ICCJ. Decizia nr. 5280/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5280/2010
Dosar nr. 14519/95/2008
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Gorj, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâta SC C.E.R. SA pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988 cu privire la imobilele ce au aparţinut tatălui său, D.G.
În motivarea acţiunii a arătat că este nepoata de soră a autorului D.G., decedat la 15 octombrie 1998, aspect ce rezultă din certificatul de moştenitor nr. 512/1998 şi că autorul său a deţinut în proprietate o casă de locuit cu terenul aferent situate în judeţul Gorj şi că, în baza Decretului nr. 270/1988 aceste imobile au fost expropriate, dar decretul de expropriere a devenit inoperant deoarece imobilele nu au fost preluate efectiv în termen de 1 an de la data exproprierii.
În drept a invocat dispoziţiile art. 41 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană.
Pârâta SC C.E.R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, pe motiv că sunt incidente dispoziţiile art. 120l C. civ. privind autoritatea de lucru judecat, faţă de Decizia civilă nr. 209 din 08 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Gorj.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că acţiunea este neîntemeiată deoarece nu se mai poate constata caducitatea decretului de expropriere, imobilele fiind deja demolate, or, în această situaţie, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai pot fi aplicabile, reclamanta având la îndemână calea unei acţiuni pentru despăgubiri constând în măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
S-a invocat de către pârâtă Decizia nr. 53 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia acţiunilor care au ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 nu li se mai aplică dispoziţiile Legii nr. 33/1994 dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 23 din 11 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta SC C.E.R. SA şi, ca nefondată, acţiunea civilă privind caducitatea decretului de expropriere formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâtul SC C.E.R. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, că este nefondată, în raport de sentinţa civilă nr. 7618/2005 a Judecătoriei Târgu-Jiu, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 1201 C. civ., nefiind îndeplinite tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, câtă vreme dosarul în care s-a pronunţat hotărârea civilă menţionată a avut drept obiect obligarea pârâtei de a-i reconstrui reclamantei imobilul casă de locuit în suprafaţă de 86 mp, reprezentând cota de ½ ce i-a revenit în calitate de moştenitoare a autorului D.G.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că este neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în condiţiile în care imobilul proprietatea autorului acesteia a fost expropriat în anul 1988, astfel încât dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, referitoare la caducitatea decretului de expropriere nu se aplică acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acţiuni introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, aşa cum s-a statuat de către Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, prin Decizia în interesul legii nr. LIII (53)/2007.
Împotriva hotărârii respective, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, pe data de 10 martie 2009, petenta S.E. a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât imobilul pentru care a solicitat să se constate caducitatea decretului de expropriere nu putea să facă obiectul Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care nu a fost niciodată preluat efectiv de SC C.E.R. SA şi a rămas în stăpânirea autorului său şi a sa, ca moştenitoare, până în anul 2002, când, în mod abuziv, au fost demolate construcţiile. Terenul a rămas neafectat şi se află şi în prezent în stăpânirea sa, în baza titlului de proprietate eliberat conform Legii nr. 18/1991.
Intimata SC C.E.R. SA a formulat întâmpinare, considerând că petenta nu se mai poate prevala de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, având în vedere Decizia nr. LIII (53) din 5 iunie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar imobilele expropriate au fost folosite potrivit scopului pentru care a fost emis decretul de expropriere, casa fiind demolată în 2001, iar materialele rezultate fiind însuşite de sora apelantei.
Ulterior, aceeaşi intimată a formulat precizări la întâmpinare, susţinând că autorul petentei a primit despăgubiri pentru imobilul expropriat; că terenul aflat în litigiu se află în patrimoniul său fiindu-i eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M03 nr. 10906 din 26 martie 2008.
Prin Decizia civilă nr. 324 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanta S.E. împotriva sentinţei civile nr. 23 din 11 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C.E.R. SA; a schimbat în totalitate hotărârea apelată, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988, cu privire la imobilul ce a aparţinut defunctului D.G., cu obligaţia plăţii sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată, către apelantă, în sarcina intimatei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt întemeiate motivele de apel formulate de către reclamantă, întrucât prima instanţă a constatat, în mod greşit, faptul că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 privind inoperanţa decretului de expropriere, ci prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Deciziei nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut, pe baza probatoriului administrat în cauză, că nu pot fi aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care petenta se află în posesia imobilului şi i s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991 pentru terenul aflat în litigiu, aceasta având calitatea de entitate deţinătoare a imobilului.
S-a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României care, prin mai multe decizii pronunţate având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate a unor decrete de expropriere emise anterior anului 1989, a statuat că, după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, actele normative emise de fostul Consiliu de Stat, precum şi decretele prezidenţiale de expropriere au devenit caduce, în măsura în care imobilele la care se referă, nu au fost preluate efectiv în vederea demolării.
Împotriva deciziei respective, la data de 19 februarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC C.E.R. SA, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii Tribunalului Gorj.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, s-a criticat Decizia recurată sub trei aspecte:
1. În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, întrucât acţiunea reclamantei a fost formulată pe data de 14 noiembrie 2008, astfel încât aceasta nu avea la dispoziţie decât procedura specială a Legii nr. 10/2001.
2. În mod greşit, s-a constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988, întrucât raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză a constatat faptul că terenul expropriat în suprafaţă de 250 mp a fost afectat în totalitate de lucrările miniere efectuate de pârâtă, iar casa de locuit a fost demolată.
