ICCJ. Decizia nr. 5104/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ ȘI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5104/2010
Dosar nr. 35165/3/2006
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţa
Prin acţiunea înregistrată la 21 iunie 2004 reclamanta S.A.M. (născută S.) a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 224 din 12 mai 2004 emisă de pârât, prin care i s-a respins notificarea având ca obiect cererea de restituire în natură a imobilului situat în, Mediaş, judeţul Sibiu.
Rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 546 din 1 aprilie 2007, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
Din actele de stare civilă depuse la dosar, care nu întrunesc cerinţele impuse de Legea nr. 105/1992 şi de O.G. nr. 66/1999, nu rezultă cu certitudine că reclamanta este succesoarea în drepturi a mamei sale, Stânge Marianne, despre care susţine că a fost proprietara imobilului în litigiu.
Astfel, potrivit extrasului de carte funciară depus la dosar rezultă că imobilul era înscris pe numele A.M., iar naţionalizarea s-a făcut pe numele S.M., reclamanta nefăcând dovada că autoarea sa şi-a schimbat numele prin căsătorie şi că este una şi aceeaşi persoană cu cea de la cale s-a naţionalizat imobilul.
În drept, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 486 din 14 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 224 din 12 mai 2005 emisă de pârât şi l-a obligat să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului, precum şi să plătească reclamantei suma de 1.505 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost naţionalizat de la A.M., care, aşa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, s-a născut la Mediaş la data de 20 septembrie 1911, a fost căsătorită cu E.I.S. şi a fost fiica lui A.M. şi a J.S.
După moartea lui E.I.S., A.M. s-a căsătorit la data de 16 august 1951 cu W.E.S.
Fiica acesteia, reclamanta din prezenta cauză,s-a căsătorit la data de 9 iulie 1971 cu G.P.K.S., astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie din 1971 tradus, legalizat şi depus la dosarul cauzei.
Prin urmare, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul F.S., imobilul în litigiu se află pe acelaşi amplasament în localitatea Mediaş, şi este format din corpul de clădire din zidărie de tip S +P +E, P +E, S +P şi terenul aferent.
Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, apoi a fost închiriat Miliţiei Mediaş, iar din anul 1973 a fost transferat în întregime în administrarea M.A.I.
Cum imobilul se află în administrarea pârâtului, nu a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 şi nu a făcut obiectul privatizării, poate fi restituit în natură.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, susţinând că decizia este nelegală sub următoarele aspecte.
Documentele depuse la dosar de către reclamantă, încheiate de către o autoritate străină nu au fost depuse în copie legalizată şi nu îndeplineau condiţiile impuse de O.G. nr. 66/1999, nepurtând niciun semn de autenticitate.
Deşi prin Decizia nr. 2572 din 8 martie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, cu indicaţia de a se examina dacă actele prezentate în copie îndeplinesc cerinţele prevăzute de Legea nr. 105/1992 şi de O.G. nr. 66/1999, curtea de apel, schimbând hotărârea primei instanţe, nu a respectat această indicaţie.
De asemenea, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 1188 C. civ. referitoare la forţa probantă a înscrisurilor şi nu a solicitat reclamantei să se conformeze dispoziţiilor instanţei supreme.
Pe de altă parte, deşi din raportul de expertiză rezultă că la imobilul construcţie s-au efectuat modificări structurale în sensul că s-au demolat o parte din construcţiile vechi şi au fost edificate altele, instanţa de apel a dispus restituirea în întregime a imobilului nesocotind prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pentru a se respecta textul de lege menţionat era necesar să se stabilească ce construcţii existente pe terenul de 1.518 mp fac parte din fosta proprietate şi ce construcţii au fost edificate după preluarea imobilului de către stat, precum şi dacă există sau nu amenajări subterane care fac imposibilă restituirea în natură a terenului.
În opinia recurentei, imobilul nu poate face obiectul restituirii în natură, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat în limitele şi pentru motivele ce se vor arăta.
Într-adevăr, prin Decizia nr. 2575 din 8 martie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţele anterioare se pronunţaseră asupra înscrisurilor depuse la dosar în fotocopie, cu neobservarea prevederilor art. 1188 C. civ. referitoare la forţa probantă a înscrisurilor, iar în ceea ce priveşte înscrisurile emise în alte state fără a se verifica dacă acestea întrunesc cerinţele prevăzute de Legea nr. 105/1992 şi de O.G. nr. 66/1999.
Schimbând sentinţa tribunalului de respingere a acţiunii curtea de apel s-a limitat să prezinte situaţia de fapt, pe care a reţinut-o din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, fără a motiva în ce măsură aceste înscrisuri întrunesc exigenţele legale la care s-a făcut referire în decizia de casare şi fără a respecta astfel prevederile art. 315 C. proc. civ.
Aceste clarificări erau necesare cu atât mai mult cu cât în întâmpinarea depusă la dosar în apel intimatul contesta înscrisurile depuse în fotocopie, solicita depunerea de copii legalizate sau certificate, iar în cazul celor emise în Germania şi în Argentina invoca necesitatea apostilării lor în conformitate cu Convenţia de la Haga din anul 1961.
De asemenea, intimatul a susţinut în apel că imobilul a cărui restituire o solicită reclamanta a fost reconstruit integral, ceea ce echivalează cu o transformare într-un imobil nou, şi că nu mai poate face obiectul restituirii în natură.
Or, o atare susţinere nu a fost verificată de instanţa de apel, deşi pentru a se putea stabili dacă imobilul despre care reclamanta susţine că a aparţinut autoarei sale se poate sau nu restitui în natură, nu era suficient ca acesta să nu fi fost înstrăinat de stat prin vânzare sau în procesul de privatizare.
Faţă de susţinerile intimatului şi de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, era esenţial să se identifice care a fost configuraţia iniţială a imobilului - teren şi/sau construcţie - dacă a avut loc o demolare şi, respectiv, o reconstruire a acestuia ori, dacă s-au adăugat corpuri noi şi care este proporţia acestora.
Cum prin decizia atacată curtea de apel nu răspunde în niciun fel acestor susţineri, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar şi verifica dacă s-au aplicat sau nu corect dispoziţiile art. 3, 4, 7 şi 10 din Legea nr. 10/2001, astfel încât în baza art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va respecta dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi indicaţiile privitoare la verificarea înscrisurilor cuprinse în decizia de casare anterioară şi, totodată, va lămuri situaţia de fapt şi sub aspectul existenţei sau inexistenţei unor construcţii noi în raport de cele care au fost preluate prin naţionalizare odată cu terenul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 486 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3625/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1640/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
