ICCJ. Decizia nr. 5521/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5521/2010
Dosar nr 8988/2007
Şedinţa publică din 18 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanţii G.M., B.N. şi B.E. au contestat Decizia nr. 1 din 19 noiembrie 2007, emisă de SC S. SA Iaşi şi au solicitat:restituirea în natură a suprafeţei de 386 mp., situată în Iaşi; acordarea contravalorii lipsei de folosinţă pentru teren, cât şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se susţine că reclamanţii sunt descendenţii lui B.N. şi B.M., de la care statul a preluat abuziv proprietatea terenului prin expropriere, conform Decretului 380/1964.
În temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului de la pârâtă, care este unitatea deţinătoare.
S-a mai arătat că, unitatea deţinătoare, prin Decizia nr. 01 din 19 noiembrie 2007, a respins notificarea reclamanţilor, cu motivarea că nu este unitate deţinătoare, că terenul solicitat a fost înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare şi, conform art. 27 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a comunicat toate datele de identificare a actualului proprietar, care este SC C.B. SRL - Iaşi.
La data de 17 noiembrie 2008 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC C.B. SRL Iaşi şi a solicitat ca reclamanţilor să li se acorde măsurile reparatorii.
La 17 decembrie 2008 reclamanţi au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a SC C.B. SRL Iaşi.
Prin încheierea din 17 decembrie 2008 tribunalul a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de SC C.B. SRL Iaşi, conform art. 50 C. proc. civ. şi, în baza art. 135 C. proc. civ. a respins cererea reclamanţilor de introducere în cauză în calitate de pârâtă a aceleiaşi societăţi comerciale.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1013 din 27 mai 2009, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii B.E. şi B.N., în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Iaşi, prin lichidator H.M.L.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Iaşi, prin lichidator H.M.L.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC C.B. SRL Iaşi.
în cauză s-au invocat, din oficiu, excepţiile inadmisibilităţii cererii formulate de reclamanţii B.N. şi B.E. şi a lipsei calităţii procesuale pasive a SC S. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, reclamantul G.M. prin notificarea formulată a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul construit şi neconstruit în suprafaţă de 386 m.p., situat în Iaşi 6. Cu adresa din 8 mai 2006 Primăria Municipiului Iaşi i-a comunicat reclamantului că notificarea ce vizează imobilul a fost trimisă spre competenţă soluţionare către SC S. SA. care a emis Decizia nr. 1 din 19 noiembrie 2007 prin care s-a respins cererea de restituire a imobilului, cu motivarea că terenul a fost înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare către SC C.B. SRL în aceeaşi adresă s-a menţionat că SC S. SA. nu mai are calitatea de „unitate deţinătoare" conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (5) din aceeaşi lege, s-au indicat datele de identificare ale proprietarului imobilului cu calitate de „unitate deţinătoare", respectiv SC C.B. SRL Iaşi. Decizia emisă a fost comunicată reclamanţilor G.M., B.N. şi B.E.
A reţinut instanţa de fond că B.N. şi B.E. nu au parcurs procedura administrativă obligatorie şi că s-au adresat direct instanţei de judecată. în aceste condiţii, cererea de restituire în natură sau echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, formulată împotriva persoanelor juridice „deţinătoarea», direct la instanţele judecătoreşti fără a parcurge etapa administrativă, sunt inadmisibile.
Tribunalul a constatat că SC S. SA are calitate procesuală pasivă, fiind emitentă a deciziei contestate, cât şi faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), statul era asociat majoritar al paratei, cu o cotă de participare de beneficiu şi pierderi de 69,1254%. Privatizarea societăţii a avut loc în cursul anului 2004, când asociatul F.P.S. a ieşit din societate prin retragere.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, s-a cerut reclamanţilor să depună la dosar acte care să le ateste calitatea de persoane îndreptăţite şi unicul act depus a fost certificatul de calitate de moştenitor din 2 septembrie 2007, situaţie în care s-a apreciat că cererea reclamantului G.M. nu poate fi primită.
în soluţionarea cererii de intervenţie, prin aplicarea art. 49 alin. (2) C. proc. civ. s-a considerat că SC C.B. SRL nu tinde să câştige pentru sine obiectul procesului.
S-a avut în vedere că, intervenienta a solicitat numai ca reclamanţilor să le fie acordate măsuri reparatorii conform art. 27 din Legea nr. 10/2001 de către SC S. SA. sau instituţia publică ce a efectuat privatizarea acesteia, cerere motivată pe dreptul său de proprietate asupra imobilului din Iaşi.
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Iaşi a declarat apel G.M., invocând următoarele motive:
- că a făcut dovada, cu acte de stare civilă şi certificat de calitate de moştenitor de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform art. 3, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aspect necontestat de emitentul deciziei contestate; fiind singurul notificator în termen, G.M. a susţinut că este persoană îndreptăţită la restituirea întregii suprafeţe de teren;
Arată că, instanţa de fond s-a pronunţat în contradictoriu cu pârâta SC S. SA. Iaşi, societate lichidată din 20 ianuarie 2009, astfel că o hotărâre în contradictoriu cu aceasta nu poate fi executată.
-în faza judecăţii în primă instanţă procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta SC S. SA., lichidatorul a fost numit la data de 11 aprilie 2008, astfel că până la data de 17 decembrie 2008 nu a fost legal citată;
-prima zi de înfăţişare a fost data de 28 ianuarie 2009, cererea s-a depus la 17 decembrie 2008, modificarea cereri s-a făcut înaintea acestei perioade, astfel că instanţa a fost legal investită;
S-a mai susţinut că, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale privind introducerea în cauză a altor persoane, cu încălcarea dispoziţiilor art. 134 - art. 135 C. proc. civ.
în speţă, s-a solicitat de către apelat, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în contradictoriu cu SC C.B. SRL.
Apelul a fost admis împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 27 mai 2009 a Tribunalului Iaşi, sentinţă desfiinţată în parte şi s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Iaşi pentru judecarea cererii completatoare în contradictoriu cu pârâta SC C.B. SRL, păstrându-se toate celelalte dispoziţii ale hotărârii, prin Decizia nr. 203 din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
în considerentele deciziei, s-a reţinut că reclamantul G.M. a notificat Prefectura Iaşi în baza Legii nr. 10/2001 în calitatea de moştenitor al numiţilor B.N. şi B.M. la data de 14 februarie 2002, şi a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, situate în Iaşi, compuse din locuinţă şi 386 m.p. teren şi respectiv 200 m.p. teren, acordarea de teren în compensare şi despăgubiri băneşti pentru construcţia demolată.
La notificare au fost depuse acte doveditoare cu privire la dreptul de proprietate al autorilor şi preluarea abuzivă. în faza procedurii administrative autorităţile locale competente, au pretins că deţinătoarea imobilelor Municipiul Iaşi nu au soluţionat cererea în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001.
La data de 8 mai 2006 reclamantul G.M. a fost înştiinţat de Primăria Municipiului Iaşi - Secretariatul tehnic al comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, că notificarea este trimisă la SC S. SA. Iaşi, competentă pentru a soluţiona notificarea.
Prin cererea înregistrată la societatea pârâtă SC S. SA. din 26 octombrie 2006, reclamantul apelant a solicitat soluţionarea notificării, finalizată prin dispoziţia din 19 noiembrie 2007. Calitatea de persoană îndreptăţită conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu a fost contestată.
Imobilul revendicat a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică, în concluziile căruia s-a precizat că întregul amplasament al vechii proprietăţi este ocupat de detalii de sistematizare (stradă, trotuar, platformă betonată clădire aparţinând Centrului de Calcul).
S-a reţinut că deţinătorul imobilului, ca urmare a încheierii succesive a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 14 iunie 2006, din 27 decembrie 2005 şi a datelor înscrise în Cartea Funciară (dosar fond) este SC C.B. SRL.
La data înregistrării notificării la SC S. SA., înaintată de Primăria municipiului Iaşi şi a înştiinţării reclamantului G.M. - 8 mai 2006 -imobilul nu se mai afla în patrimoniul societăţii, dreptul de proprietate fiind transmis din 27 decembrie 2005 către SC G.F.G. SRL.,de la care s-a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare la 14 iunie 2006 de SC C.B. SRL.
Investită prin motivele de apel şi în aplicarea art. 294 C. proc. civ., Curtea a constatat că tribunalul a respins contestaţia formulată de G.M. împotriva deciziei nr. 1/2007 ca neîntemeiată, succint motivată pe fond.
Astfel, s-a arătat că, certificatul de moştenitor este singurul act depus pentru a se dovedi calitatea de persoană îndreptăţită, condiţii în care cererea acestuia nu a putut fi primită.
în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a precizat că, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite [art. 3 alin. (1)].
Din conţinutul certificatului de moştenitor nr. 273 din 2 septembrie 1997, emis de notariatul Public Iaşi, rezultă că moştenitor al lui B.M. şi B.N. este şi G.M., cel ce a notificat şi care, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, profită de cotele moştenitorilor legali, în speţă, care nu au urmat procedura, respectiv B.E. şi B.N.
Criticile formulate pe fondul cauzei privind netemeinicia dispoziţiei nr. 1/2007 emisă de SC S. SA. Iaşi, cât şi a încălcării dispoziţiilor procedurale privind citarea acesteia în primă instanţă, s-au reţinut ca neîntemeiate.
