ICCJ. Decizia nr. 5616/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5616/2010
Dosar nr. 11731/118/2008
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 11731/118/2008 reclamantul M.G.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 99.400 euro cu titlu de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.
În motivarea cererii se arată că reclamantul a fost arestat la data de 9 februarie 1995, iar la data de 21 iunie 1995 a fost pus în libertate sub control judiciar.
Prin sentinţa civilă nr. 746 din 16 iunie 2009 rectificată prin încheierea din 6 iulie 2009 Tribunalul Constanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis acţiunea în parte, a fost obligat Statul Român la 35.000 lei cu titlu de despăgubiri către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, reclamantul a fost trimis în judecată prin rechizitorul nr. 952/P/1995 emis la data de 20 martie 1995 în stare de arest preventiv. Iniţial a fost reţinut la data de 9 februarie 1995 şi ulterior arestat la 10 februarie 1995 cu mandat de arestare din 10 februarie 1995. În cursul soluţionării cauzei la termenul din 20 iunie 1995 a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
S-a mai reţinut de asemenea că, deşi împotriva acestei măsuri nu s-a declarat vreo cale de atac şi nici nu s-a dispus măsura revocării provizorii, inculpatul M.G.G. a fost reţinut în arestul poliţiei încă 71 de zile, fiind pus în libertate abia la data de 31 august 1995. Prin sentinţa nr. 1128 din 25 octombrie 2001 cauza a fost finalizată dispunându-se încetarea procesului penal ca efect al prescrierii răspunderii penale. S-a menţionat în cuprinsul acestei hotărâri că reclamantul a fost arestat preventiv până la data de 21 iunie 1995, constatându-se că sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., statul fiind răspunzător de repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin deţinere nelegală, suma de 25.000 lei fiind apreciată ca acoperitoare pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Statul Român şi reclamantul M.G.G.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat legalitatea hotărârii sub aspectul aplicării greşite în cauză a dispoziţiilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen., menţionând că acţiunea promovată de reclamant este prescrisă, nefiind formulată în termenul legal de 18 luni de la rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 1128 din 23 octombrie 2002 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Apelantul reclamant a criticat hotărârea numai sub aspectul modalităţii de cuantificare a prejudiciului moral suferit, suma de 35.000 lei fiind insuficientă să acopere acest prejudiciu moral.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice critică hotărârea în sensul că soluţia pronunţată este în neconcordanţă cu dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 7 din 20 ianuarie 2010, a respins apelul reclamantului şi al pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca prescrisă.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că reclamantul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv fiind reţinut la data de 9 februarie 1995 cu mandatul de arestare nr. 78 din 10 februarie 1995, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 529/1995. Pe parcursul soluţionării cauzei la data de 20 iunie 1995 a fost admisă cererea formulată de reclamant de liberare provizorie sub control judiciar şi s-a dispus punerea în libertate, hotărârea cunoscută beneficiarului măsurii de la aceeaşi dată. Împotriva acestei încheieri nu s –a exercitat calea de atac a recursului, dar inculpatul a fost pus în libertate efectiv abia la data de 31 august 1998.
S-a mai reţinut că termenul de prescripţie pentru valorificarea pretenţiilor sale conform art. 504 C. proc. pen. a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 1128 din 25 octombrie 2002 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Prin această hotărâre s-a dispus încetarea procesului penal ca efect al prescrierii răspunderii penale. Împrejurarea că reclamantul s-a adresa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti abia în anul 2007, pentru a dispune rectificarea erorii strecurate în sentinţa penală nr. 1128 din 23 octombrie 2002 nu este de natură să determine întreruperea cursului prescripţiei, în situaţia în care toate hotărârile judecătoreşti ce au vizat situaţia stării de arest a inculpatului i-au fost cunoscute acestuia încă din anul 2002, anul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, iar acesta până în anul 2007 nu a făcut nici un demers pentru clarificarea menţiunilor din cazierul judiciar.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, reclamantul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea termenului de prescripţie, fără a se argumenta, care este data de la care apreciază că începe să curgă termenul de prescripţie.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte va respinge recursul, pentru cele ce succed:
Prin demersul judiciar reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata daunelor morale în cuantum de 99.400 euro pentru privare nelegală de libertate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. termenul legat de prescripţie pentru solicitarea unor astfel de despăgubiri este de 18 luni.
În speţa supusă analizei în mod corect s-a respins cererea ca prescrisă, având în vedere că reclamantul a investit instanţa cu o astfel de cerere la data de 30 decembrie 2008, iar hotărârea prin care s-a dispus încetarea procesului penal respectiv, sentinţa penală nr. 1128 din 23 octombrie 2002, a rămas definitivă prin neapelare la data de 29 noiembrie 2002, cererea fiind astfel înregistrată cu mult peste termenul de 18 luni prevăzut de lege.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a susţinut că a fost arestat la data de 9 februarie 1995 în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 1529/1995. Deşi la data de 21 iunie 1995 a fost pus în libertate sub control judiciar, a fost reţinut în arest, în mod abuziv, încă 71 de zile. A mai susţinut reclamantul că acest aspect rezultă din cazierul său judiciar şi din sentinţa civilă nr. 154 din 5 martie 2008 pronunţată în dosarul nr. 253/300/2008 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Or, din conţinutul deciziei nr. 154 din 5 martie 2008 rezultă cu claritate că, prin această sentinţă penală s-a îndreptat, la solicitarea reclamantului, o eroare materială strecurată în pronunţarea sentinţei penale nr. 1128 din 23 octombrie 2002 în referire la perioada arestării.
Drept urmare, pentru calcularea termenului legal de prescripţie de 18 luni, reglementat de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. nu se va lua în calcul data pronunţării sentinţei penale nr. 154 din 5 martie 2008 ci data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1128 din 25 octombrie 2002, care prezintă situaţia stării de arest a inculpatului şi cunoscute de acesta încă din anul 2002.
Aşadar, având în vedere cele sus reţinute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.G.G. împotriva deciziei civile nr. 7/C din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5618/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5615/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
