ICCJ. Decizia nr. 5605/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5605/2010
Dosar nr. 14574/3/2006
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 489 din 10 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarele M.M. şi M.Mi., în contradictoriu cu intimatul Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie Bucureşti (I.N.C.D.T.P.); a anulat Decizia de respingere a notificării din 8 august 2001 emisă de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru textile şi Pielărie Bucureşti; a constatat calitatea de persoane îndreptăţite, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată a notificării, M.Mi. şi M.M. pentru cota de 1/5 din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3, în suprafaţă de 835 mp. şi construcţia compusă din patru săli, patru camere şi dependinţe parter şi etaj; a stabilit dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru 1/5 din imobilul teren şi construcţie, măsuri ce vor fi acordate în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005; a obligat intimata la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2006, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă sub nr. 14574/3/2006, reclamantele M.M. şi M.Mi. au chemat în judecată pe pârâtul Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie (I.N.C.D.T.P.), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfiinţarea deciziei de respingere fără număr şi fără dată, a notificării din 8 august 2001, emisă de pârât, privind restituire în natură a cotei ce le revine din imobilul solicitat şi comunicată la data de 27 martie 2006, ca nelegală şi netemeinică; obligarea pârâtului la restituire în natură a cotei ce le revine de 15/75 (1/5) din imobilul compus din teren în suprafaţă de 835 mp. şi două corpuri de case de locuit (parter şi etaj) în temeiul art. 1, art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (4), art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 şi obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că imobilul în discuţie în suprafaţă de 835 mp. şi construcţia din spatele curţii au fost dobândite de E.V.C., iar casa de locuit şi atelierele pe nivelul doi au fost dobândite de acesta cu titlu de construire în baza autorizaţiei de construire din data de 05 aprilie 1913, arătând ca valoare estimativă a imobilului este de 1.200.000 euro.
Reclamantele au arătat că imobilul a fost intabulat în cartea funciară (dosar nr. 31158/1940) număr topo parcela pe numele lui M.N.A., D.M.B., C.N.E., H.S., M.G.E., M.C.E., M.G.A. şi H.M., arătând că autorul lor a fost M.G.
Au mai arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat în anul 1948, fără nici un titlu, în prezent fiind un punct de lucru al pârâtului şi a doua construcţie figurează ca fiind imobilul din aceeaşi stradă.
Au arătat că în urma demersurilor efectuate de reclamante, a rezultat că imobilul nu figurează în evidenţele fiscale al Administraţiei Finanţelor Publice Sector 3 Bucureşti şi că figurează ca plătitori de impozit moştenitorii lui C.N.E. din anul 1924 până în anul 1950, acesta fiind trecut apoi în patrimoniul statului fără a se preciza însă actul normativ de preluare.
Au mai arătat că au depus toate înscrisurile doveditoare în copii legalizate la sediul pârâtei.
S-a mai reţinut că prin Decizia contestată emisă de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie (I.N.C.D.T.P.) a fost respinsă notificarea din 8 august 2001 formulată de M.M. şi M.Mi. privind restituirea în natură a cotei ce le revine de 15/75 (1/5) din imobilul compus din teren în suprafaţă de 835 mp. şi două corpuri de case de locuit (parter şi etaj), motivându-se că acestea nu au făcut dovada calităţii de moştenitor, a proprietăţii asupra imobilului, a radierii ipotecii constituită asupra imobilului. În ceea ce priveşte imobilul s-a menţionat că acesta a fost trecut în proprietatea statului cu titlu, foştii proprietari fiind cetăţeni străini la data naţionalizării.
În ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, s-a reţinut că, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora iar în conformitate cu art. 4 alin. (2) de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Contestatoarele sunt moştenitoare ale lui M.C. conform certificatului de moştenitor din 14 ianuarie 2003 emis de Biroul Notarului Public B.G.
Chiar în întâmpinarea depusă la dosar (dosar fond), intimata recunoaşte că imobilul s-a aflat în proprietatea indiviză a moştenitorilor lui C.N.E., în număr de 11 persoane.
În ceea ce priveşte imobilul cu privire la care s-a formulat notificare, situat în Bucureşti, a fost ridicat de autor, conform autorizaţi ei de construiredin 5 aprilie 1913 (dosar fond) iar conform adresei din 29 martie 2002 (dosar fond) au figurat ca plătitori de impozit moştenitorii lui C.N.E. din anul 1942 până în anul 1950, imobil destinat pentru ateliere şi compus din patru săli, patru camere şi două dependinţe, trecând în proprietatea statului fără a se specifica actul normativ de expropriere.
Conform adresei din 17 iunie 2005 invocată de intimată, emisă de Direcţia Taxe şi Impozite Locale, imobilul ar fi trecut în proprietatea statului prin întreprinderea naţionalizată Răsăritul Roşu, aspect cu privire la care nu s-au făcut dovezi.
Tribunalul a apreciat că imobilul din litigiu se încadrează în dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat fără titlu, iar în ceea ce priveşte posibilitatea restituirii imobilului urmează a s-a reţinut că restituirea în natură nu este posibilă, faţă de situaţia actuală a acestuia singura măsură fiind aceia a restituirii prin echivalent a imobilului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel M.Mi. şi M.M.
În motivarea apelului s-a arătat că, greşit nu s-a restituit în natură o parte din imobil, ci s-a dispus acordarea de măsuri în echivalent, deoarece expertul a propus ca o parte din teren 835 mp. şi două corpuri de construcţii să le fie restituite în natură.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 412/A din 25 iunie 2009 a respins apelul ca nefondat.
În considerente s-au reţinut următoarele:
După apariţia legii nr. 247/2007 care a modificat Legea nr. 10/2001, potrivit art. 7 din lege, regula a devenit restituirea în natură a imobilului (chiar când este stabilită pe cote - părţi ideale, art. 4 din lege) prevăzând însă şi situaţii de excepţie, când restituirea în natură nu este posibilă să se acorde măsuri reparatorii în echivalent.
La fond s-a reţinut imposibilitatea restituirii în natură, iar în apel se solicită restituirea cotei de 1/5 din imobil (teren şi construcţie) cum a propus expertul prin expertiza formulată în fond şi în apel.
Se reţine în apel că expertul (dosar fond) D.D. pentru 198 mp. teren (dosar fond) arată că este ocupat de construcţii temporare.
Se întocmeşte o a doua expertizăde expert E.C. (dosar fond) mai amplă, care cuprinde două variante în care se arată că, s-ar putea restitui în natură într-o variantă 78 mp., iar în alta 46,8 mp. din teren curte şi 31,2 mp din holul 1, adiacente corpului de clădire cu laboratoare (dosar fond), dar niciunul nu propune restituirea în natură.
Punctul de vedere al apelanţilor (bazat pe aceste concluzii) de restituire în natură nu poate fi primit şi se reţine că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 7C. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii. Deşi se reţine că în speţă prevalează principiul restituirii în natură, schimbă în tot sentinţa, contrar celor reţinute în expertiză şi a recunoaşterii intimatului în sensul că nu au fost aduse modificări imobilului. Imobilul poate fi restituit în natură.
- Hotărârea este lipsită de temei legal pe de o parte, iar pe de altă parte a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, întrucât niciun text din legea specială nu permite acordarea de despăgubiri de către unitatea deţinătoare dacă imobilul solicitat nu a fost înstrăinat.
- Nu s-a făcut, în cauză, aplicarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 16 din Legea nr. 10/2001, precum şi a dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 alin. (3) forma actualizată potrivit cu care imobilele se restituie în natură.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în sensul următoarelor considerente:
În concret, prin motivele de recurs se critică, invocându-se incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că instanţele, în mod greşit, soluţionând cauza, nu au dispus restituirea în natură a cotei de 1/5 din imobilul preluat fără titlu, compus din teren în suprafaţă de 835 mp şi două corpuri de construcţii – un corp format din patru ateliere (parte şi etaj) şi un corp casă de locuit compus din patru camere şi dependinţe, având o suprafaţă utilă de 1.325,5 mp, situat în sector 3 Bucureşti.
Recurenţii invocând incidenţa, în cauza pendinte, a dispoziţiilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţin că hotărârea ce face obiectul controlului judiciar, cuprinde emotive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Hotărârea, ar putea fi modificată, pentru acest motiv, dacă, există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că, nu se poate şti ce a decis instanţa, sau există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele rezultă că sunt întemeiate.
Făcând referire la acest motiv de nelegalitate recurenţii susţin că instanţa reţine în speţa supusă analizei, principiul restituirii în natură şi, cu toate aceste invocă că, de la data preluării abuzive a terenului şi construcţiile, situaţia de fapt a fost complet schimbată.
Raportând motivul de nelegalitate invocate de recurenţi la dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sus arătat, este cert că nu este vorba de o contradicţie între considerentele hotărârii recurate sau între considerente şi dispozitiv, pentru a fi reţinut în cauză acest motiv de nelegalitate.
Într-adevăr dispoziţiile Legii nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată, sunt în sensul restituirii în natură a imobilelor solicitate, restituirea prin echivalent fiind o variantă subsidiară, aplicabilă în cazul în care imobilul a fost înstrăinat sau este afectat total sau parţial de lucrările pentru care s-a dispus preluarea.
Raportul de expertiză efectuat la fond a evidenţiat că situaţia imobilului revendicat este schimbată faţă de data la care acesta a trecut în proprietatea statului, actual făcând parte dintr-un complex imobiliar.
Imobilul supus analizei este destinat pentru activitate de cercetare şi producţie, dar se evidenţiază în expertiză că, la data constatării, nu era o activitate de producţie de vârf.
Cum, bunul (construcţia) a fost transformat astfel încât a devenit un „imobil nou" în raport cu cel preluat, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.
Drept urmare, în mod corect s-a apreciat că, faţă de situaţia actuală a imobilului supus analizei, singura măsură de reparaţie este a restituirii prin echivalent a imobilului, principiul restituirii în natură nefiind aplicabil, având în vedere cele sus reţinute.
Aşadar, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 aplicabile cauzei pendinte au fost corect îndreptate şi aplicate, nefiind incidente aşadar nici motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concluzie, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.M. şi M.Mi. împotriva deciziei civile nr. 412 A din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5607/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5584/2010. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
