ICCJ. Decizia nr. 5137/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5137/2010
Dosar nr. 32967/3/2005
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1486/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, s-a admis contestaţia formulată de M.S. împotriva deciziei nr. 16/2005 emisă de intimata SC V. SA şi s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a cotei de 1/12 din imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
S-a reţinut că reclamanta este persoană îndreptăţită la succesiunea autorului său, A.S.G., prin prisma dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi a deciziei civile nr. 4448/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, având dreptul la o cotă de 1/12 din averea autorului său, respectiv din imobilul de la adresa de mai sus.
Împotriva sentinţei a declarat apel intimata arătând pe de o parte că reprezentarea sa la fond a fost nelegală, deoarece se afla în procedura de reorganizare judiciară, şi trebuia să fie reprezentantă de lichidatorul judiciar, iar pe de altă parte, apelanta a susţinut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită, că imobilul construcţie solicitat este de fapt o construcţie nouă în proporţie de 70 - 80% şi că imobilul a fost legal preluat de stat de la autorul reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 170 din 05 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta SC V. SA prin lichidator judiciar „D.,U. şi Asociaţii" S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 14861 din 28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în contradictoriu cu intimata-contestatoare M.S.
A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că s-au acordat petentei măsuri reparatorii în echivalent, aferente cotei de 1/12 din imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul a fost reţinut ca fondat numai pentru următoarele aspecte:
Instanţa de apel a reţinut că judecătorul fondului a apreciat corect că prin Decizia civilă nr. 4498/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, în pofida faptului că certificatul de moştenitor de pe urma defunctului A.S.G. a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
A constatat însă, că prin toate textele Legea nr. 10/2001 se referă neechivoc la noţiunea de „imobil" în integralitatea sa şi niciodată la cote părţi ale unui imobil ce ar putea fi restituite în natură. Un argument suplimentar în acest sens arată că îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (4) din lege, ce dau dreptul moştenitorului beneficiar doar al unei cote de proprietate, să beneficieze integral de cotele celorlalţi moştenitori şi implicit de imobil în integralitatea sa, în situaţia în care acei moştenitori nu au înţeles să apeleze la procedura reparatorie a Legii nr. 10/2001.
S-a arătat că, în speţă, reclamanta a solicitat restituirea în natură numai a unei cote de 1/12 din imobil, măsură pe care instanţa a apreciat-o întemeiată, urmând să fie acordată ca efect al admiterii apelului.
Cu privire la criticile apelantei vizând reprezentarea SC V. SA, s-a reţinut că admiterea acestei critici „ar echivala cu legitimarea unei rele credinţe procedurale din partea apelantei care a formulat cereri şi apărări la fondul cauzei în nume propriu, fără să se prevaleze de o eventuală prezenţă a lichidatorului judiciar, cât şi cu admiterea culpei proprii în favoarea părţii în culpă".
Se mai reţine că apelanta nu a făcut dovada unui prejudiciu suferit pentru pretinsa neregulă.
Împotriva deciziei nr. 170 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a declarat recurs reclamanta M.S., decizie recurată şi de intervenienta C.V.F., aceasta din urmă recurând şi încheierea din 2 februarie 2009 a aceleiaşi instanţe.
Reclamanta M.S. critică hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine că, Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu s-au arătat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Recurenta susţine că în mod greşit instanţa nu a avut în vedere cererea principală privind restituirea în natură a imobilului ce i se cuvenea ca persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001 şi că i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent aferente cotei de 1/12 din imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
Prin această critică recurenta analizează modul în care şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, invocând mai multe texte din lege, cât şi acte de stare civile anexate la dosar.
Prin invocarea art. 10 din Legea nr. 10/2001, susţine că „ în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Recurenta menţionează că nu se încadrează în dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu îndeplineşte criteriile prevăzute de acest text pentru că nu a fost asociată la pârâta SC V. SA, că imobilul solicitat în natură a existat la data intrării în vigoare a legii, că acesta nu a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor prev. de Legea nr. 112/1995.
