ICCJ. Decizia nr. 5214/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5214/2010
Dosar nr. 40422/3/200.
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 28 octombrie 2008, reclamantele S.A. şi C.M.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 2 (fost sector 3) sau, în cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură, compensarea cu alte bunuri sau servicii.
Prin sentinţa civilă nr. 945 din 24 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele S.A. şi C.M.L. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti şi în consecinţă, a constatat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, privind imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 384 mp şi construcţii (un corp clădire cărămidă cu fundaţie din beton, compus din 4 camere, baie, bucătărie şi vestibul, un corp anexă paiantă compus din trei camere şi un corp anexă paiantă compus din 1 cameră).
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, a reţinut că, prin notificarea formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 240 din 7 februarie 2002, notificatorii C.F., S.A. şi C.M.L., în calitate de moştenitori ai defunctei C.I. au solicitat măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 2 (fost sector 3), compus din teren în suprafaţă de 84 mp şi construcţii, în prezent demolate.
Pârâţii nu au soluţionat notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin actul autentificat de către Tribunalul Ilfov, secţia notariat, sub nr. 33480 din 31 iulie 1947 (fila 30), I.I. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 384 mp şi o casă de locuit.
Conform certificatului de căsătorie (f.93) I.I. s-a căsătorit cu C.F., după căsătorie luând numele de C.
Prin autorizaţia nr. 11614 din 15 mai 1967 emisă de Sfatul Popular al Oraşului Bucureşti ( f.79) s-a încuviinţat efectuarea de lucrări de amenajare şi extindere a construcţiei situate în Bucureşti.
Conform adresei nr. 36910/8808 din 10 iunie 2003, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Serviciul Nomenclatură Urbană (f.20), după anul 1972 strada M. a purtat denumirea de strada A.N. iar imobilul identificat cu nr. 19 pe această stradă a fost identificat la nr. 17 şi ulterior 19 pe strada M.
Imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 139 din 24 iulie 1974, de la C.I., figurând ca fiind compus din teren în suprafaţă de 414 mp, din care 138 mp, construcţii.
Conform certificatului de moştenitor eliberat de BNP D.C.P. sub nr. 4 din 4 martie 2003 (f.84) de pe urma defunctei C.I. au rămas ca moştenitori C.F., S.A. şi C.M.L.
În urma decesului lui C.F., conform certificatului de moştenitor eliberat de BNP D.C.P. sub nr. 42 din 10 decembrie 2003 (f.62) au rămas ca moştenitori S.A. şi C.M.L.
În consecinţă, prima instanţă, a constatat, că reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) şi art.4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, strada A.N. nr. 19, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 384 mp şi construcţii (un corp clădire cărămidă cu fundaţie din beton, compus din 4 camere, baie, bucătărie şi vestibul, un corp anexă paiantă compus din trei camere şi un corp anexă paiantă compus din 1 cameră).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând schimbarea în parte a acestei hotărâri, întrucât termenul de 60 de zile de soluţionare a notificării este unul de recomandare şi nu de sancţionare.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor de ale persoanei îndreptăţite se dovedesc numai cu acte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 653 din 14 decembrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General reţinând în considerentele deciziei următoarele:
În conformitate cu Decizia XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 republicată, trebuie interpretate în sensul că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/ dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare sau al entităţii investite cu soluţionarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptăţite.
În recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere cazul în care unitatea investită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat.
A mai reţinut curtea de apel, că reclamantele au făcut şi dovada calităţii de succesoare ale persoanei de la care a fost preluat imobilul, precum şi dreptul de proprietate asupra acestuia, reţinând ca neîntemeiate motivele de apel.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că notificarea nu a putut fi soluţionată întrucât notificatorii nu au depus la dosarul administrativ înscrisurile solicitate, respectiv actul de proprietate în forma legalizată şi situaţia juridică a imobilului din litigiu.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General este nefondat pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu prevederile art. 22 (în prezent art. 23) din Legea nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţeleg înscrisurile constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Constituie titlu de proprietate actele juridice translative precum vânzarea-cumpărare, schimbul, donaţia, contractul de întreţinere etc; actele juridice declarative, ca împărţeala judiciară sau translativă; hotărârile judecătoreşti de partaj, de constatare a uzucapiunii etc.
În speţă, cu copia actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, la nr. 33480 din 31 iulie 1947 reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu situat în Bucureşti compus din teren în suprafaţă de 384 mp, şi construcţie.
Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 139 din 24 iulie 1974 de la C.I. fiind compus din suprafaţa de 414 mp din care 138 mp construcţii situat în strada A.N. nr. 19, sector 2.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 42 din 10 decembrie 2003 eliberat de BNP D.C.P., reclamantele din cauza de faţă şi-au dovedit şi calitatea de moştenitoare ale defunctei C.I.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 653 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5211/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5207/2010. Civil → |
|---|