în acest sens s-a arătat că, Legea nr. 10/2001 şi Normele Metodologice de aplicare unitară aprobate prin HG nr. 250/2007 definesc sintagmele şi formulările din lege, unitate deţinătoare fiind entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul litigiului.
Astfel, la data soluţionării notificării, imobilul nu se afla în patrimoniul SC S. SA Iaşi - persoană juridică la care a fost îndreptată notificarea -care în aplicarea art. 27 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 10/2008 a comunicat apelantului toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a imobilului solicitat.
Pârâta SC S. SA. nefiind unitate deţinătoare este cert că nu avea competenţa de a soluţiona pe fond contestaţia, fiind îndeplinită obligaţia impusă de art. 27 alin. (2) din lege.
În faza de judecată în primă instanţă, societatea aflată în lichidare a fost citată legal prin lichidatorul desemnat.
In procedura instituită de Legea nr. 10/2001 sunt stabilite obligaţii ce ar putea fi executate silit numai pentru unitatea deţinătoare, calitate pe care nu o are SC S. SA.
Soluţia fiind de respingere a contestaţiei, pentru pârâtă nu este stabilită o obligaţie în sensul art. 371 alin. (1) C. proc. civ. pentru a putea fi executată silit de apelant.
Dispoziţiile legale referitoare la citarea părţilor au caracter imperativ, deoarece sunt prevăzute pentru realizarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
In cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
In cauză, nulitatea este invocată de reclamantul - apelant, motivată pe nelegala citare a altei părţi din proces, şi anume a pârâtei.
In aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale, Curtea a reţinut că, în căile de atac nulitatea datorată necitării, fie a îndeplinirii actului de procedură cu neobservarea formelor legale poate fi invocată numai de „partea care nu a fost legal citată" pentru că numai aceasta poate justifica un interes.
Deşi succint motivată, sentinţa dată în primă instanţă, de respingere a contestaţiei formulată în contradictoriu cu SC S. SA. Iaşi completată prin prezenta hotărâre, este legală.
Curtea a reţinut ca întemeiate criticile formulate cu privire la chemarea în judecată a SC C.B. SRL Iaşi.
Prin încheierea din 17 decembrie 2008 tribunalul a respins cererea în baza art. 135 C. proc. civ. care prevede: „Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată care nu se vor fi făcut înlăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună".
Din lucrările dosarului nu a rezultat că părţile ( reclamantul şi pârâţii) au consimţit să fie judecate împreună.
Fără a analiza şi stabili care este prima zi de înfăţişare în sensul art. 134 C. proc. civ., Curtea a constatat că dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. au fost greşit aplicate de prima instanţă, în cauză nu se impune respingerea cererii ca tardiv formulată, ci se impune judecarea separată a cererii.
În aplicarea textului citat, instanţa are obligaţia de a dispune disjungerea cererii de introducere în cauză a altei persoane, deci judecarea separată, norma fiind imperativă.
Decizia a fost atacată cu recurs de către intervenienta SC C.B. SRL Iaşi, ale cărei critici de nelegalitate au vizat următoarele aspecte:
Susţine recurenta că soluţia instanţei de apel este eronată, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
-în mod greşit nu a avut în vedere împrejurarea că prin codul de procedură civilă nu se permite chemarea în judecată a altor persoane, în calitate de pârât, pe parcursul procesului, pentru a se putea discuta despre vreo eventuală sancţiune privind judecata separată, în baza art. 135 C. proc. civ.
-invocând dispoziţiile art. 57 alin. (1) C. proc. civ., arată că oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Astfel, cererea formulată de reclamanţi, de chemare în judecată în calitate de pârât a SC C.B. SRL, nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 57 alin. (1) C. proc. civ., fiind evident că SC C.B. SRL Iaşi nu ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.
-în speţă, a fost încălcat principiul nemo auditur propriam turpitudine allegans, prin admiterea apelului reclamanţilor pe acest aspect.
În acest sens, se arată că în mod corect reclamanţii au atacat o deciziei emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către pârâta SC S. SA Iaşi, prin care aceasta a respins cererea de restituire în natură a terenului solicitat, pentru că acesta se află în proprietatea SC C.B. SRL. Reclamanţii au avut posibilitatea să cheme de la început în judecată, în calitate de pârâtă, această societate şi nu aveau nevoie de un an pentru a se hotărî în acest sens ca să introducă în final o cerere inadmisibilă.
Potrivit art. 723 C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, fiind sancţionată folosirea acestor drepturi în mod abuziv.
Precizează recurenta că, admiterea apelului reclamantului G.M. şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu obligaţia examinării cererii de chemare în judecată a SC C.B. SRL Iaşi, în calitate de pârâtă, nu numai că nu sancţionează inadmisibilitatea acesteia în raport cu disp. art. 57 alin. (1) C. proc. civ., dar permite reclamanţilor să se prevaleze de propria culpă în privinţa formulării cererii cu nerespectarea cerinţelor procedurale.
