ICCJ. Decizia nr. 5637/2010. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5637/2010
Dosar nr. 438/85/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 438/85/2009 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Alba Iulia a reţinut următoarele: pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, se impus a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, una din acestea fiind legătura excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.
Instanţa de recurs a reţinut că susţinerile recurentului reclamant autor al excepţiei de neconstituţionalitate, privind îngrădirea dreptului de acces liber la justiţie şi de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil, precum şi dreptul constituţional prin invocarea imperativă a normelor de ordine publică de către instanţă în căile de atac, nu pot fi considerate ca fiind veritabile critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale.
Pe de altă parte, se consideră că textele legale invocate în susţinerea excepţiei privesc aspecte ce ţin de organizarea instanţelor, neavând legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii – partaj bunuri comune.
Împotriva încheierii pronunţată la 21 iunie 2010 de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamantul R.M.A., care a susţinut următoarele critici de nelegalitate.
Deşi prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la 18 iunie 2010 a înţeles să pună în discuţie excepţia de neconstituţionalitate a art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ., raportat la obiectul dosarului, prin încheiere (practicaua) Curţii de Apel Alba Iulia, supusă căii de atac, s-a ignorat că prin Decizia civilă 123/2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu i-a fost îngrădit accesul liber la justiţie şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, precum şi dreptul constituţional privind invocarea imperativă a motivelor de ordine publică de către instanţă în căile de atac.
S-a mai considerat de către recurent că instanţa legal învestită cu judecarea apelului, nelegal a ignorat caracterul imperativ definitiv şi irevocabil al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus ca nr. unic de dosar dat de instanţa de fond să se păstreze pe tot parcursul soluţionării dosarului până la executarea hotărârii.
Recurentul susţine că cele trei elemente care formează numărul unic de dosar respectiv: nr. din registrul general electronic, nr. de identificare instanţă, (anul înregistrării dosarului şi calitatea de membru C.S.M. al pârâtei din dosarul de partaj bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, nr. unic 9820/211/2007 al Judecătoriei Cluj Napoca, modificat în nr. 9251/306/2008 al Judecătoriei Sibiu are mare importanţă în soluţionarea fondului cauzei.
Analizând criticile pronunţate de recurentul reclamant R.M.A. ce au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă instanţa a interpretat sau aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente sau dacă hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.
Criticile recurentului reclamant nu pot atrage nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel Alba Iulia a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Aceste dispoziţii prevăd că o excepţie de neconstituţionalitate, ridicată în faţa instanţei de judecată, poate fi adusă în faţa Curţii Constituţionale numai dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi anume: să fie vorba de o excepţie invocată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj comercial, să se invoce neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În mod corect instanţa a considerat că susţinerile recurentului privind neconstituţionalitatea art. 295 teza I (fraza 2) C. proc. civ. ce prevăd că „motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu" nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, deoarece în dezvoltarea motivelor respective, el doar indică textul de lege care ar fi neconstituţional.
De asemenea, corect s-a reţinut că textele legale care au fost invocate în soluţionarea excepţiei privesc aspecte legate de organizarea instanţelor, ce nu prezintă legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii – partaj de bunuri comune.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurentul – reclamant R.M.A., şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine încheierea Curţii de Apel Alba Iulia ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.M.A. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată în data de 21 iunie 2010 de Curtea de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5665/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5635/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
