ICCJ. Decizia nr. 5623/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5623/2010
Dosar nr. 1762/1/2010
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, s-a respins acţiunea reclamanţilor N.M., N.N. şi C.M., prin care aceştia au solicitat instanţei de judecată anularea dispoziţiei din 30 iulie 2003 a primarului municipiului Oradea, obligarea unităţii deţinătoare la restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, iar în subsidiar, obligarea A.P.A.P.S. la acordarea de măsuri reparatorii, obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri şi obligarea fiecărui pârât la plata de daune cominatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că antecesorul reclamanţilor, I.C. a fost asociat comanditat, fondator al SC O. SRL, deţinând o cotă de 65% din capitalul social, ulterior această cotă reducându-se la 50%, societatea fiind naţionalizată în 1948, iar cu privire la imobilele înscrise în CF Oradea, instanţa a constatat că acestea, anterior anului 1947 au aparţinut lui W.C., iar din anul 1947 se aflau în proprietatea lui M.C., SC O. SRL nefiind proprietatea acestora, iar faptul că societatea a fost naţionalizată concomitent cu imobilele menţionate, nu conferă nici un drept reclamanţilor la restituirea acestora.
Prin Decizia civilă nr. 191 din 19 decembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea a fost admis apelul reclamanţilor, s-a anulat dispoziţia primarului, s-a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de 50% din activele SC O. SRL şi au fost obligaţi pârâţii la înaintarea documentaţiei aferente notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a ţinut seama de precizarea reclamanţilor în sensul că solicită acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru activele societăţii ce se regăsesc în inventarul întocmit cu ocazia naţionalizării.
Prin Decizia civilă nr. 6807 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile pârâţilor A.V.A.S., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi primarul municipiului Oradea şi reclamanţilor C.C. şi S.M., a fost casată Decizia recurată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanţa supremă reţinând că nu s-a stabilit exact starea de fapt şi care era entitatea aptă să acorde despăgubiri, instanţa de apel a acordat altceva decât s-a cerut, nu s-a stabilit clar dacă societatea comercială care a preluat patrimoniul fostei SC O. SRL nu mai există sau nu mai poate fi identificată.
După rejudecarea apelului, prin Decizia civilă nr. 154 din 16 august 2008, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 258 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Bihor, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată, a anulat dispoziţia primarului, a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata a 828.234,75 lei, contravaloare a 50% din acţiunile SC O. SRL, fiind respinsă acţiunea formulată împotriva A.V.A.S.
Instanţa de apel a reţinut că SC O. SRL a fost naţionalizată în 1948, devenind Întreprinderea V.R., apoi Întreprinderea T.C., iar după 1989 SC C. SA, astfel că obligaţia de plată aparţine Statului Romăn, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi nu A.V.A.S.
Împotriva deciziei civile nr. 154 din 16 august2008 a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs pârâţii D.G.F.P. Bihor şi primarul municipiului Oradea, iar prin Decizia civilă nr. 9902 din 4 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul pârâtei D.G.F.P. Bihor, s-a admis recursul pârâtului primarul municipiului Oradea, a fost modificată în tot Decizia recurată, în sensul respingerii apelului reclamanţilor.
Pentru a statua astfel, instanţa supremă a reţinut că, în mod just dispoziţia primarului a fost de respingere a notificării, întrucât autorul reclamanţilor nu a deţinut niciodată în proprietate imobilul revendicat, ci doar în acesta şi-a desfăşurat activitatea SC O. SRL, instanţa constatând că autorul reclamantelor nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001 deoarece doar persoanele fizice, asociaţi ai persoanelor juridice, care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării, au dreptul la măsuri reparatorii. Ori, imobilele revendicate nu au aparţinut în proprietatea fostei SC O. SRL Oradea.
Împotriva deciziei civile nr. 9902 din 4 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a formulat contestaţie în anulare reclamantul N.N., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că nu a fost citat la judecarea recursului şi a aflat existenţa deciziei civile nr. 9902 din 4 decembrie 2009 la 15 februarie 2010, o dată cu comunicarea acesteia.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru motivele ce succed:
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Analizând cu precădere actele de procedură întocmite în dosarul nr. 80/35/2008 al Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, se poate observa faptul că, atât pentru termenul din 26 iunie 2009, cât şi pentru termenul din 4 decembrie 2009, citativele au fost întocmite cu omisiunea reclamantului N.N., astfel că procedura de citare la data soluţionării recursurilor a fost viciată.
Astfel, se constată că reclamantului N.N. i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, din perspectiva publicităţii, egalităţii armelor şi contradictorialităţii, dreptul la apărare al acestei părţi fiind, de asemenea, obstrucţionat.
Publicitatea procedurii, atât ca drept individual al părţii, cât şi ca garanţie instituţională, presupune, mai ales, ca probele sa fie dezbătute în public, cu respectarea contradictorialităţii. Egalitatea armelor este concepută ca drept al fiecărei părţi de a lua cunoştinţă de toate actele dosarului, apărările, cererile prezentate judecătorului şi de a le discuta în faţa acestuia într-o procedură contradictorie, astfel încât niciuna dintre părţi să nu fie plasată într-o poziţie vădit dezavantajoasă în raport de celelalte părţi.
Din cele ce preced, rezultă că cele trei componente ale dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - publicitatea, egalitatea de arme şi contradictorialitatea, sunt interpretate şi analizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în strânsă legătură, interferând şi condiţionându-se reciproc.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată întemeiată cererea reclamantului N.N., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel că anulează Decizia contestată şi fixează termen la 3 martie 2011 pentru judecata pe fond a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de către contestatorul N.N. împotriva deciziei civile nr. 9902 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Anulează Decizia civilă nr. 9902 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Fixează termen pentru judecata pe fond a recursului la data de 3 martie 2011, cu citarea tuturor părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5635/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5622/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
