligat să soluţioneze respectiva notificare - sentinţa civilă nr. 1546/2006 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că imobilele preluate în mod abuziv în regimul anterior se restituie, de regulă, în natură, persoanelor îndreptăţite.
Prin Decizia civilă nr. 227/ A din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
S-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1546/2006, definitivă şi irevocabilă, tribunalul a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de soluţionare a notificării primită de la reclamanţi în termenului legal prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. O asemenea conduită culpabilă a pârâtului este, potrivit Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, echivalentă unui refuz de a soluţiona notificarea, iar instanţa sesizată cu o acţiune prin care să constate un atare refuz are posibilitatea de a analiza fondul notificării prin care s-au solicitat măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001. Prima instanţă a analizat cererea de restituire formulată de reclamanţii şi din perspectiva principiului de drept specialia generalibus derogant.
În aprecierea referitoare la situaţia de fapt a imobilului, respectiv a împrejurării că acesta nu este afectat de construcţii, de reţele edilitare sau elemente de sistematizare, instanţa şi-a fundamentat concluzia pe o probă ştiinţifică, respectiv pe expertiza încuviinţată în cauză. Relaţiile de la una sau alta din direcţiile ce funcţionează în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, s-a apreciat că puteau fi depuse în apărare, chiar şi în faţa instanţei de apel. De altfel, s-a reţinut că apelantul nu a contestat concluziile expertizei şi nici nu a invocat un impediment concret la restituirea imobilului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 11 februarie 2010, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - s-a susţinut că la dosarul cauzei nu se regăseşte o situaţie juridică clară a terenului identificat potrivit raportului de expertiză din dosar, în care să se stabilească apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public sau privat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 10.1. şi art. 10.3. din Hotărârea din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Din conţinutul normativ al art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu cel al art. 313 şi 314 C. proc. civ., rezultă în mod clar ideea conform căreia stabilirea situaţiei de fapt este atributul suveran al instanţelor fondului - dreptul acestor instanţe de a constata faptele şi de a aprecia forţa probantă a dovezilor administrate în cauză. Aşadar, situaţia-premisa pentru o judecată concretă şi efectivă în recurs - context procedural in care partea interesată poate deduce judecăţii orice ipoteză de aplicare greşită a legii din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. - presupune o configurare deplina a situaţiei de fapt a raportului juridic litigios.
S-a stabilit in faţa instanţelor anterioare, în mod judicios si necontestat, ca imobilul in litigiu intra in categoria imobilelor preluate de stat în mod abuziv, motiv pentru care s-a formulat notificarea din 2001 în baza Legii nr. 10/2001, fiind pronunţată de altfel şi o hotărâre judecătorească prin care pârâta a fost obligată să soluţioneze notificarea - sentinţa civilă nr. 1546/2006 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
Fata de pretenţia concreta a reclamanţilor şi situaţia de fapt astfel conturată, instanţa de apel trebuia sa identifice dispoziţiile legale cu aplicabilitate directa in cauza, să le analizeze conţinutul normativ şi în raport de principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor (art. 1), să procedeze la restituirea totala sau parţiala a imobilului in litigiu.
Pentru a asigura aplicarea legii la situaţia particulara a cauzei pendinte - lămurită doar sub unele din aspectele sale esenţiale, redate anterior - instanţa de judecata era obligata sa cerceteze in concret condiţiile prescrise in mod expres de norma legală specială incidentă, astfel cum aceasta a fost explicitată în cuprinsul normelor de aplicare.
Datele aflate la dosarul cauzei nu ii permit instanţei de recurs sa ofere un răspuns strict de legalitate chestiunilor reclamate prin cererea de recurs, intrucat instanţele fondului, prin probatoriul administrat - în fapt, doar proba cu expertiza tehnică de specialitate - nu au clarificat toate aspectele care ar putea sa fundamenteze un punct de vedere pertinent asupra configuraţiei de fapt si de drept a suprafeţei de teren în litigiu, respectiv asupra semnificaţiei acesteia in zona concretă de situaţie.
În rejudecare, instanţa de apel va trebui să complinească probatoriul pentru a stabili amplasamentul exact al terenului în litigiu pe planul de situaţie - limite, vecinătăţi precise - parcela cadastrală să fie descrisă prin totalitatea elementelor topografice, apartenenţa acestuia la domeniul public sau privat al unităţii administrativ - teritoriale, existenţa sau nu a reţelelor de utilităţi urbane in zona amplasamentului - trasee, dimensiuni, etc. - orice alte informaţii care interesează situaţia imobilelor învecinate şi care ar putea avea relevanţă în dezlegarea pricinii de faţă.
Se va asigura astfel situaţia-premisa pentru o judecată efectivă în recurs, aceasta însemnând, in concret, stabilirea deplina a situaţiei de fapt, si aceasta nu numai prin operaţiunea de încuviinţare si administrare a probatoriului - înscrisuri, eventual un supliment la raportul de expertiza, interogatoriu (dat fiind componenţa aparatului propriu al pârâtului) - ci si prin operaţiunea de apreciere a acestora pe baza intimei convingeri a judecătorilor si in condiţiile prevăzute de lege, operaţiune care presupune si trebuie sa se materializeze in redarea considerentelor de fapt si de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsa in dispozitiv.
În drept, au fost invocate de către recurent dispoziţiile art. 10.1. şi art. 10.3. din Hotărârea din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Într-adevăr, soluţionarea pretenţiilor de natura celor deduse judecăţii, presupune, aşa cum rezultă din normele de aplicare unitară, operaţiunea concretă de identificare cu exactitate a terenului şi a vecinătăţilor acestuia şi, totodată, verificarea destinaţiei actuale a terenului solicitat, în special pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, şi altele asemenea etc.
Chiar dacă a existat o evidentă pasivitate a pârâtului în clarificarea situaţiei juridice a imobilului în litigiu, instanţa fondului nu-şi putea neglija obligaţiile procedurale presupuse de principiul rolului activ al judecătorului, întrucât cauzele de natura celei pendinte sunt deosebit de complexe, complexitate determinată de interesele divergente ce se pot contura în cauză, de timpul scurs din momentul preluării imobilului şi până la momentul eventualei restituiri în natură şi de influenţa acestuia asupra situaţiei particulare a bunului, de evitarea oricăror alte posibile situaţii conflictuale etc.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., respectiv art. 313 şi 314 C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 227/ A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5045/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5057/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
