ICCJ. Decizia nr. 5417/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5417/2010

Dosar nr. 3406/63/2009

Şedinţa publică din 19 octombrie 2010

Reclamantul T.I.A.N. a contestat dispoziţia nr. 199 din 17 decembrie 2003 a Primarului comunei Işalniţa, prin care i s-a respins notificarea referitoare la restituirea terenului în suprafaţă de 3750 mp situat în comuna Işalniţa.

Prin sentinţa civilă nr. 99 din 2 martie 2004, Tribunalul Dolj a respins contestaţia, cu motivarea că pentru terenul în litigiu reclamantul a obţinut deja măsuri reparatorii conform disp. art. 5 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, astfel încât acest teren nu mai poate face obiectul unei cereri de acordare de măsuri reparatorii în condiţiile Legii 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, apelul fiind respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 952 din 31 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova. Această decizie a fost casată, în urma recursului declarat de reclamant, prin Decizia 9521 din 18 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelului.

In rejudecare, prin Decizia nr. 629 din 31 august 2006, Curtea de Apel Craiova a respins apelul reclamantului, cu motivarea că reclamantul nu poate formula pretenţii asupra unor imobile ce nu au fost solicitate prin procedura prealabilă a notificării, nefiind posibilă soluţionarea unor asemenea cereri direct în instanţă, întrucât s-ar eluda procedura specială a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul. Recursul a fost admis prin Decizia nr. 4005 din 17 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului, deoarece nu s-au administrat toate probele necesare stabilirii regimului juridic al terenului aflat în litigiu, pentru a se clarifica dacă imobilul face sau nu obiectul Legii 10/2001.

Prin Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2008 Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa 99/2004 a Tribunalului Dolj, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia 199/2003 emisă de intimată şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 500 mp teren individualizat prin raportul de expertiză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, recursul fiind respins prin Decizia nr. 5592 din 7 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, reclamantul a chemat în judecată pârâtul C.C.D. SA Craiova, solicitând obligarea pârâtului să-i restituie în natură, pe vechiul amplasament, suprafaţa de 3750 mp la care este îndreptăţit în calitate de moştenitor al autorului său, T.N.I.

Prin sentinţa civilă nr. 142 din 6 iunie 2008 Tribunalul Dolj a respins acţiunea, reţinând că în cauza de faţă reclamantul nu a urmat procedura Legii 10/2001, astfel încât o acţiune formulată direct în instanţă este inadmisibilă. Pe de altă parte, asupra cererii de restituire în natură s-au pronunţat anterior instanţele de judecată, dispunând restituirea în natură doar a suprafeţei de 500 mp.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, apel care a fost admis prin Decizia nr. 2 din 6 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Dolj, în raport de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că în cauză a operat transmisiunea calităţii procesuale pasive către S.N.P.P. SA Bucureşti.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 212 din 5 iunie 2009, Tribunalul Dolj a respins acţiunea faţă de pârâta SC P. SA, în nume propriu şi pentru C.C.D. SA Craiova.

Apelul declarat de reclamant a fost respins prin Decizia nr. 343 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin hotărâri judecătoreşti anterioare s-a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafaţă de 500 mp, teren individualizat prin schiţa anexă la raportul de expertiză, iar pentru diferenţa de 3250 mp s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că pe acest teren se află sediul administrativ al C.C. Işalniţa, alei de acces şi construcţii interioare. Faţă de conţinutul acestei hotărâri judecătoreşti (Decizia nr. 24/2008 a Curţii de Apel Craiova) în mod întemeiat tribunalul a reţinut că reclamantul nu justifică solicitarea de reanalizare a situaţiei juridice a acestui teren, pentru care există autoritate de lucru judecat.

In termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

Prin motivele de recurs, ce nu au fost încadrate în drept, reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea nr. 1425/N/2001, prin care a solicitat restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeţei de 3750 mp ce a aparţinut bunicului său matern. In baza Legii nr. 247/2005 a solicitat restituirea în natură pe vechiul amplasament atât Primăriei, cât şi C.D.C. Işalniţa şi SC P. SA. Prin Decizia nr. 24/2008 Curtea de Apel Craiova a dispus restituirea în natură doar a suprafeţei de 500 mp din totalul de 3750 mp solicitaţi. Cum instanţele au recunoscut dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă solicitată, se impune restituirea în natură pe vechiul amplasament şi a suprafeţei rămase de 3250 mp.

Analizând recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

 per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancţiunea nulităţii recursului.

In speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304, pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub numărul 1379 din 15 ianuarie 2010, reclamantul reiterează situaţia de fapt, concluzionând că recunoaşterea dreptului său de proprietate de către instanţe în procesele anterioare îi conferă posibilitatea de a solicita restituirea în natură şi a diferenţei de teren, de 3250 mp.

Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic şi nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunţate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul T.I.A.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul T.I.A.N. împotriva deciziei civile nr. 343/15.12.2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5417/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs