ICCJ. Decizia nr. 5241/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5241/2010
Dosar nr. 4742/85/200.
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1033 din 3 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorii P.C. şi P.C.I. şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 4153 din 28 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Sibiu. A fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilele în litigiu şi s-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin dispoziţia contestată s-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanţi pe motiv că aceştia nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituire, respectiv că sunt moştenitorii fostului proprietar tabular. Conform actelor de stare civilă, P.D. a fost nepoată de soră a lui S.I., fostul proprietar, şi că aceasta este unica moştenitoare legală iar reclamanţii sunt moştenitorii lui P.D., care a decedat înainte de soluţionarea notificării, astfel că, reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile din proces.
Apelanţii – reclamanţi au criticat hotărârea numai cu privire la modalitatea de soluţionare a notificării susţinând că terenul poate fi restituit în natură.
Apelantul – pârât Primarul Municipiului Sibiu a solicitat schimbarea în tot a sentinţei şi pe fond, respingerea cererii pe motiv că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, la dosar s-a depus doar un certificat de deces al numitei P.D.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 80 din 16 aprilie 2009 a respins ca nefondate toate apelurile.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, terenul în suprafaţă de 2010 mp nu poate fi restituit în natură, aspect confirmat de expertiza efectuată în cauză şi că P.D. este unica moştenitoare legală a proprietarului tabular S.I. În 1981 S.I. a încheiat un contract de întreţinere cu soţii P. şi D. care au dobândit proprietatea construcţiilor, terenul aferent fiind preluat de stat, şi că fostul proprietar nu a primit despăgubiri astfel că apelanţii în calitatea lor de moştenitori au solicitat măsuri reparatorii în condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar notificarea s-a făcut în calitate de moştenitor ai fostului proprietar tabular şi nu ca efect al contractului de întreţinere.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părţile din proces invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea recurată nu este fundamentată pe baza înscrisurilor aplicate la dosarul cauzei şi nici a raportului de expertiză efectuat la instanţa fondului. Aceste probe coroborate fac dovada că edificarea imobilului construcţie nu este conformă cu autorizaţia de construire nr. 24 din 22 martie 1984. Decizia nr.99 emisă la data de 10 martie 1984 de fostul Consiliul Popular al Municipiului Sibiu, atribuirea în vederea executării şi respectiv a duratei existenţei construcţiei, doar suprafaţa de 100 mp din proprietatea Statului Român în favoarea numitei B. Raportul de expertiză atestă că suprafaţa de teren construită include şi terasa de 163 mp, iar suprafaţa de 98 mp excede spaţiului atribuit în folosinţă.
- Nu există nici un impediment în ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului supus analizei iar soluţia de respingere a cererii ar exhiba cu o nesocotire a dreptului de proprietate.
- În mod greşit nu s-au acordat în apel cheltuielile de judecată, deşi au fost solicitate.
Recurentul-pârât critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Calitatea de moştenitoare a antecesoarei P.D. de pe urma fostului proprietar S. s-a stabilit numai pe baza actelor de stare civilă şi, în condiţiile în care în considerentele hotărârii se arată că aceasta este nepoată de soră, deci succesoare din clasa a treia, în linie colaterală.
Examinând recursurile declarate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte constată:
1. Cu privire la recursul reclamanţilor.
Se critică prin cererea de recurs modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul teren situat în Sibiu, înscris în prezent în C.F. 20971, Sibiu, nr.top 4008/2/15/2 pe numele antecesoarei P.D.
În acord cu pretenţiile reclamanţilor s-a reţinut în cauză că s-a dovedit prin probele administrate în cauză (expertiză, cercetare la faţa locului) că este imposibilă restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 201 mp, stabilindu-se astfel, că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în sensul că, terenul poate fi restituit în natură, în speţa supusă analizei, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001- republicată, atâta timp cât s-au produs dovezi concludente că terenul solicitat este ocupat de construcţii.
Raţiunea legiuitorului în sensul de a fi excluse de la restituirea în natură terenurile ocupate de construcţii, a fost aceea de a se menţine o bună utilizare şi întrebuinţare a acestora, fiind vorba în mod evident, despre edificii care existau fizic la data soluţionării notificării (anul 2007).
Este foarte adevărat că regula este aceea de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv dar, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În speţa supusă analizei terenul în litigiu s-a dovedit a fi imposibil de restituit în natură şi drept urmare în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.
Referitor la ultimul motiv de recurs, prin care se critică faptul că în mod eronat nu s-au acordat în apel cheltuieli de judecată, se constată că, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenţii".
Cum apelurile au fost respinse ca nefondate, nu există parte căzută în pretenţii.
2. Referitor la recursul declarat de pârâţi.
Se critică prin motivele de recurs că, s-a stabilit în mod incorect calitatea de moştenitoare a antecesoarei P.D. de pe urma fostului proprietar S. numai pe baza actelor de stare civilă.
Referitor la această critică se constată că, instanţele au făcut o aplicaţiune corectă a legii.
Astfel, este de reţinut în primul rând că, în speţă ne aflăm într-un cadru juridic reglementat de o lege specială, Legea nr. 10/2001, care cu privire la dreptul la restituire, prevede în art. 4 alin. (2) că de dispoziţiile sale beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite, aceasta fiind regula.
În alin. (3) se stabileşte o regulă derogatorie de la dreptul comun (fiind vorba de o lege cu caracter reparatoriu) în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii şi apare noţiunea de „succesibil" care, diferă de cea de moştenire folosită în alin. (2) al art. 4.
În cauza pendinte prin actele de stare civilă şi înscrisurile noi depuse în recurs (testamentul) s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a antecesoarei P.D. de pe urma fostului proprietar S. care prin testamentul aflat la fila 23 din dosar recurs, recunoaşte că P.D. născută B. are calitate de moştenitor de pe urma sa, fiind nepoată de soră a testatorului.
Chiar dacă reclamanta are calitatea de succesor din clasa treia în linie colaterală, Legea nr. 10/2001 având un caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau prin echivalent pot fi solicitate de persoana îndreptăţită după procedura instituită, adică notificarea adresată în termen legal entităţii deţinătoare a imobilului. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să şi-l valorifice şi să-l apropie fără a fi condiţionat de o eventuală atitudine a altui moştenitor, deoarece în caz contrar, legea ar fi golită de conţinut.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor sunt nefondate motiv pentru care în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul P.C.I. şi P.C., continuat pentru acesta din urmă de cesionarul său P.C.C. şi de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei civile nr. 80/A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5231/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5230/2010. Civil → |
|---|
