ICCJ. Decizia nr. 5139/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5139/2010
Dosar nr. 330/103/2006
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 37581 din 7 decembrie 2006, Primarul Municipiului Roman a admis în parte notificarea formulată de M.E. în baza Legii nr. 10/2001, căreia i-a restituit în natură suprafaţă de 90 mp, teren situat în Roman, condiţionat de achitarea sumei de 122,64 lei, reprezentând contravaloarea reactualizată a despăgubirilor primite la data exproprierii.
S-au propus totodată măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, pentru terenul de 259,375 mp, din suprafaţa totală de 1000 mp, în legătură cu care s-a formulat cererea de restituire.
La 20 decembrie 2006, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie solicitând instanţei - în contradictoriu cu Primarul Municipiului Roman - să oblige pârâtul la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege, pentru întreaga suprafaţă de teren ce a făcut obiectul notificării.
Sesizat în primă instanţă, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa nr. 143/C din 28 februarie 2008, a admis contestaţia şi anulând în parte dispoziţia a constatat îndreptăţirea celei în cauză la acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 777 mp, în loc de 359,375 mp cât s-a stabilit.
A dispus totodată restituirea în natură a terenului de 163 mp, conform schiţei anexă la raportul de expertiză V.V., efectuat în cauză.
A modificat art. 5 al dispoziţiei contestate, în sensul că suprafaţa pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor va fi de 614 mp, în loc de 259,375 mp.
A menţinut celelalte dispoziţii ale actului atacat.
A obligat Primarul Municipiului Roman să plătească 500 lei cheltuieli de judecată contestatoarei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că terenul solicitat pe calea notificării - şi în legătură cu care reclamanta a făcut dovada îndreptăţirii sale la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege - este în suprafaţă de 777 mp, astfel cum, de altfel, este menţionat şi în Decretul nr. 396/1978, care a operat exproprierea.
Ca atare, se arată, modificarea ulterioară a suprafeţei solicitată spre retrocedare, făcută peste termenul limită prevăzut de lege, respectiv 14 februarie 2002, nu mai poate avea nici un efect.
Cât priveşte modalitatea de soluţionare a cererii vizând măsurile reparatorii prima instanţă a reţinut că pe lângă terenul de 90 mp, restituiţi în natură prin dispoziţia atacată, poate fi retrocedat şi terenul de sport aflat în imediata vecinătate a acestei suprafeţe restul terenului în litigiu fiind afectat de amenajări de utilitate publică.
Apelurile formulate de reclamantă şi pârât împotriva acestei hotărâri, au fost admise de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 64 din 3 iunie 2009, a schimbat în parte sentinţa, a admis în parte contestaţia şi a modificat art. 5 din dispoziţia contestată în sensul că suprafaţa pentru care se propune acordarea despăgubirilor este de 602,62 mp în loc de 614 mp.
A menţinut din sentinţa apelată doar menţiunile cu privire la: anularea în parte a dispoziţiei contestate şi menţinerii celorlalte prevederi ale acesteia.
A înlăturat celelalte menţiuni din sentinţa apelată.
A obligat apelantul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariul expertului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, referitor la întinderea suprafeţei de teren pe care au avut-o în proprietate autorii contestatoarei, că aceştia au dobândit în concret, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 233 din 9 august 1951, suprafaţa de 844 mp astfel cum a fost determinată de expertul tehnic, prin raportul de expertiză efectuat în apel, care s-a raportat la planul cadastral din anul 1974 şi la dimensiunile aproximative înscrise în actul de vânzare-cumpărare din 23noiembrie 1939, iar nu suprafaţa de 1000 mp aşa cum a solicitat contestatoarea sau 777 mp cât a reţinut prima instanţă.
Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs, atât reclamanta M.E. cât şi pârâtul Primarul Municipiului Roman.
De menţionat că, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, doar declaraţia de recurs formulată de aceasta poartă viza Curţii de Apel Bacău şi o dată certă, respectiv 18 iunie 2009, în vreme ce motivele de recurs, depuse ulterior, nu poartă nicio viză, ci doar data întocmirii lor, nerelevantă sub aspectul îndeplinirii exigenţelor art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Astfel, potrivit textelor mai sus invocate, recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În speţă, faţă de data comunicării deciziei din apel, către reclamantă – 15 iulie 2009 – ultima zi pentru depunerea în termen a motivelor de recurs (chiar în condiţiile în care declaraţia de recurs s-a făcut la 18 iunie 2009) era 31 iulie 2009.
Or, deşi recurentei-reclamante i s-a pus în vedere, la termenul din 18 mai 2010, să facă dovada – sub sancţiunea nulităţii – depunerii în termenul defipt prin lege a motivelor de recurs, aflate la dosarul cauzei – f. 10 – dos. Î.C.C.J. – aceasta nu a înţeles să depună înscrisuri, în sensul celor solicitate de instanţă.
Aşa fiind, recursul declarat de aceasta urmează a se constata, ca fiind nul.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pârâtul Primarul Municipiului Roman, critică hotărârea dată în apel pe considerentul greşitei sale obligări la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care, se arată, nu se poate reţine culpa sa procesuală.
Astfel, susţine recurentul, apelul a fost admis doar în parte cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei şi admiterii în parte a contestaţiei în sensul modificării doar a art. 5 din dispoziţia atacată.
Recursul pârâtului se priveşte ca fondat, în considerarea celor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Dispoziţiile art. 275 – 276 C. proc. civ., fac de asemenea o aplicare a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părţii ce a pierdut litigiul.
Doctrina a reţinut şi rolul acestor sume de a despăgubi partea care a câştigat procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.
Or, în speţă, nu se poate într-adevăr reţine culpa procesuală singulară a pârâtului, referitor la stabilirea suprafeţei exacte în legătură cu care reclamanta era îndreptăţită pentru acordarea măsurilor reparatorii în condiţiile în care aceasta nu a depus în faza administrativă toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate ce a aparţinut autorilor săi iar schiţa eliberată de E.P. şi adeverinţa Biroului de Carte funciară, ce atestă dimensiunea terenul expropriat, au fost de asemenea depuse în etapa contencioasă, în faţa primei instanţe.
Aşa fiind, cum de altfel pretenţiile reclamantei au fost încuviinţate doar în parte, instanţa va face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. şi va dispune compensarea cheltuielilor de judecată suportate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei civile nr. 64 din 03 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Roman împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că dispune compensarea cheltuielilor de judecată suportate de apelanţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică , astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5142/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5137/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
