ICCJ. Decizia nr. 5452/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5452/2010
Dosar nr. 13439/3/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului formulat de pârâţi împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv cadrul procesual de învestire şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel conform art. 296 şi art. 297 C. proc. civ., în raport de care a apreciat că cererea de sesizare nu este întemeiată, excepţia de neconstituţionalitate neavând legătură cu cauza dedusă judecăţii în această etapă procesuală.
Curtea a mai reţinut că deşi apelul este o cale devolutivă de atac, în principiu această judecată pe toate aspectele nu se poate face decât în condiţiile limitativ prevăzute de lege, ţinând cont că procesul s-a soluţionat într-o primă etapă pe baza unei excepţii procesuale.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au formulat cerere de recurs la data de 8 februarie 2010 (cu plic anexat cererii de recurs), pârâţii C.S. şi C.A., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Chiar dacă apelul reclamantelor poartă doar asupra excepţiei puterii de lucru judecat, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 480 C. civ. - text de lege care fundamentează cererea de chemare în judecată - are legătura cu cauza pendinte, întrucât instanţa de apel va trebui să verifice condiţiile prescrise de lege referitoare la această excepţie, ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate susţinerile referitoare la temeiul juridic al cererii.
Cu prioritate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, apreciind că criticile formulate vizează modalitatea de interpretare şi aplicarea în cauză - cu toate particularităţile configurate de cadrul procesual de învestire, respectiv specificitatea căii de atac a apelului în privinţa devoluţiunii, a regulilor acesteia, a soluţiilor ce pot fi pronunţate de instanţă - a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Procedând la o verificare in limine a admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocată, instanţa a reţinut în mod corect că textul de lege criticat nu îndeplineşte condiţia prescrisă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit dispoziţiilor explicite ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Rezultă aşadar, potrivit practicii judiciare, că pot face obiectul unei astfel de excepţii „ legi sau ordonanţe" ori „dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare", adică norme de drept în vigoare care trebuie să aibă „legătură cu soluţionarea cauzei", anume, în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.
Hotărârea judecătorească care a constituit obiect al cererii de apel s-a întemeiat pe excepţia autorităţii de lucru judecat – art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ. - acţiunea reclamantelor fiind astfel respinsă.
Dată fiind această situaţie, la care se adaugă aspectele de specificitate ale căii de atac a apelului în privinţa devoluţiunii (a regulilor acesteia, a soluţiilor ce pot fi pronunţate de instanţă) în mod corect s-a concluzionat că analiza constituţionalităţii art. 480 C. civ., în circumstanţele cauzei pendinte, apare ca fiind irelevantă, prin prematuritatea invocării ei.
Prin urmare, o astfel de excepţie nu poate intra in circuitul efectiv al procedurii jurisdicţionale constituţionale, ceea ce înseamnă că instanţa de control judiciar va valida punctul de vedere al instanţei anterioare, confirmând astfel posibilitatea legală pe care a are orice instanţă de drept comun de a împiedica sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate inadmisibile.
Constatând soluţionat corect litigiul de constituţionalitate susconfigurat, Înalta Curte va valida soluţia pronunţată şi, drept consecinţă, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii – reclamanţi.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C.S. şi C.A. împotriva încheierii din 4 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 13439/3/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5517/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5485/2010. Civil → |
|---|
