ICCJ. Decizia nr. 5451/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5451/2010
Dosar nr. 7453/3/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1025 din 14 iulie 2009 pronunţată în dosarul nr. 7453/3/2009 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta M.G. şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să emită o dispoziţie motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii - despăgubiri în favoarea reclamantei M.G. pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 4, compus din teren în suprafaţă de 371 mp şi construcţia edificată pe acesta, demolată ulterior, în suprafaţă de 140,42 mp.
Prin Decizia nr. 7A din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.G., reţinând, în esenţă, că, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 14341/1914 al Tribunalului Ilfov, Secţia notariat, G.M. a cumpărat de la M.N. un imobil compus din teren în suprafaţă de 170 mp şi construcţia edificată pe acesta, care a fost moştenit de M.M.A., M.N., M.M.N. şi M.C., iar ulterior de M.G., S.M., P.E.
Din adresa nr. 82/5825/6253/2009 a Primăriei municipiului Bucureşti reiese că prin Decizia nr. 499/1974 emisă de C.P.M.B. în baza Decretului nr. 50/1974 imobilul, compus din teren în suprafaţă de 371 mp şi construcţie în suprafaţă de 140,42 mp a trecut în proprietatea statului de la M.C., M.G., M.N. şi M.M.N.; din aceeaşi adresă reiese că imobilul-construcţie existent iniţial, în suprafaţă de 140,42 mp, a fost demolat, iar în prezent pe teren au fost edificate două blocuri de locuinţă. La 3 iulie 2001 reclamanta M.G. a formulat notificare prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 4, care nu a fost soluţionată până în prezent.
În mod corect tribunalul a constatat că notificarea nu a fost soluţionată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată.
Prin Decizia nr. XX pronunţată la data de 19 martie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 239 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat că instanţele sunt competente să soluţioneze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, „imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură".
Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) din lege, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Prin urmare, tribunalul a interpretat şi aplicat corect legea şi a obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri, deoarece imobilul din sector 4, a fost preluat prin expropriere, iar reclamanta este, conform art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, persoană îndreptăţită la restituire.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, restituire se face de regulă în natură, iar când nu este posibil - cum este cazul de faţă, deoarece pe teren au fost edificate blocuri de locuinţe, existând alei de acces şi spaţii verzi aferente, se vor acorda măsuri reparatorii - despăgubiri.
Nu s-a făcut dovada în cauză că pârâtul are la dispoziţie teren în compensare pe care să-l atribuie reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a arătat că în mod greşit instanţa de apel a respins apelul declarat de acesta, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înlăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane.
Or, în speţă, reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate în ceea ce priveşte terenul şi nici construcţia demolată.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren, se arată că în titlul invocat de reclamantă suprafaţa de teren este de 170 mp şi nu de 371 mp.
De asemenea, s-a arătat că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 50/1984 al fostului Consiliu de Stat, fiind emisă Decizia nr. 499/1974 de către Consiliul popular al municipiului Bucureşti, acordându-se despăgubiri.
Examinând Decizia recurată, în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Invocând pronunţarea deciziei recurate cu aplicarea greşită a art. 23 din Legea nr. 10/2001, recurentul-pârât susţine că reclamanta nu a depus, odată cu notificarea, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, privind dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu a autorilor săi.
Însă, pârâtul nu a soluţionat notificarea în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, la 3 iulie 2001, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, şi nici nu a comunicat reclamantei, în intervalul de 60 de zile, că în urma analizării actelor deja depuse, documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, pentru a beneficia de prorogarea termenului de soluţionare a notificării.
În această situaţie, se constată că, în mod legal, au apreciat instanţele de fond şi apel, că făcând aplicarea art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. XX din 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare sau al entităţii învestite de a soluţiona notificarea formulată de persoana îndreptăţită.
Nedepunerea tuturor actelor doveditoare, necesare soluţionării notificării, nu limitează dreptul instanţei de a soluţiona litigiul pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative, întrucât o asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituţia României şi recunoscut părţilor prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, garanţia conferită de art. 6 din Convenţie cuprinde atât dreptul părţilor de a-şi susţine prin probe cererile, dar şi dreptul instanţei de a încuviinţa şi administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente şi utile dosarului.
De aceea, în mod legal, instanţele de fond şi apel au soluţionat fondul litigiului şi în raport de actele depuse în faza judiciară a procedurii de restituire a imobilului, privind dovada dreptului de proprietate a autorilor reclamantei asupra acestuia.
Pe de altă parte, chiar dacă reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate cu act autentic numai pentru suprafaţa de 170 mp, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, pentru diferenţa de teren, până la 371 mp, dovada dreptului de proprietate s-a făcut în condiţiile art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ în sensul că existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă ca fiind cea recunoscută în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, respectiv cea din Decizia nr. 499 din 22 aprilie 1974 emisă în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 449/1974, din care rezultă că la poziţia 35 sunt înscrişi M.C., M.G., M.N., M.M.N., cu suprafaţa expropriată de 373,00 mp teren şi 140,42 mp construcţie.
Prin urmare, legal au reţinut instanţele de fond şi apel că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 371,00 mp teren şi 140,42 mp construcţie, în prezent, demolată, ce au fost expropriate în baza Decretului nr. 449/1974 şi, întrucât în prezent terenul este ocupat de blocuri de locuinţe şi utilităţi publice, reclamanta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri în condiţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În speţă, nu sunt incidente prevederile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în sensul că valoarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren şi construcţie, care nu se pot restitui în natură, întrucât potrivit adresei din 4 mai 1998 emisă de I.C.R.A.L. Bucureşti, fila 8 doar fond, reclamanta nu a primit despăgubiri nici pentru construcţia demolată şi nici pentru terenul în suprafaţă de 371 mp, iar pârâtul nu a produs o dovadă contrară.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 7A din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5455/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 5448/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
