ICCJ. Decizia nr. 5486/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5486/2010
Dosar nr. 44516/3/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin decizia civilă nr. 678 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva sentinţa civilă nr. 592 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 592 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.M.R. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
A fost obligat pârâtul să emită o dispoziţie de restituire în natură în favoarea reclamantei a imobilului-apartamentul situat în Bucureşti, sector 1, compus din sufragerie, 2 dormitoare, hol, bucătărie, cameră de serviciu, debara, baie, boxă, precum şi cota indiviză aferentă din părţile şi dependinţele comune ale imobilului construcţie care prin natura lor sunt în folosinţă comună, cu respectarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 10/2001 privind rambursarea de către reclamantă a despăgubirii primite, actualizată.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 500 RON către reclamantă.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prin decizia nr. 20/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, atribuţia instanţei judecătoreşti de a soluţiona calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la prerogativa formală de a se dispune emiterea unui alt act în locul celui anulat, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie prin vreo dispoziţie legală să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
În cazul în care unitatea deţinătoare sau entitatea investită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001 de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile, lipsa răspunsului echivalează cu refuzul restituirii imobilului, care nu poate rămâne necenzurat; nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră neîndreptăţit de a se adresa instanţei competente, drept consacrat însăşi de constituţie la art. 21 alin. (2).
În ceea ce priveşte faptul că imobilul apartament nu ar fi fost suficient identificat, critica este nefondată câtă vreme apelantul nu aduce vreo dovadă în sensul că apartamentul în configuraţia descrisă în contractul din anul 1974 şi în decizia de preluare, ar fi suferit vreo modificare.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul-apelant criticând-o pentru următoarele motive:
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, detaliate prin normele metodologice, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În Normele metodologice se face vorbire de necesitatea existenţei a unei precizări a persoanei îndreptăţite la restituire în sensul că nu mai deţine probe, precizare ce condiţionează pârâtul în a se pronunţa asupra notificării (pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003).
În speţă, reclamantul nu a arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu a făcut dovada existenţei unei astfel de precizări, context în care obligaţia de a emite dispoziţii de restituire este, cel puţin, prematură.
- În ceea ce priveşte obligaţia de a-l invita în scris pe reclamant pentru susţinerea cererii, sunt netemeinice şi nelegale soluţiile ambelor instanţe, având în vedere faptul că aceasta nu este o „obligaţie de a face” supusă controlului judecătoresc, neexistând sancţiune pentru neîndeplinirea ei, ci este un atribut al organului administrativ.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate ce se circumscriu motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
- Dispoziţiile H.G. nr. 498/2003 invocate au fost abrogate în urma intrării în vigoare a H.G. nr. 250/2007.
Însă dispoziţiile pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003 au fost reluate în pct. 25.1 din noul act.
Pârâta-recurentă ignoră dispoziţiile pct. 25.1 alin. (4) din H.G. nr. 250/2007, fost pct. 23 pct. 1 alin. (4) din H.G. nr. 498/2003, care arată că dacă unitatea deţinătoare, în urma analizării actelor deja depuse, constată că documentaţia depusă este insuficientă, comunică celeilalte părţi acest lucru.
Prin cererea de recurs partea se prevalează de lipsa unei precizări în sensul că nu sunt alte acte de depus, situaţie care nu poate fi acceptată la 7 ani de la data depunerii notificării (faţă de data sesizării primei instanţe), actul putând fi obţinut printr-o simplă solicitare către notificator, potrivit normelor de aplicare a legii.
Mai mult, în condiţiile în care se invocă lipsa unui asemenea act, se apreciază că, implicit, dosarul administrativ conţinea toate actele necesare pentru fundamentarea deciziei, iar motivaţia din recurs este de un formalism excesiv.
- Ultima critică de recurs excede cadrului litigiului nefiind un aspect sancţionat prin decizia de apel – neconstituind de altfel nici motiv de apel.
În considerarea argumentelor reţinute mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, făcând aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 678 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5491/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5559/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
