ICCJ. Decizia nr. 5483/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5483/2010
Dosar nr. 34037/3/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 208A din 03 decembrie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Partidul Conservator împotriva sentinţei civile nr. 675 din 14 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 12 septembrie 2008 sub nr. 34037/3/2008, reclamantul G.L. a chemat în judecată pe pârâţii Partidul Conservator şi SC I.P. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate folosirea fără drept de către pârâte a operei muzicale intitulată „R.H.”, proprietatea intelectuală a reclamantului, şi să oblige în solidar pârâtele la plata unor despăgubiri în sumă de 15.000 euro (52.800 RON) şi daune cominatorii în sumă de 250 euro pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea executorie a sentinţei şi până la plata efectivă a sumei solicitate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de compozitor şi textier al operei muzicale „R.H.”, iar în anul 2007, pe perioada alegerilor europarlamentare, între reclamant şi pârâta SC I.P. SA s-a încheiat un contract privind difuzarea melodiei menţionate pe o perioadă de 71 zile, pârâta cesionând la rândul său drepturile de autor în beneficiul pârâtei Partidul Conservator, pentru aceeaşi perioadă, iar melodia a constituit coloana sonoră a pachetului de marketing electoral ce a promovat imaginea pârâtei Partidul Conservator, fiind difuzată pe site-ul oficial al partidului până în luna mai 2008 şi folosită în continuare în diferite moduri.
Pârâtul Partidul Conservator a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii pentru suma de 4.000 euro.
A invocat totodată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului faţă de dispoziţiile art. 1231 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare faţă de prevederile art. 111 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 675 din 14 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului, a constatat că pârâtul Partidul Conservator a folosit fără drept opera muzicală „R.H.”, al cărei autor este reclamantul, a obligat pe acest pârât să plătească reclamantului suma de 7.500 euro cu titlu de despăgubiri şi suma de 24.039 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând acţiunea faţă de pârâta SC I.P. SA ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul este autorul operei muzicale „R.H.” şi beneficiază de protecţia drepturilor sale potrivit art. 3 alin. (1), art. 7 lit. c), art. 10 şi urm. din Legea nr. 8/1996, cesionând aceste drepturi pârâtei SC I.P. SA pentru preţul de 3.500 euro.
La rândul său, pârâta SC I.P. SA a transmis dreptul de folosire a operei pârâtului Partidul Conservator, care a folosit-o în campania de promovare a imaginii sale electorale şi după expirarea termenului cesiunii, până în luna mai 2008, fără acordul reclamantului, deci fără a avea dreptul de folosire.
În consecinţă, s-a reţinut că reclamantul este îndreptăţit în raport de art. 139 din Legea nr. 8/1996 la despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin folosirea fără drept a operei sale, prejudiciu apreciat de Tribunal prin aplicarea criteriului prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, în cuantum de 7.500 euro.
A reţinut prima instanţă că stabilirea pe cale judiciară a despăgubirilor pentru folosirea neautorizată a operei se face prin utilizarea criteriului obiectiv prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, însă valorificarea aspectelor subiective legate de modul cum s-au derulat negocierile dintre părţi urmează a se face prin acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, deşi reclamantul nu a cerut mai mult decât a oferit pârâtul înainte de pornirea litigiului, deoarece culpa procesuală a aparţinut acestuia din urmă, care a înţeles să utilizeze opera al cărui autor este reclamantul, fără a avea autorizarea acestuia şi fără a plăti corespunzător pentru dreptul de a o folosi, generând o perioadă de negocieri prea îndelungată, în care reclamantul a fost nevoit să apeleze la serviciile unui avocat pentru valorificarea corespunzătoare a drepturilor sale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Partidul Conservator, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, la data de 20 octombrie 2009 sub nr. 34037/3/2008.
Singura critică adusă sentinţei este limitată la aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, acesta susţinând că nu se află în culpă procesuală în sensul art. 274 C. proc. civ.
Textul citat reprezintă, într-adevăr, o aplicaţie în plan procesual a regulilor răspunderii civile delictuale, în sensul că cel ce provoacă un proces din culpa sa este ţinut a răspunde pentru prejudiciul suferit de cel nevoit a iniţia procedura judiciară, astfel că cel „căzut în pretenţii” trebuie să suporte şi cheltuielile efectuate de cealaltă parte cu litigiul.
Cu toate acestea, aplicarea textului nu este determinată în mod exclusiv de noţiunea de culpă procesuală, iar această concluzie rezultă din reglementarea art. 275 C. proc. civ.
Acest text prevede că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia situaţiei când a fost pus în întârziere anterior introducerii acţiunii.
Prin urmare, legiuitorul a prevăzut şi situaţia în care litigiul iniţiat de reclamant ar fi putut fi evitat prin soluţionarea raportului juridic dintre părţi pe cale amiabilă, caz în care, cu condiţia unei anumite manifestări procesuale din partea pârâtului (recunoaşterea intervenită la prima zi de înfăţişare), acesta din urmă nu este ţinut a suporta cheltuielile efectuate de reclamant, deşi cererea acestuia este găsită întemeiată de instanţă.
Din cuprinsul întâmpinării formulate de apelantul-pârât în faţa primei instanţe, Curtea a reţinut ca acesta a cerut în principal respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi inadmisibilitatea acţiunii în constatare, iar, în subsidiar, a solicitat admiterea acţiunii în limita sumei de 4.000 euro (şi nu 7.500 euro, cum a afirmat apelantul prin cererea de apel), din suma de 15.000 euro solicitată prin acţiune de reclamant.
De asemenea, în faţa tribunalului, pârâtul Partidul Conservator a solicitat anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii, susţinând totodată şi celelalte două excepţii mai sus amintite, toate excepţiile fiind respinse la acel termen de prima instanţă.
Este adevărată, în schimb, susţinerea apelantului-pârât în sensul că a solicitat admiterea acţiunii pentru suma de 7.000 euro cu ocazia concluziilor verbale la momentul dezbaterilor, la termenul din 14 mai 2009.
Cu toate acestea, pentru ca pârâtul să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, în aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ., care reprezintă excepţia de la regula instituită de art. 274 C. proc. civ., întâmpinarea trebuia să cuprindă o recunoaştere expresă şi totală a pretenţiilor reclamantului, sub toate aspectele cuprinse în cererea de chemare în judecată, iar apărări, precum invocarea inadmisibilităţii sau a lipsei calităţii procesuale active (aceasta din urmă fiind o excepţie de fond) şi solicitarea de admitere a acţiunii pentru o sumă mult inferioară celei solicitate exclud ipoteza recunoaşterii despre care vorbeşte art. 275 C. proc. civ.
Dimpotrivă, pârâtul a solicitat instanţei în mod expres respingerea cererii reclamantului ca urmare a examinării şi admiterii excepţiilor invocate şi, chiar dacă ulterior a solicitat admiterea acţiunii în limita unei sume, considerată şi de prima instanţă drept îndestulătoare faţă de prejudiciul suferit de reclamant, nu se poate reţine o atitudine procesuală de recunoaştere.
Nu în ultimul rând, este pertinent şi argumentul adus de prima instanţă, care a considerat că se impune acordarea cheltuielilor de judecată în beneficiul reclamantului în considerarea împrejurării că pârâtul obligat a utilizat opera creaţia reclamantului fără acordul său şi fără a achita acestuia de bunăvoie vreo remuneraţie în conformitate cu contractul de cesiune încheiat anterior, precum şi pentru că reclamantul a fost nevoit a apela la serviciile unui avocat în scopul valorificării pretenţiilor sale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Partidul Conservator, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
a) Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, prin expresia „a cădea în pretenţii” se înţelege a pierde procesul, a fi în culpă procesuală cu privire la naşterea litigiului.