Se critică şi faptul că, fiind în indiviziune, instanţa nu poate pretinde că imobilul trebuie preluat de un singur coindivizar prin cedarea cotelor părţi de către ceilalţi coindivizari.
Susţine că, în procesul de privatizare au fost înstrăinate acţiuni şi nu active şi că instanţa de apel neacordându-i în natură imobilul a încălcat legea, în sensul că în speţă s-au vândut acţiuni şi nu activele, adică terenurile şi construcţiile, au rămas în mod permanent ale fostului proprietar.
Susţine că în cazul naţionalizării vechiul proprietar nu şi-a pierdut niciodată dreptul de dispoziţie, şi practic numai posesia bunului.
Similar, prin transmiterea moştenirii se transmit toate prerogativele dreptului de proprietate, astfel că în cazul moştenirii unei cote ideale dintr-un imobil, moştenitorului trebuie să-i revină de plin drept, în natură, cota respectivă pentru că, în caz contrar s-ar încălca principiul disponibilităţii sau al dispoziţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei SC V. SA, referitoare la reconstruirea imobilului în proporţie de 70 - 80%, recurenta precizează că intimata nu a construit nicio clădire nouă şi nu a adăugat corpuri noi de clădire la cea veche, ceea ce impune aplicarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Intervenienta C.V.F., prin recursul declarat împotriva încheierii din 02 februarie 2009 şi a deciziei nr. 170 din 5 martie 2009, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că instanţa de apel, deşi în şedinţă publică a amânat pronunţarea în cauză pentru ca părţile să depună concluzii scrise la data de 03 februarie 2009, când părţile şi-au onorat obligaţia dispusă, cererea de intervenţie era respinsă ca inadmisibilă prin încheierea recurată, fiind nesocotite astfel dispoziţiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ.
Menţionează că, prin încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora i s-a calificat cererea de intervenţie voluntară accesorie ca inadmisibilă, instanţa a greşit, deoarece în baza textului respectiv „oricine are interes poate interveni într-o pricină".
Mai susţine că, textul nu limitează dreptul oricui are interes de a interveni într-o pricină, iar instanţa ar avea posibilitatea să limiteze acest drept numai în cazul unor acţiuni cu caracter strict personal, şi nu în cazul unei pricini de natura celei de faţă.
Deşi recursul vizează şi Decizia civilă nr. 170 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, intervenienta nu formulează nicio critică referitoare la această hotărâre.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte retine următoarele:
Recursul declarat de reclamanta M.S. este nefondat.
Recurenta prin notificarea nr. 2339 din 09 august 2001 a solicitat intimatei SC V. SA, în calitate de unitate deţinătoare, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 934,10 mp şi construcţii aflate pe el în suprafaţă totală de 372,31 mp.
Prin Decizia nr. 16 din 25 iunie 2005 intimata a respins cererea de restituire în natură a imobilului, susţinând că în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanta trebuie să formuleze cererea de restituire în natură în contradictoriu cu A.P.A.P.S.
S-a făcut dovada că imobilul solicitat, compus din teren şi clădire, a fost proprietatea numitei E.C.N., dobândit de aceasta prin donaţie de la tatăl său în noiembrie 1941. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950.
Instanţele de fond şi apel corect au reţinut că preluarea de către stat s-a făcut fără titlu, contrar dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată.
La momentul soluţionării notificării nu exista o hotărâre judecătorească prin care să se constate nevalabilitatea titlului statului, situaţie în raport de care Decizia societăţi comerciale privatizate s-a apreciat ca fiind legală, faţă de prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, dar s-a considerat că pot fi invocate direct în calea de atac a contestaţiei a unor mijloace de apărare ce pot cădea în competenţa instanţelor judecătoreşti, dar uzitarea de o astfel de cale ar constitui un formalism excesiv.