S-a susţinut, sub acest aspect, că dispoziţiile art. 35 ale Legii nr. 33/1994 şi anume „dacă lucrările nu au fost începute" trebuie interpretate în sensul că se referă la obiectivul decretului de expropriere, luat şi analizat în ansamblul lui, şi nu cu referire strictă la un anumit imobil.
3. Chiar dacă s-ar împărtăşi teza potrivit căreia, temeiul de drept invocat, respectiv dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ar fi valabil, aceste prevederi nu mai pot fi aplicabile în speţă, întrucât scopul decretului de expropriere a fost atins, în condiţiile în care casa de locuit a fost demolată, terenul de 250 mp a fost excavat, iar recurenta a acordat despăgubiri pentru imobilul expropriat, în cuantum de 33.455 lei (ROL ) care au fost încasate de fostul proprietar.
S-a mai susţinut şi faptul că terenul în litigiu de 250 mp a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 10906 din 26 martie 2008, fiind întabulat în C.F. Fărcăşeşti cu nr. 773, nr. cadastral 994 la O.C.P.I. Gorj.
În drept, şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La data de 4 octombrie 2010, intimata-reclamantă S.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de pârâtă prin prisma criticilor formulate şi a motivului de modificare invocat, respectiv a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, şi-l va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:
În drept, prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care a intrat în vigoare pe data de 2 iunie 1994, s-a prevăzut, printre altele, posibilitatea retrocedării către foştii proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute şi dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
În scopul unificării practicii judiciare şi a interpretării unitare a legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a pronunţat Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 prin care a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat.
Ulterior, în urma apariţiei Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a pronunţat Decizia în interesul legii nr. LIII din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor şi cererilor, având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În fapt, în speţă, imobilul aflat în litigiu, format din teren şi construcţie, a fost expropriat din patrimoniul autorului reclamantei prin Decretul nr. 270/1988, anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Referitor la imobilul menţionat, este de observat însă că măsura exproprierii nu a fost executată, respectiv fostul proprietar nu a fost deposedat de imobil, astfel încât moştenitorul acestuia nu avea deschisă calea Legii nr. 10/2001, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Aceasta întrucât procedura Legii speciale nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate efectiv de la foştii proprietari în perioada de referinţă de aplicare a legii, aspect esenţial ce rezultă şi din considerentele Deciziei nr. LIII (53)/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, unde s-a statuat că se impune ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate fără aplicare în cazul acţiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a legii, ca şi în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă.
per a contrario, în situaţiile în care imobilele expropriate nu au fost preluate efectiv de la foştii proprietari, în condiţiile în care decretele de expropriere nu au fost puse în executare, proprietarii expropriaţi sau moştenitorii acestora au posibilitatea să uzeze ca temei de drept în susţinerea cererilor formulate, pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, acţiunile acestora având ca obiect „ retrocedare imobil expropriat" sau „constatarea" caducităţii decretului de expropriere, fiind pe deplin admisibile şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Aceasta întrucât, dispoziţiile art. 11 din această lege nu cuprind şi ipoteza imobilelor expropriate care au rămas în posesia persoanei de la care s-a realizat exproprierea, imobile ce nu au fost preluate efectiv de Stat, cum este cazul în speţă, iar Legea nr. 10/2001 are drept scop acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent persoanelor îndreptăţite sau moştenitorilor acestora, care au în proprietate imobile preluate de către Stat şi care au intrat în posesia unităţilor deţinătoare conform art. 21 din lege.
În speţă, aşa cum a rezultat din actele depuse de către intimată, coroborate cu procesele verbale încheiate la data de 17 octombrie 2008 şi 29 iulie 2009 de către organele de poliţie din comuna Fărcăşeşti şi Primăria Fărcăşeşti şi raportul de expertiză tehnică întocmit la data de 6 octombrie 2009, situaţia de fapt a fost reţinută corect de către instanţa de apel potrivit căreia, în anul 2001, imobilul nu fusese preluat efectiv, terenul nu era afectat de lucrări specifice miniere, iar fostul proprietar a plătit permanent impozit pentru teren şi clădire la primăria locală.
Prin urmare, în situaţia de faţă, Legea nr. 33/1994 are prioritate faţă de Legea nr. 10/2001, întrucât reprezintă o lege specială în materie de expropriere iar această normă legală complineşte măsurile de protecţie juridică a expropriatorului, în condiţiile în care exproprierea, constituind o restricţie adusă dreptului de proprietate, apare ca o excepţie de la caracterul absolut al dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei, în mod corect, instanţa de apel a considerat că acţiunea este întemeiată pe baza materialului probator administrat în cauză şi prin care s-a stabilit că Decretul de expropriere nr. 270/1988 a devenit caduc, atâta vreme cât scopul exproprierii nu a fost atins, iar decretul nu a fost pus în executare în ceea ce-l priveşte pe autorul reclamantei, astfel încât dreptul de proprietate nu s-a transmis de la expropriat la expropriator.
Aceste critici se referă la situaţia de fapt reţinută de curtea de apel şi care nu mai pot fi discutate în recurs faţă de structura actuală a căii de atac care nu mai permite reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, după abrogarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În consecinţă, faţă de cele arătate se constată faptul că nu subzistă motivul de modificare invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă se priveşte ca fiind nefondat şi se va respinge ca atare.
În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta, către intimată, la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.E.R. SA împotriva deciziei civile nr. 324 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5287/2010. Civil. Expropriere. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5277/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
