ICCJ. Decizia nr. 5424/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5424/2010
Dosar nr. 14780/3/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 53 din 6 martie 2008, prin care a fost declinată competenţa soluţionării Notificării nr. 77 din 14 februarie 2002 formulată de petentul F.N., în favoarea Primăriei Selimbar, cu motivarea că terenul revendicat a fost expropriat de la Cooperativa agricolă de producţie, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Contestaţia formulată de petent a fost admisă, prin Sentinţa nr. 925 din 30 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost anulată Decizia nr. 53 din 6 martie 2008 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a fost obligată aceasta să soluţioneze notificarea pe fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că intimata a privatizat SC I. SA Sibiu în al cărei patrimoniu se află imobilul, respectiv terenul în suprafaţă de 1 ha, situat în Sibiu, str. Ştefan cel Mare, nr. 156, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. 2328 Selimbar, nr. top 711/3.
Apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 657 din 15 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Confirmând soluţia primei instanţe, Curtea de Apel a mai reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, terenul nu se mai afla în patrimoniul Cooperativei agricole de producţie, fiind expropriat prin Decretul nr. 853/1969, situaţie în care, contestatorul, în calitate de moştenitor al fostului proprietar nu ar fi putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că terenul a intrat în patrimoniul cooperativei agricole de producţie prin înscrierea în CAP şi în proprietatea Statului prin expropriere, astfel că acesta nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, conform art. 8 alin. (1) din această lege; că nu întregul imobil se află în incinta SC I. SA Sibiu; că regimul juridic al terenurilor extravilane este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, iar notificările privitoare la aceste terenuri se înaintează comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite conform acestei legi; că procedura de acordare a despăgubirilor este coordonată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi că recurenta nu mai este abilitată să analizeze şi să stabilească cuantumul despăgubirilor.
Recursul este nefondat.
Prin Notificarea nr. 77 din 14 februarie 2002, înregistrată la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, contestatorul a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 1 ha, situat în Sibiu, str. Ştefan cel Mare, nr. 156, judeţul Sibiu, înscris în CF nr. 2328 Selimbar, nr. top 711/3.
Astfel cum rezultă din copia cărţii funciare, terenul a trecut iniţial în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, apoi în proprietatea Statului şi în administrarea întreprinderii I. SA Sibiu, care a devenit ulterior titulara dreptului de proprietate, prin privatizarea de către fosta Autoritate pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
La data înregistrării notificării terenul se afla în intravilanul municipiului Sibiu, având adresa poştală strada Ştefan cel Mare, nr. 156.
În atare situaţie, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora, măsurile reparatorii se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.
Instanţa nu a fost sesizată cu modalitatea acordării despăgubirilor, ci doar cu stabilirea entităţii competente a soluţiona notificarea, astfel că sunt neîntemeiate şi criticile vizând acest aspect.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 657 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5456/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5425/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|