ICCJ. Decizia nr. 5383/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5383/2010
Dosar nr. 45162/3/2008
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 70/A din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.N.L.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 306 din 4 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a reţinut că prima instanţă a avut în mod corect în vedere dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. XX pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii când a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Toate înscrisurile depuse în copie au fost vizate pentru conformitate cu originalul iar partea putea să solicite prezentarea originalelor, însă nu a înţeles să conteste legalitatea acestora nici în faţa primei instanţe care a administrat proba cu înscrisuri, nici în faţa instanţei de apel.
Din dovezile administrate rezultă că strada pe care este situat imobilul în litigiu a purtat în timp diverse denumiri. Faptul că este vorba de unul şi acelaşi imobil este dovedit de identificarea cadastrală, care nu a făcut obiectul vreunei dezbateri în cauza de faţă.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâta C.N.L.R. SA a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a făcut greşita aplicare a dispoziţiilor Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a ignorat necesitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Etapa necontencioasă prevăzută de Legea nr. 10/2001 are caracter obligatoriu. Numai în situaţia în care se constată un refuz nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate este aplicabilă Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că, deşi la dosarul cauzei s-a depus adresa nr. 920009-0324 din 30 ianuarie 2009 eliberată de Primăria Timişoara, din care rezultă adresa şi nr. poştal corecte ale imobilului în litigiu, instanţa de apel a înţeles să nu ia în seamă această clarificare şi a procedat la obligarea pârâtei la retrocedarea unui imobil care nu mai poartă în prezent nr. 18 pe Bd. T. din Timişoara.
Instanţa de apel avea îndatorirea de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, ceea ce însemna identificarea corectă a imobilului a cărui restituire se cere.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat, şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond au respectat dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, prin Decizia nr. XX/2007 în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În speţă, aşa cum rezultă din Dispoziţia nr. 1380 din 27 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timişoara, pentru restituirea imobilului în litigiu a fost înaintată notificarea nr. 3 din 1 august 2001. Prin aceeaşi dispoziţie, dosarul privind imobilul în litigiu a fost transmis spre competentă soluţionare către RA L.N., sucursala Timiş.
De vreme ce, până la 9 iunie 2008, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, nu a fost emisă decizie/dispoziţie asupra notificării, înseamnă că se poate vorbi de un refuz nejustificat al pârâtei de a răspunde notificării.
Întrucât, în respectarea deciziei enunţate, instanţele au analizat fondul raportului juridic litigios, nu au fost încălcate prevederile art. 329 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. care stabilesc obligativitatea pentru instanţe a dezlegării date prin Decizia asupra recursului în interesul legii, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Nu poate fi primită critica privitoare la nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului.
În etapa recursului, în care critica vizează numai nelegalitatea hotărârii, s-ar fi putut invoca, eventual, faptul că instanţele de fond nu au ordonat dovezi pentru a lămuri aspectele privitoare la adresa imobilului. Împrejurarea că instanţele au dat o anumită interpretare înscrisurilor administrate vizează temeinicia hotărârii, care nu poate fi cercetată în această etapă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au aplicat corect dispoziţiile procedurale incidente în cauză, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA împotriva deciziei civile nr. 70/A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5417/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5387/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
