ICCJ. Decizia nr. 5546/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5546/2010
Dosar nr.349/99/2009
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 596 din 6 aprilie 2009 a Tribunalului Iaşi s-a admis acţiunea reclamantelor D.M.I., R.C.I.A. şi R.S.A.I.A. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare din 19 iulie 2006 încheiat între pârâţii Consiliul local Iaşi şi HG şi H.C. fiind obligaţi pârâţii să plătească reclamantelor suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Apartamentul vândut părţilor la 19 iulie 2005 fusese restituit în natură reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 881 din 17 iunie 2005 a Tribunalului Iaşi (definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 10/2006 a Curţii de Apel Iaşi.
S-a mai reţinut că indiferent că pârâtul Consiliul local Iaşi i-a asigurat pe cumpărătorii Habdulea că imobilul nu este revendicat, aceştia aveau obligaţia să verifice dacă imobilul era sau nu revendicat, dacă apartamentul proprietarilor era sau nu întabulat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii H.C. şi HG iar prin Decizia civilă nr. 158 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi s-a respins apelul pârâţilor reţinându-se următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 iulie 2005 Consiliul Local Iaşi a vândut pârâţilor HG şi H.C. imobilul - locuinţă situat în Iaşi, pe care cumpărătorii îl ocupaseră anterior ca şi chiriaşi. Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în conformitate cu Legea nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 881 din 17 iunie 2005 a Tribunalului Iaşi rămasă definitivă prin Decizia civilă a Curţii de Apel Iaşi din 18 ianuarie 2006, s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului din Iaşi.
Pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă preluate de stat prin naţionalizare, cu încălcarea art. II din Legea nr. 92/1950, statul nu are titlu valabil şi în consecinţă, nu puteau fi vândute chiriaşilor, asemenea bunuri fiind exceptate de la vânzare, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Au fost exceptate de la sancţiunea nulităţii absolute a contractului cazul chiriaşului cumpărător de bună-credinţă. Or, în cauză din actele dosarului rezultă chiar prin adresa din aprilie 2004 a Serviciului vânzări locuinţe din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 că imobilul din Iaşi, nu poate fi vândut, fiind revendicat de adevăraţii proprietari.
Mai mult, sentinţa tribunalului de restituire a imobilului către reclamanţi care este anterioară contractului de vânzare-cumpărare putea fi cunoscută de cumpărători, cu minime diligenţe depuse de aceştia.
Aşa fiind, nu poate opera buna-credinţă a cumpărătorilor H. care cu minime diligente puteau lua cunoştinţă de cererea persoanelor îndreptăţite de restituire în natură a imobilului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pentru H.C. şi HG solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte4:
Se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită apreciere a stării de fapt şi de drept în condiţiile în care apartamentul din litigiu fusese închiriat în baza contractului de închiriere din 15 februarie 1984 şi că ulterior li s-a încheiat un alt contract din 13 aprilie 1987, cu precizarea că acest contract nu a mai fost cu termen, şi că în continuare folosesc apartamentul din litigiu.
Ca atare recurenţii susţin că nu sunt în culpă, fiind de bună – credinţă, aspect pe care, instanţa de apel nu l-a luat în considerare.
Intimatul Consiliul local Iaşi prin întâmpinarea depusă a ridicat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în nici unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Intimaţii R.C.I.A., R.S.A.I.A. şi F.I.S. prin concluziile scrise depuse s-au opus admiterii recursului.
Faţă de excepţia nulităţii recursului, ridicată de intimatul Consiliul local Iaşi, instanţa reţine că nu este incidentă în cauză, motiv pentru care urmează a o respinge.
Astfel criticile recurenţilor vizează motive de nelegalitate a hotărârii ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a analizat apelul pârâţilor prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum şi a obiectului dedus judecăţii,in condiţiile în care anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare din 19 iulie 2005, reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 881 din 17 iunie 2005 a Tribunalului Iaşi s-a dispus restituirea către reclamanţi a imobilului din litigiu.
Din perspectiva existenţei hotărârii judecătoreşti sus arătate, instanţa de apel a analizat raporturile juridice dintre părţi, avându-se în vedere şi adresa din 2004 a Serviciului de vânzări locuinţe din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi din care rezultă că imobilul din litigiu fiind revendicat, nu putea face obiect al vânzării – cumpărării.
Faţă de cele expuse, motivele de recurs invocate de pârâţi sunt nefondate şi nefiind îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul pârâţilor urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului ridicată de intimatul pârât Consiliul Local Iaşi.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii H.C. şi HG împotriva deciziei nr. 158 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5580/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5557/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
