ICCJ. Decizia nr. 5537/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5537/2010
Dosar nr. 2182/1/2002
Nr. vechi 1043/2002
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Împotriva deciziei civile nr. 17/C din 13 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, au declarat recurs reclamantele A.M. şi M.M.R.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a menţinut măsura suspendării recursului declarat de reclamantele A.M. şi M.M.R., împotriva deciziei nr. 17/C din 13 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constatând că cererea de repunere pe rol formulată de Ivănescu Rodica (care nu este parte în proces) nu este susţinută, având în vedere că nu au intervenit motive noi, care să justifice repunerea cauzei pe rol.
La data de 12 iulie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după menţinerea suspendării judecăţii recursului pe temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsură dispusă la termenul din 22 iunie 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 12 iulie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţa, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantele A.M. şi M.M.R. împotriva deciziei civile nr. 17/C din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5575/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5555/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
