ICCJ. Decizia nr. 5223/2010. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5223/2010
Dosar nr. 845/64/200.
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 845/64/2009 revizuentul M.C.G. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1312/2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 826/338/2008.
În motivarea cererii se arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 6 C. proc. civ., întrucât instanţa a omis a se pronunţa asupra unuia din petitele cererii de recurs.
Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 45 din 21 ianuarie 2010 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii acele hotărâri prin care s-a respins recursul, sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.
Prin Decizia a cărei revizuire se solicită s-a respins recursul, menţinându-se atât hotărârea primei instanţe cât şi a instanţei de apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- În mod greşit s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă întrucât cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute prin cererea de chemare în judecată.
În şedinţa publică din 14 octombrie 2010 instanţa din oficiu a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. care prevede că „instanţa se va pronunţa asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", este cert că se va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu de instanţa de judecată.
Recurentul M.C.G. prin cererea de revizuire a solicitat anularea deciziei nr. 1312/2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 826/338/2008, în calea de atac a recursului, fiind deci o hotărâre irevocabilă.
În conformitate cu prevederile art. 328 C. proc. civ. hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Cum hotărârea recurată este o hotărâre pronunţată în revizuire, obligatoriu va fi supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar hotărârea revizuită aşa cum s-a arătat mai sus (Decizia nr. 1312/2009) este irevocabilă adică nu este supusă niciunei căi de atac.
Drept urmare, recursul declarat împotriva hotărârii pronunţată în revizuire este inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 328 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi va respinge recursul ca fiind inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul M.C.G. împotriva deciziei civile nr. 45/R din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5227/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5226/2010. Civil → |
---|