ICCJ. Decizia nr. 5287/2010. Civil. Expropriere. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5287/2010
Dosar nr. 2035/1/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 401 din 27 ianuarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3125/85/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 7/A din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
A modificat în parte Decizia atacată, în sensul că a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 339 din 31 martie 2008 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat dispoziţia de expropriere a suprafeţei de 1631 mp în loc de suprafaţa de 640 mp.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei civile.
S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.T. împotriva aceleiaşi decizii.
Împotriva deciziei respective, la data de 8 martie 2010, reclamantul-recurent I.T. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să i se admită cererea şi să se dispună modificarea în parte a deciziei supusă revizuirii, în sensul de a se admite recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, dispunându-se exproprierea întregii suprafeţe de teren de 3810,93 mp situată în parcela cu număr cadastral 238/48/2.
Motivându-şi în fapt cererea, revizuientul a susţinut că prin Decizia respectivă instanţa de recurs i-a respins recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia pe baza considerentelor că nu se poate solicita în instanţă exproprierea unei suprafeţe mai mari decât cea dispusă prin hotărârea comisiei constituite în baza Legii nr. 198/2004.
Reţinând necompetenţa, sub aspectul pronunţării cu privire la suprafaţa de teren expropriată, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere, astfel încât se impune să se constate faptul că instanţa de judecată este competentă să se pronunţe asupra cererilor având ca obiect stabilirea suprafeţei expropriate.
La termenul din 15 octombrie 2010, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire formulată de revizuientul I.T., astfel încât, în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei respective.
Astfel, cererea de revizuire formulată de revizuientul I.T. este tardiv introdusă şi se va respinge ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., stipulează faptul că: termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti - în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.
În speţă, se constată faptul că revizuientul I.T. s-a adresat instanţei de recurs pe data de 8 martie 2010, formulând cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 401 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 3125/85/2007.
Potrivit textului de lege citat, cererea de revizuire formulată de revizuientul I.T. trebuia formulată în termen de o lună de la data pronunţării deciziei civile supuse acestei căi extraordinare de atac, decizie pronunţată de Înalta Curte, ca instanţă de recurs, şi prin care s-a evocat fondul cauzei.
Cum cererea de revizuire a fost înregistrată cu depăşirea termenului de o lună, prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., calea extraordinară de atac formulată de revizuientul I.T. este tardiv introdusă.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 326-328 C. proc. civ., va respinge ca tardiv introdusă cererea de revizuire formulată de revizuient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a deciziei nr. 401 din 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuientul I.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5382/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5280/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
---|