ICCJ. Decizia nr. 5065/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5065/2010
Dosar nr. 6865/2/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 297R din 28 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta - pârâtă B.M. împotriva deciziei nr. 390R din 2 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în dosarul nr. 1711/2/2008, în contradictoriu cu intimaţii – reclamanţi T.C., S.M., O.E., P.D.S. şi intimaţii-pârâţi Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general, SC R. SA, S.N., ş.a., ca inadmisibilă.
S-a constatat rămasă fără obiect excepţia lipsei de interes în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ.
A fost obligată revizuenta la 900 lei cheltuieli de judecată către intimata T.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunţată de instanţa de recurs, prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat reclamanta T.C. şi a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii S.N., S.F., B.M.
Prin raportare la această soluţie pronunţată de instanţa de recurs, s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate enunţată în partea introductivă a art. 322 C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs nu a evocat fondul pricinii, ci a menţinut hotărârea pronunţată de instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta B.M., fără să invoce în drept sau în fapt vreun motiv de recurs.
Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, care este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuita".
În cauză, cererea de revizuire a fost exercitată împotriva deciziei civile nr. 390R din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, decizie care este pronunţată de o instanţă de recurs şi care, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., are caracter irevocabil.
Pe cale de consecinţă, în aplicarea art. 328 alin. (1) C. proc. civ., şi hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, respectiv Decizia civilă nr. 297R din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, este o hotărâre irevocabilă.
Faţă de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., recursul exercitat, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta B.M. împotriva deciziei nr. 297R din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5068/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5067/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
---|