Or, în speţă nu se află în culpă procesuală cu privire la soluţia dată cererii de chemare în judecată având în vedere că în cursul negocierilor pe care le-a avut cu reclamantul, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, i-au oferit acestuia suma de 7.500 euro cu titlu de drepturi patrimoniale, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, precum şi, după cum corect reţine instanţa prin hotărârea apelată, iar prin hotărârea pronunţată instanţa de judecată le-a obligat la plata către reclamant chiar a acestei sume, considerând că aceasta este ceea ce i se datorează pentru folosirea fără drept a melodiei sale.
De altfel, concluziile sale în faţa instanţei de fond au fost de admitere în parte a acţiunii, în limita sumei de 7.500 euro.
Oricum, această sumă este mai mare decât suma pe care o ceruse iniţial reclamantul, respectiv 4.000 euro, pentru folosirea operei până în mai.
b) Mai mult decât atât, dacă s-a considerat că ar fi în culpă procesuală, instanţa, faţă de admiterea numai în parte a pretenţiilor reclamantului (numai jumătate din pretenţii), ar fi trebuit să reducă proporţional şi cheltuielile de judecată solicitate.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constata ca recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
a) După cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, obligarea la plata cheltuielilor de judecată se discută pe tărâmul răspunderii civile delictuale, iar cel care a câştigat procesul are dreptul de a obţine de la partea adversă sumele pe care le-a plătit cu acest titlu - fapta ilicită fiind săvârşită de cel care a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale s-a declanşat procesul respectiv.
În cazul în care s-a declanşat litigiul neţinându-se cont de poziţia părţii adverse care-i recunoaşte dreptul reclamat, aceasta din urmă are posibilitatea înlăturării obligaţiei sale de a suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, apelând la dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. şi recunoscând la prima zi de înfăţişare pretenţia.
Or, în speţă, prin întâmpinare, pârâtul-recurent a cerut, în principal, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, admiterea în anumite limite (4.000 euro - faţă de 15.000 euro solicitaţi). Mai mult, în susţinerea cererii de respingere a acţiunii, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi inadmisibilitatea acţiunii în constatare în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. La termenul din 09 aprilie 2009, în faţa Tribunalului, a solicitat şi anularea cererii, în temeiul art. 161 C. proc. civ.
Faptul că la termenul de judecată pârâtul a fost de acord cu plata sumei de 7.000 euro, iar instanţa l-a obligat la 7.500 euro - sume relativ apropiate, nu înlătură obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată faţă de nerespectarea dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., poziţia sa având relevanţă în ipoteza în care ar fi fost exprimată la prima zi de judecată şi s-ar fi manifestat în achiesarea la pretenţiile reclamantului. Oricum, suma acordată de instanţă este mai mare, iar modul de dispunere este urmarea respingerii apărărilor pârâtului care tindeau la paralizarea acţiunii reclamantului, şi analizării pe fond a pretenţiilor acestuia.
În stabilirea culpei procesuale nu prezintă relevanţă poziţia extrajudiciară a părţilor, determinantă fiind soluţionarea litigiului (care este totuşi declanşat) şi poziţia procesuală a părţilor pe procesul derulării acesteia - a se vedea dispoziţiile art. 275 C. proc. civ.
b) În condiţiile în care prin cererea de apel nu s-a formulat o critică vizând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea cheltuielilor de judecată proporţional admiterii acţiunii, motivul de recurs este formulat omisso medio şi nu va fi primit de Înalta Curte, cu aplicarea art. 316 şi art. 294 C. proc. civ.
Constatând că s-a făcut o corectă soluţionare a cauzei de către instanţa de apel, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să respingă recursul ca nefondat.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., faţă de valoarea pricinii, complexitatea cauzei şi munca îndeplinită de avocat - cauza fiind soluţionată la primul termen, iar acesta a formulat concluzii scrise, punând şi concluzii pe fond - se apreciază că se impune diminuarea onorariului de avocat de 6.000 RON, astfel încât suma totală de cheltuieli care va fi suportată de pârâtul-recurent (în care se includ şi cheltuielile de transport) va fi de 3.020 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Partidul Conservator împotriva deciziei civile nr. 208A din 03 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante G.L. suma de 3.020 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, diminuate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5428/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5482/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
