ICCJ. Decizia nr. 5275/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5275/2010
Dosar nr. 1182/113/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, revizuenţii M.C., S.Z. şi M.E. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Jirlău, revizuirea sentinţei civile nr. 215 din 23 mai 2002 pronunţată de această instanţă, în dosarul nr. 430/2002, anularea hotărârii atacate, iar pe fond, acordarea de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul moară, naţionalizat în anul 1948, situat pe raza comunei Jirlău, Judeţul Brăila, avându-se în vedere prejudiciul real suferit.
În motivarea cererii de revizuire, au susţinut că la data de 14 octombrie 2002 au formulat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la art. 34 al Convenţiei de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din Convenţie.
În baza actelor şi probelor administrate, Curtea a stabilit că revizuenţii au suferit prejudiciu material şi moral din partea Statului Român prin frustrarea provocată de imposibilitatea executării sentinţei pronunţate şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat de procedura de îngrădire şi de executare a sentinţei.
Suma acordată de C.E.D.O. este deosebit de mică în raport cu proprietatea ce le-a fost preluată întrucât raportul de expertiză nu a luat în considerare împrejmuirea în lungime de 50/140/2 având o valoare de 336.332.636 lei; valoarea construcţiei în raport de coeficientul de uzură şi de actualizare de 9.668.285.691 lei; coeficientul de seismicitate pentru zona 8, total valoare de 10.328.767.960 lei; lista utilajelor morii, în valoare de 752.500 lei; indexarea şi dobânda aplicată la totalul general din anul 2002 până în 2008, astfel că rezultă un total general de 4.069.999 lei.
Consideră că suma reală de despăgubire era de 2.406.515 euro pe care Statul Român era dator să o plătească.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 322 alin. (9) şi art. 324 alin. (3). C. proc. civ.
Unitatea Administrativ Teritorială Jirlău, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de revizuire, motivând că, din cererea adresată C.E.D.O. în care au reclamat punerea în executare a sentinţei civile nr. 215 din 23 mai 2002 a Tribunalului Brăila, rezultă că nu au contestat niciodată valoarea despăgubirilor stabilite prin această sentinţă.
De asemenea, intimatul a motivat că în cauza în care s-a pronunţat sentinţa civilă a cărei revizuire se solicită, nu s-a contestat expertiza de evaluare a imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri, iar revizuenţii nu au formulat apel sub acest aspect.
Prin sentinţa civilă nr. 752 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Brăila a respins ca nefondată cererea de revizuire.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale petenţilor numai cu privire la executare nu şi pe fondul cauzei, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Curtea Europeană a drepturilor omului a acordat reclamanţilor despăgubiri în sumă de 650.000 Euro, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării de către Statul Român a unei sentinţe irevocabile fără a stabili obligaţia rejudecării procesului pe fond.
Apelul declarat de revizuenţii M.C., S.Z. şi M.E. a fost respins de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 8/A din 7 ianuarie 2010.
Curtea de Apel a reţinut în considerentele sale că, prin hotărârea C.E.D.O. din 17 iunie 2008 s-a stabilit ca Statul Român, să le plătească petenţilor, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, suma de 650.000 euro, incluzând toate prejudiciile.
Această sumă reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării de către Statul Român a unei sentinţe irevocabile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a stabilit obligaţia rejudecării procesului în fond aşa cum corect s-a constatat prin sentinţa apelată de revizuenţi.
Prin urmare, curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se solicita revizuirea hotărârii sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs revizuenţii care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici:
Curtea Europeană a considerat că accesul la justiţie al revizuenţilor nu respectă prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţie, fiind lipsiţi de posibilitatea concretă de a avea acces la o instanţă care să statueze asupra drepturilor ce li se cuvin.
Efectele hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care se constată violarea de către instanţele naţionale a drepturilor omului, consfinţite în Convenţie cu ocazia pronunţării hotărârilor rămase irevocabile, după epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de legislaţia naţională operează asupra acestor hotărâri prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., prin care instanţa îşi retractează propria hotărâre.
În al doilea motiv de recurs, se critică valoarea imobilului stabilită de experţii desemnaţi pentru efectuarea raportului de expertiză în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa supusă revizuirii, precum şi modul de efectuare a calculelor prin care a fost stabilită această valoare.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului revizuenţilor, iar pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Ca atare, revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., introdusă prin OUG nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004 operează numai în condiţiile existenţei unei hotărâri pronunţată de C.E.D.O. prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, printr-o hotărâre judecătorească internă şi numai dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.
Consacrarea acestui motiv de revizuire este justificată de necesitatea creării unei posibilităţi de reparare a prejudiciilor cauzate cetăţenilor prin încălcarea drepturilor si libertăţilor lor, atunci când acest lucru se constată printr-o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În cauza supusă analizei, prin Hotărârea din 17 iunie 2008 pronunţată de Curtea Europeană a drepturilor Omului în Cauza Matache şi alţii împotriva României, s-a dispus ca statul român să plătească reclamanţilor, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 din Convenţie, suma de 650.000 euro, incluzând toate prejudiciile, la care se adaugă orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă urmând să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale.
În mod corect au stabilit instanţele de fond că nu se poate solicita rejudecarea procesului pe fond, în condiţiile în care revizuenţii nu au declarat apel cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor, iar pentru prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a neexecutării sentinţei de către statul român, acesta a fost obligat la despăgubiri.
Ca atare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, deşi recurenţii şi-au întemeiat cererea de recurs pe pct. 7 şi 9 al art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă nici un element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acest caz de modificare.
Pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se referă la lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori la pronunţarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze dispoziţiile legale care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.
Or, prin criticile formulate, revizuenţii nu aduc în discuţie nici unul din aspectele menţionate, nemulţumirea lor vizând modul de efectuare a calculelor pentru stabilirea despăgubirilor, efectuate în cadrul raportului de expertiză, în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.
Prin urmare, întrucât criticile formulate în al doilea motiv de recurs vizează exclusiv aspecte de fapt, legate de interpretarea probelor, ele nu se pot încadra nici în cazul de modificare indicat prin cererea de recurs – art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., şi nici în celelalte cazuri de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, astfel cum urmăresc în realitate revizuenţii.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii M.C., S.Z. şi M.E. împotriva deciziei civile nr. 8/A din 7 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5278/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5225/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
