ICCJ. Decizia nr. 5580/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5580/2010
Dosar nr. 1138/109/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 155/CM din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de D.V., Z.I. şi D.B.S.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.D., S.I., F.I., M.V., G.F., L.A.M., S.E.E., I.M., P.F.I., P.A., C.S.C., D.M., E.A.I., I.E. şi S.I. în contradictoriu cu SC P. SA.
A admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.V.S.
A obligat pe pârâta SC P. SA să plătească reclamanţilor şi intervenientului în interes propriu drepturile salariale suplimentare neacordate, reprezentând primele de Paşti şi de Crăciun pe anii 2005 – 2007, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant şi de intervenient, drepturi ce se calculează în raport de salariul de bază mediu la nivelul unităţii pârâte, din care se vor deduce contribuţiile corespunzătoare C.A.S., C.A.S.S., şomaj şi impozit şi se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se va adăuga şi dobânda legală.
A obligat pe pârâtă la 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la unul din termenele de judecată a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, solicitând suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Prin încheierea din 9 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta - pârâtă.
S-a reţinut că art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanţa, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate, să o aprecieze ca fiind admisibilă şi să o înainteze Curţii Constituţionale.
Astfel, excepţia trebuie să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie din acestea, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, neputând face obiectul ei prevederile deja constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Curtea a apreciat că nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută de lege ca dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se cere a fi constatată să aibă legătură cu prezenta cauză.
Reţinându-se că a fost stabilit cadrul procesual între reclamanţi şi pârâta SC P. SA, instanţa a constatat că sindicatul din care fac parte reclamanţii nu este parte în dosar, nefiind chemat în judecată de către pârâtă în niciuna dintre formele prevăzute de Codul de procedură civilă, respectiv de pârât sau intervenient forţat, printr-o cerere de chemare în judecată a altei persoane sau cerere de chemare în garanţie.
Prin apărarea recurentei – pârâte potrivit căreia are intenţia de a formula, ulterior, cerere împotriva sindicatului, iar acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituţionale a respectivelor dispoziţii legale, s-a reţinut că aceasta a admis faptul că interesul său este unul viitor.
S-a apreciat astfel că declararea ca neconstituţionale a celor patru dispoziţii nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, iar soluţia ce ar fi pronunţată de către instanţă nu ar fi influenţată în nici un fel de cea dată de Curtea Constituţională asupra excepţiei ridicată de recurentă.
Prin recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, s-a fundamentat critica, în baza prevederilor art. 304 indice 1 C. proc. civ., pe eroarea săvârşită de instanţă care nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susţinerea excepţiei.
S-a arătat că având în vedere numărul mare de cauze (zeci de mii de cereri de chemare în judecată), care, deşi nu sunt identice, sunt similare, vizând probleme de dreptul muncii, se pune în discuţie dreptul efectiv la apărare şi dreptul la un proces echitabil, recurenta SC P. SA fiind practic supusă unui asediu procesual din partea angajaţilor.
A considerat că în speţă, sunt întrunite condiţiile de invocare a excepţiei de neconstituţionalitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât toate textele atacate sunt în vigoare şi au legătură cu prezenta cauză, iar Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat în sensul admiterii unei asemenea excepţii.
După redarea textelor de lege a căror neconstituţionalitate s-a cerut a fi constatată, precum şi a dispoziţiilor constituţionale încălcate de acestea, recurenta a considerat că soluţia actuală consacrată de legiuitorul român infraconstituţional este într-o vădită contradicţie cu litera şi spiritul Constituţiei şi a blocului constituţional prin aceea că încalcă: egalitatea în faţa legii a unităţilor şi a salariaţilor, dreptul la apărare al unităţii, caracterul obligatoriu pentru părţi al convenţiilor colective, rolul pe care trebuie să îl asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale şi dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei C.E.D.O.
S-a arătat totodată că, în principal, motivele de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile legale invocate au în vedere principiul efectivităţii juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În acord cu jurisprudenţa menţionată, legiuitorul are obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilităţii acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă pentru a se evita o jurisprudenţă neuniformă.
A apreciat că menţinerea în activul legislativ a respectivelor dispoziţii legale perpetuează incoerenţa legislativă în privinţa calităţii procesuale a sindicatelor la rezolvarea conflictelor de drepturi şi, în acelaşi timp, vatămă, în esenţă, dreptul societăţii pârâte la apărare şi la un proces echitabil.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor de mai jos.
În raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Decizia vizând conformitatea textelor atacate cu legea fundamentală, aparţine exclusiv Curţii Constituţionale, în faţa căreia trebuie prezentate argumentele invocate de autorul excepţiei în susţinerea demersului său.
Ca atare, în calea extraordinară de atac exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, potrivit textului de lege menţionat, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cerinţa ca textul atacat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei a fost în mod evident introdusă de legiuitor în scopul de a se evita sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţii dilatorii, ce au ca unică menire tergiversarea soluţionării cauzelor.
În speţă, Curtea de Apel a apreciat în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 nu are legătură cu soluţionarea pricinii.
Astfel, acestea cuprind dispoziţii privind soluţionarea conflictelor de muncă, în concret privind posibilitatea sindicatelor de a-i reprezenta pe membrii săi, la cererea acestora, în cadrul conflictelor de drepturi, reglementarea cuprinzând părţile în conflictele de muncă, precum şi la posibilitatea formulării unor astfel de cereri de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, în termenele şi modalităţile stipulate.
Or, acestea sunt împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanţei de drept comun, învestite cu soluţionarea litigiului şi nu în competenţa judecătorului constituţional, care se pronunţă asupra conformităţii textului cu legea fundamentală în situaţii de conflict între acestea.
Aşadar aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale – sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, ci sunt elemente care vizează soluţionarea conflictelor de muncă, pe care instanţa urmează să le aibă în vedere.
Se reţine astfel ca întemeiată constatarea curţii de apel prin încheierea atacată potrivit căreia declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale în discuţie nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme în speţă sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta – pârâtă.
În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate, claritate sau coerenţă a legii, se reţine că aceasta poate fi analizată doar în contextul încălcării unui drept sau libertăţi fundamentale, respectiv dreptul de acces la justiţie şi securitatea raporturilor juridice civile care, deşi nu sunt în mod expres prevăzute de art. 6 din Convenţie au fost enunţate şi protejate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Or, în speţă, o eventuală lipsă de claritate a prevederilor legale criticate nu afectează în substanţa lor drepturile despre care s-a făcut vorbire.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5583/2010. Civil. Grăniţuire. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5546/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
