ICCJ. Decizia nr. 5225/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5225/2010
Dosar nr. 1767/1/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 400 din 30 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3394.1/108/2008 a fost anulată ca insuficient timbrată acţiunea civilă în despăgubiri formulată de reclamantul U.F. împotriva pârâţilor P.C.M. şi V.F.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de daune morale întrucât, prin articolul publicat în ziarul Observator din 10 iunie 2008 i-a fost prejudiciat dreptul la imagine.
În raport de obiectul cauzei, instanţa a stabilit cuantumul taxei de timbru datorată de reclamant potrivit prevederilor Legii 146/1997 la suma de 9.186,523 lei taxă judiciară de timbru şi 5,00 lei timbru judiciar.
Reclamantul a solicitat ajutor public judiciar constând în scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, cerere soluţionată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 24 noiembrie 2008 prin admitere în limita plafonului prevăzut de OUG nr. 51/2008 pentru anul 2008, respectiv pentru suma de 6.480 lei. Reclamantul a fost obligat să achite diferenţa de taxă de timbru în sumă de 2.706,52 lei şi 5 lei timbru judiciar.
Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie 2008 la dosar nr. 3394/108/2008 reclamantul U.F. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din data de 24 noiembrie 2008 prin care tribunalul l-a obligat la plata diferenţei de taxă de timbru, solicitând admiterea cererii şi scutirea în întregime de la plata taxei judiciare de timbru.
În motivare, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, apreciind că acest act normativ îi împiedică liberul acces la justiţie, contravenind prevederilor art. 6 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 304/2004 precum şi dispoziţiilor Legii nr. 30/1994, care îi garantează liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fără a putea fi discriminat.
Prin Decizia civilă nr. 264 din 24 februarie 2009 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 51/2008, invocat de reclamant.
La termenul de judecată din 30 septembrie 2009 instanţa i-a pus în vedere reclamantului să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru, însă acesta a arătat că nu are posibilităţi financiare.
În aceste condiţii, tribunalul a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a anulat ca insuficient timbrată acţiunea.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen reclamantul care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând desfiinţarea ei cu trimitere spre rejudecare în fond a cererii.
În motivare a invocat că, prin sentinţa apelată, i-a fost încălcat liberul acces la justiţie în sensul art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 6 din C.E.D.O., art. 4 din Protocolul 7 la C.E.D.O.
În Decizia civilă nr. 314 din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 400 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Arad.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Reclamantul nu contestă cuantumul taxelor de timbru astfel cum a fost el stabilit de instanţă ci susţine că, fiind obligat la achitarea acestor taxe, îi este împiedicat liberul acces la justiţie.
Instanţa de apel constată că liberul acces la justiţie nu interzice statului să stabilească anumite taxe ce trebuie achitate în situaţia promovării anumitor cereri de chemare în judecată, ci impune ca acestea să nu fie atât de împovărătoare încât persoanele interesate să-şi vadă accesul la justiţie golit de conţinut şi de posibilitatea efectivă în a-l exercita.
De aceea, legislaţia a prevăzut atât situaţiile în care acţiunile în justiţie sunt scutite de taxele de timbru şi, prin OUG nr. 51/2008 aprobată prin Legea nr. 153/2008 a stabilit condiţiile şi procedura de urmat pentru asigurarea ajutorului public judiciar persoanelor ale căror posibilităţi financiare nu le permit achitarea taxelor cerute de lege pentru legala sesizare a instanţelor civile.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul U.F. care a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 4 şi 9 C. proc. civ., fiind interpretate greşit dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din C.E.D.O., art. 6 şi art. 10 din Legea nr. 304/2004.
Se solicită admiterea recursului declarat şi insistă ca instanţa să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate cu respectarea dreptului „beneficiarului la recurs echitabil şi corect".
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:
Prin Decizia civilă nr. 314/2009 Curtea de Apel Timişoara în mod corect a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 30/2009 a Tribunalului Arad, aplicând şi interpretând în mod just dispoziţiile legale incidente în cauză şi anume art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente sau dacă hotărârea este lipsită de temei legal.
Aşa cum s-a considerat şi de instanţa de apel, reclamantul a beneficiat de scutire de la plata taxelor în tumul prevăzut de susmenţionatul act normativ, act normativ apreciat ca fiind constituţional de Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009 a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant.
Pe de altă parte, faptul că taxa de timbru datorată de reclamant depăşeşte cuantumul în care operează scutirea de plată (ca formă a ajutorului judiciar) este consecinţa cuantumului pretenţiilor băneşti ale reclamantului.
În acest context, este de menţionat că în cauza Kupiec vs. Polonia, Curtea peana a Drepturilor Omului a reţinut că, inclusiv în situaţia în care disputa dintre este una reală şi serioasă (această prezumţie relativă operând în favoarea reclamantului), dacă cererea de despăgubiri pare a fi exagerată şi nerealistă, taxa de timbru nu poate fi considerată disproporţionată.
Transpunând aceste considerente în prezentul litigiu, instanţa corect a reţinut că pretenţiile reclamantului sunt exagerate şi lipsite de o bază reală, acesta fiind dator să accepte ideea că un cuantum exagerat şi nerealist al pretenţiilor atrage o taxă de timbru într-un cuantum corespunzător, speranţa sa într-o scutire totală de la plata taxelor nefiind rezonabilă.
Nefiind incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. Civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 614/2009 a Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul U.F. împotriva deciziei civile nr. 314 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5275/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5216/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