-se mai critică hotărârea pentru nelegalitatea sa în raport cu lipsa evidentă a calităţii procesuale pasive a SC C.B. SRL în acţiunea formulată cu privire la Decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Referitor la această critică, se susţine că obiectul cererii de chemare în judecată al SC C.B. SRL Iaşi, în pofida modalităţii informe de redactare a cererii este identic cu obiectul cererii de chemare în judecată iniţial a SC S. SA Iaşi şi îl reprezintă atacarea deciziei emisă de cea din urmă, prin care s-a respins restituirea imobilului.
Lipsa calităţii procesuale pasive a SC C.B. SRL Iaşi se susţine că este evidentă, pe de o parte din punct de vedere subiectiv, nefiind emitent al deciziei atacate, dar şi din punct de vedere obiectiv, pentru neîndeplinirea calităţii de unitate obligată a emite decizii în baza Legii nr. 10/2001, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Se menţionează că, SC C.B. SRL este o entitate comercială, cu capital integral privat şi nu aparţine sferei calificate a subiectelor de drept public, ori subordonate acestora, inclusiv din punct de vedere al deţinătorului capitalului social, încât nu poate fi obligată să emită vreo decizie de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea formulată de reclamantul G.M. s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de apel, nefondate fiind toate criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând criticile formulate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarele considerente:
Criticile recurentei sunt nefondate pentru că nu ţin cont de situaţia de fapt şi de drept din speţă.
Instanţa de apel în mod corect a admis apelul şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Trebuie reţinut că, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a societăţii SC C.B. SRL Iaşi în calitate de pârâtă la instanţa de fond numai la momentul în care a avut cunoştinţă de conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare din 27 decembrie 2005 şi din 8 august 2006, prin care a fost înstrăinată suprafaţa de 8.402,70 mp. teren, în care era inclusă şi suprafaţa de teren revendicată în cauza de faţă.
În această situaţie, nu poate fi invocată propria culpă pentru neacţionarea în instanţă a societăţii recurente. în momentul în care reclamantului i s-a comunicat Decizia emisă de SC S. SA Iaşi, în condiţiile în care nu deţinea posesia contractelor de vânzare-cumpărare invocate anterior, la 16 aprilie 2007 a comunicat recurentei pretenţiile pe care le are cu privire la terenul de 386 mp., situaţie în care aceasta avea cunoştinţă la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare despre revendicarea imobilului, împrejurare ignorată prin perfectarea actului, astfel că şi-a asumat obligaţia ce putea să-i revină ulterior.
De fapt, acest aspect este evidenţiat de SC S. SA Iaşi în întâmpinarea depusă la instanţa de fond, arătându-se că „noul proprietar şi-a asumat în mod expres, prin contractul de vânzare-cumpărare, obligaţia soluţionării cererii privind suprafaţa de teren de 386,25 mp. Astfel, reclamanţii urmează să se adreseze actualei unităţi deţinătoare".
La momentul introducerii cererii prin care a fost atacată Decizia emisă de SC S. SA Iaşi, reclamantul nu cunoştea conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare, contracte depuse de SC C.B. SRL Iaşi, care a formulat cererea de intervenţie în interes propriu, menţionând că este proprietara terenului pe care refuză să-1 restituie solicitantului.
SC C.B. SRL Iaşi, având calitate de unitate deţinătoare, putea fi chemată în proces în calitate de pârâtă, acţiunea fiind modificată până la prima zi de înfăţişare.
Instanţa de apel a apreciat corect că pârâtă este SC C.B. SRL Iaşi, prin admiterea cererii de introducere a acesteia în cauză şi prin trimiterea spre rejudecare a cauzei în contradictoriu cu ea.
Este evident că cele două societăţi din cauza de faţă, deşi recunosc dreptul de proprietate al reclamantului, cu rea credinţă refuză restituirea suprafeţei de teren sau plata contravalorii acesteia.
Este cert că, în cauză, nu putea fi pronunţată o decizie în contradictoriu cu societatea care, pe de o parte nu mai există, fiind lichidată, iar pe de altă parte nu este proprietara sau deţinătoarea imobilului a cărui restituire se solicită.
Este corectă soluţia instanţei de apel, prin care s-a statuat că pârâta în cauză este recurenta SC C.B. SRL Iaşi cu care reclamantul să se judece în contradictoriu.
Corect a reţinut instanţa că, în raport de evoluţia cronologică a evenimentelor, respectiv în raport de depunerea celor două contracte de vânzare-cumpărare, a fost introdusă în cauză SC C.B. SRL, cererea de chemare în judecată fiind formulată în termen.
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul de faţă a fost respins ca atare, menţinându-se hotărârea instanţei de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5557/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5492/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
