ICCJ. Decizia nr. 5612/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5612/2010
Dosar nr. 2918/62/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Braşov, secţia civilă, reclamanţii S.E.T. şi S.G.S. prin reprezentant legal D.C. au chemat în judecată pârâta Primăria Oraşului Predeal solicitând obligarea acesteia la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului – teren în suprafaţă de 1.080 mp situat la fosta adresă din Oraşul Predeal, înscris în CF Oraş Stalin; obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligaţiei, în cuantum de 250.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului care face obiectul restituirii pentru perioada mai 2003 – aprilie 2009; obligarea pârâtei şi la plata daunelor cominatorii pentru întârzierea executării obligaţiei în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data de 7 mai 2003 şi până la emiterea dispoziţiei de restituire a imobilului în proprietatea reclamantului.
În motivarea cererii se arată că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului supus analizei, având calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari E.S. şi M.S.. Imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza sentinţei civile nr. 4924 din 30 mai 1960 pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului Stalin şi Raionul Codlea în dosarul nr. 4979/1960, sentinţă pronunţată în acord cu prevederile art. 111/1951. Se mai arată de asemenea că deşi au formulat notificare pentru imobilul în litigiu, depunând odată cu notificarea toate actele doveditoare, pârâta refuză nejustificat să soluţioneze notificarea, motiv pentru care reclamanţii s-au adresat instanţei de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 174/S din 9 iulie 2009, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să emită decizie motivată prin care să soluţioneze notificarea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, modificată, cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 1.800 mp. a fost obligată pârâta şi la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data îndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina sa.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanţii au formulat notificare în anul 2001 pentru imobilul în litigiu, iar pârâta nu a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în sensul că nu a soluţionat această notificare în termen de 60 de zile. S-a mai reţinut de asemenea că, susţinerile pârâtei sunt în sensul că imobilul revendicat face parte din fondul forestier proprietatea Statului Român, dar chiar şi în aceste condiţii era obligată să soluţioneze notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii S.E.T. şi S.G.S. precum şi Oraşul Predeal, prin primar.
Apelanţii reclamanţi critică hotărârea în sensul că s-a procedat greşit prin respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor interese reprezentând lipsa de folosinţă a terenului.
Apelanta Oraşul Staţiune Predeal prin motivele de apel a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Oraşului Predeal, precum şi faptul că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 – modificată fiind teren forestier.
Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Oraşului Staţiunea Predeal, prin primar, şi a respins apelul declarat de apelanţii reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, criticile cu referire la plata unor daune – interese reprezentând lipsa de folosinţă a terenului se circumscriu dispoziţiilor care priveşte răspunderea civilă delictuală, respectiv de obligaţie a reparării unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Legea nr. 10/2001 – modificată stabileşte procedura de urmat pentru realizarea scopului legii, iar în cursul obligaţiei de a face, creditorul trebuie să facă dovada existenţei creanţei, pierderea efectiv suferită. Iar pentru acordarea daunelor interese, debitorul trebuie să fi fost pus în întârziere în formele prevăzute de lege pentru a produce efecte juridice specifice.
Simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligaţia de soluţionare a cererii nu îl pune pe pârât în întârziere, culpa pentru neîndeplinirea condiţiilor menţionate revenind apelanţilor care au stat în pasivitate timp de 6 ani fără a recurge la formalităţile prevăzute pentru a pretinde executarea obligaţiei.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul Oraşul Staţiunea Predeal s-a reţinut că nu are calitate procesuală în promovarea căii de atac, nefiind parte în proces. Sentinţa apelată s-a pronunţat în contradictoriu cu Primăria Oraşului Predeal respectându-se astfel principiul disponibilităţii părţii reclamante care a înţeles să cheme în judecată această unitate deţinătoare a imobilului, căreia i-a şi fost adresată notificarea.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În mod greşit s-a respins capătul de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata de daune interese reprezentând lipsa de folosinţă a terenului care face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.
- Instanţa a reţinut în mod corect îndeplinirea condiţiilor necesare angajării răspunderii pârâtei, şi a respins totuşi cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă motivat de faptul că nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia.
- Daunele cominatorii nu s-au acordat aşa cum s-au cerut şi anume începând cu data de 7 mai 2003.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce succed:
Reclamanţii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a notificat persoana juridică deţinătoare a imobilului, ce a aparţinut autorilor săi, şi a solicitat restituirea în natură a acestuia.
Persoana deţinătoare,în speţă, pârâtul trebuie să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţiile motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.
Acesta nu s-a conformat şi nu s-a pronunţat nici prin decizie, nici prin dispoziţie motivată asupra cererii.
Sub acest aspect, instanţele au procedat lega obligând pârâtul să rezolve cererea, întrucât termenul de 60 de zile este imperativ, astfel cum corect a fost interpretat, iar nu „de recomandare" sau „de control".
Recurenţii critică hotărârea sub aspectul soluţionării greşite a cererilor având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune interese, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului care face obiectul restituirii, precum şi obligarea acesteia la plata de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere începând cu data de 7 mai 2003.
Contrar criticilor formulate, trebuie avut în vedere că Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată, este o lege specială şi vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate abuziv în perioada menţionată de lege, precum şi procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.
Pentru neîndeplinirea în anumite termene, a obligaţiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a reparaţiilor, legea a prevăzut pentru unele situaţii sancţiuni, iar pentru alte termene nu a reglementat sancţiuni, cum este şi cazul celui de 60 de zile la care se referă art. 23 alin. (1).
În consecinţă, în lipsa unor sancţiuni prevăzute de legea specială, nu se poate apela la prevederi C. civ. ce nu au legătură cu problematica pe care Legea nr. 10/2001 o rezolvă în ansamblul ei.
Aşa fiind, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, nefiind incidente în speţa supusă analizei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.E.T. şi S.G.S. împotriva deciziei civile nr. 1/Ap din 7 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5613/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5611/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
