ICCJ. Decizia nr. 5609/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.5609/2010

Dosar nr. 397/43/2008

Şedinţa publică din 28 octombrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată la din 28 iulie 2008 de Tribunalul Mureş s-a admis cererea formulată de petenţii B.E.D.B., B.C.M.I., B.A.J. şi B.G., prin mandatar A.C.G. şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în alin. (3) al dispozitivului sentinţei nr. 1385 din 28 octombrie 2005, în sensul că acesta va avea următorul cuprins şi anume:

„Elimină menţiunile cuprinse în art. 2 şi art. 4 ale dispoziţiei atacate şi dispune restituirea în natură, în favoarea reclamantei, şi a spaţiilor III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XII, a apartamentelor 1 şi 2, a spaţiilor XIII şi XIV, situate în corpurile de clădire A şi C ale imobilului din Târgu Mureş, astfel cum acestea au fost redate în expertiza tehnică construcţii întocmită de expert ing. H.C.V., care face parte integrantă din prezenta, precum şi a terenului aferent corpurilor A şi C, înscris în C.F. Târgu Mureş."

S-au păstrat celelalte menţiuni din dispozitivul hotărârii menţionate.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâtul primarul municipiului Târgu Mureş cât şi pârâta SC L. SA, potrivit dispoziţiilor art. 2813 alin. (1), raportat la art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea apelului, s-au susţinut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate cere completarea unei hotărâri în acelaşi termen în care se declară apel sau recurs împotriva acesteia. S-a invocat de asemenea şi nerespectarea prevederilor art. 2812 alin. (2) C. proc. civ., în baza cărora o astfel de cerere se soluţionează cu citarea părţilor, or, încheierea atacată a fost dată fără citarea părţilor din proces.

Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia civilă nr. 80 din 23 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul primarul Municipiului Târgu- Mureş şi ca tardiv apelul declarat de pârâta SC L. SA.

În considerentele deciziei s-a reţinut că, hotărârea primei instanţe a fost comunicată pârâtei SC L. SA, la data de 31 iulie 2008, iar calea de atac a apelului a fost exercitată la 19 august 2008, prin urmare cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Astfel că apelul acestei pârâte a fost respins ca tardiv.

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul primarul Municipiului Târgu Mureş, s-a constatat că acesta este nefondat, întrucât corect a fost calificată cererea ca fiind o cerere de îndreptare eroare materială guvernată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. întrucât s-a omis a se trece în dispozitiv şi spaţiul nr. V aşa cum corect era menţionat în minută. Prin urmare, s-a concluzionat că nu erau incidente prevederile art. 2812 C. proc. civ., astfel că cererea a fost legal soluţionată fără citarea părţilor.

Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat recurs pârâtul primarul municipiului Târgu Mureş invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- Cererea de îndreptare eroare materială a fost greşit calificată în drept ca fiind guvernată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. întrucât erau aplicabile dispoziţiile imperative ale art. 2812 C. proc. civ.

- În conformitate cu dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. se cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, termen ce nu a fost respectat.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru cele ce succed:

Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu din 29 iulie 2008 de Tribunalul Mureş, s-a îndreptat, la cererea părţilor, omisiunea strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 1385 din 28 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1466/2004, în sensul că se trece în dispozitiv şi spaţiul V din corpurile A şi C aşa cum corect s-a reţinut în minuta întocmită în conformitate cu dispoziţiile art. 258 C. proc. civ.

Cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenţi a fost corect calificată ca fiind o cerere guvernată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. în conformitate cu care erorile sau omisiunile sau orice alte erori materiale strecurate în hotărâri se pot îndrepta din oficiu sau la cerere, iar instanţa în acest caz se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu.

Criticile formulate în recurs vizează calificarea cererii de îndreptare eroare materială ca fiind guvernată, susţine recurentul, de dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. şi drept urmare cererea de îndreptare eroare materială trebuia formulată de petenţi în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs.

Contrar criticilor formulate, dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. sunt aplicabile în cazul în care prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În cauza pendinte, instanţa nu a omis să se pronunţe asupra unei cereri, cum prevăd dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., ci a omis în dispozitivul hotărârii pronunţate să treacă şi „spaţiul nr. V" aşa cum corect era menţionat în minută.

Drept urmare, corect instanţele au calificat cererea ca fiind o cerere de îndreptare eroare materială în sensul disp. art. 281 C. proc. civ., fiind vorba de o omisiune strecurată în dispozitivul hotărârii şi nu omisiune a se pronunţă asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, cum greşit se susţine prin motivele de recurs.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2822 C. proc. civ. numai în situaţia în care instanţa omite a se pronunţa cu privire la un capăt de cerere principal sau accesoriu, cererea de îndreptare eroare materială se formulează în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, numai în această reglementare cererea se soluţionează cu citarea părţilor, dându-se astfel hotărâre separată.

Aşadar, hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor de legalitate, motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul primarul Municipiului Târgu- Mureş împotriva deciziei civile nr. 80/A din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5609/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs