ICCJ. Decizia nr. 5123/2010. Civil. Contestaţie la executare. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5123/2010

Dosar nr. 439/1/2010

Şedinţa publică din 11 octombrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire revizuenta SC B.R. SRL a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 876 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, susţinând că aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 806 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire astfel cum a fost formulată de revizuentă prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sancţionează încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii diferite, contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare din părţi se prevalează de hotărârea care îi este mai favorabilă iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri.

Revizuenta solicită însă anularea Deciziei civile nr. 876 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti pe care o consideră total potrivnică şi contrară Deciziei civile nr. 806 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, situaţie în care, cererea de revizuire astfel formulată nu se încadrează în dispoziţiile art. 322-324 C. proc. civ., câtă vreme nu se solicită anularea ultimei hotărâri.

Or, în aceste condiţii în care nu ultima hotărâre ar fi potrivnică celei pronunţate în 2006, cererea de revizuire este nefondată, nefiind astfel prezente dispoziţiile legale sus evocate care reglementează instituţia revizuirii.

La 14 iunie 2010 s-a depus o cerere de intervenţie accesorie în interesul revizuentei, de către intervenientul P.G.V., filele 11-12.

Cum cererea de revizuire formulată de revizuentă urmează a fi respinsă ca nefondată, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 322-324 C. proc. civ., urmează a fi respinsă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul P.G.V.

Întrucât intervenienţii nu au depus în original chitanţa privind plata onorariului avocaţial, urmează a se respinge cererea intimaţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B.R. SRL Târgovişte împotriva deciziei nr. 876 din 27 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Respinge ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul P.G.V.

Respinge cererea intimaţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5123/2010. Civil. Contestaţie la executare. Revizuire - Recurs