Corect s-a reţinut că imobilul care a făcut obiectul naţionalizării a fost preluat fără titlu valabil şi intră sub incidenţa art. 2 lit. h) în categoria celor preluate abuziv. Fiind preluat fără titlu valabil, este cert că nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi privatizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii.
Este de necontestat în speţă că Decizia instanţei de apel este motivată foarte succint, dar instanţa a răspuns la criticile formulate constatând că instanţa de fond a avut în vedere indicaţiile date prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilind că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, chiar dacă certificatul de moştenitor de pe urma defunctului A.S.G. a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În ceea ce priveşte imobilul din litigiu, a statuat că potrivit aceleiaşi legi noţiunea de „imobil" vizează imobilul în integralitatea sa şi nu cote părţi ce ar putea fi restituite în natură.
În acest sens, s-a invocat art. 4 alin. (4) din lege, care dă dreptul moştenitorului beneficiar al unei cote de proprietate să beneficieze integral de cotele celorlalţi moştenitori şi implicit de imobil în integralitatea sa, în situaţia în care acei moştenitori nu au înţeles să apeleze la procedura reparatorie a Legii nr. 10/2001.
În cauză, reclamanta a solicitat numai cota de 1/12 din imobil în natură, ipoteză neprevăzută de Legea nr. 10/2001.
În această situaţie, corect a procedat instanţa de apel prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, aferente cotei de 1/12 din imobilul solicitat.
De fapt, imobilul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, alta decât cea prevăzută în art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite având dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În cauză s-a dovedit că terenul în litigiu figurează în certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 august 1996. Acest titlu reprezintă pentru intimata-pârâtă (societate comercială) dovada dreptului său de proprietate, drept constituit în patrimoniul acesteia prin efectul Legii nr. 15/1990.
De asemenea, societatea comercială de la care se revendică imobilul este una privatizată.
Recurenta nu contestă această societate care nu a format obiectul unor proceduri de privatizare prin vânzare de către stat a pachetului majoritar de acţiuni.
În mod greşit reclamanta a susţinut că imobilul naţionalizat nu putea face obiectul privatizării. în realitate, nu imobilul a format obiectul privatizării, ci societatea comercială (intimata SC V.) ca persoană juridică, prin transferul acţiunilor de la stat la persoane de drept privat.
Astfel, activele societăţi comerciale privatizate nu au trecut în proprietatea altei persoane, ci au rămas în patrimoniul aceleiaşi persoane juridice, care este societatea comercială privatizată.
În final, a fost schimbată numai structura şi natura acţionariatului.
În plus, faţă de criticile formulate, trebuie avut în vedere faptul că ceea ce a solicitat recurenta să i se restituie integral nu reprezintă imobilul care s-a naţionalizat, deoarece au intervenit multiple transformări, imobilul fiind aproape o construcţie nouă.
În ceea ce priveşte reprezentarea intimatei în cauza de faţă, se reţine că, în mod corect instanţa de apel a apreciat că se impunea administrarea probelor pentru dovedirea unei rele credinţe, dar recurentei din cauză nu i s-a adus nici un prejudiciu prin neregularitatea săvârşită, aspecte faţă de care critica nu mai face obiectul analizei.
În raport de considerentele expuse, urmează ca recursul reclamantei să fie respins ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat de intervenienta C.V., decedată pe parcursul procesului, proces continuat de moştenitorii acesteia, C.W.A. şi D.A., reţinându-se că cererea sa a fost intervenţie accesorie, conform art. 56 C. proc. civ. „recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi recurs".
În această situaţie, fiind îndeplinite condiţiile art. 58 C. proc. civ., urmează ca recursul de faţă să fie respins ca neavenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.S. împotriva deciziei nr. 170 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenienta C.V. - decedată şi continuat de moştenitorii acesteia, C.W.M. şi D.A. împotriva deciziei nr. 170 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a încheierii din 2 februarie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5139/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5135/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
