ICCJ. Decizia nr. 5760/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5760/2010
Dosar nr. 3413/1/2010
Şedinţa din 1 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4 din 27 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 13/59/2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea reclamantei M.C.I., împotriva pârâţilor Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Suceava.
Au fost obligaţi pârâţii să-i plătească reclamantei despăgubirile reprezentând drepturile salariale rezultate din diferenţa dintre salariul încasat şi cel prevăzut în Anexa 1 lit. a) pct. 6-9 din OUG nr. 27/2006, corespunzător funcţiei reclamantei, începând cu data de 10 aprilie 2006, actualizate potrivit coeficientului de inflaţie şi în continuare, până la încetarea stării de discriminare.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Timişoara să facă menţiunile corespunzătoare, conform acestei sentinţe, în carnetul de muncă al reclamantei.
Împotriva hotărârii respective, la data de 18 martie 2009, 23 martie 2009 şi respectiv 27 martie 2009 au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Curtea de Apel Timişoara, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând admiterea recursurilor, modificarea în totalitate a hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Timişoara cu nr. 4 din data de 27 ianuarie 2009, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta M.C.I., judecător în cadrul Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 262 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta M.C.I. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Curtea de Apel Timişoara – în favoarea Tribunalului Timiş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nu este competentă Curtea de Apel Timişoara să soluţioneze cererea reclamantei M.C.I., întrucât la data de 5 mai 2009 Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 682/2009 prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 75/2008 care stabileau o competenţă specială de soluţionare în fond a litigiilor care au ca obiect salarizarea personalului din justiţie, în favoarea curţilor de apel, decizie publicată în M. Of. al României pe data de 6 februarie 2009.
S-a reţinut că, în contextul normelor legale mai sus amintite [ art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992], Curtea de Apel nu mai poate acorda eficienţă unor prevederi legale declarate neconstituţionale, ca efect al controlului de conformitate al acesteia cu dispoziţiile legii fundamentale, precum şi faptul că, la data pronunţării deciziei, sunt suspendate de drept dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 75/2008.
În concluzie, Curtea de Apel Timişoara a făcut aplicarea normelor de drept comun în materia litigiilor de muncă prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., corelate cu cele art. 284 alin. (1) şi (2) C. muncii.
Prin Decizia civilă nr. 156/R din 8 februarie 2010, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în ceea ce priveşte soluţionarea recursurilor declarate de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac formulate de aceştia – în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că aparţine Curţii de Apel Timişoara competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de către pârâţi, împotriva sentinţei civile nr. 4 din 27 ianuarie 2009 pronunţată de aceeaşi Curte de Apel Timişoara în dosarul nr. 13/59/2009, avându-se în vedere data când recursurile au fost înregistrate pe rolul acestei instanţe ( 23 martie 2009 ), precum şi dispoziţiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, dispoziţii ce reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti de a soluţiona, în exclusivitate, recursurile în materia conflictelor de muncă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 4/2009 a Curţii de Apel Timişoara – în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, avându-se în vedere următoarele considerente:
Acţiunea promovată de reclamanta M.C.I., judecător în cadrul Curţii de Apel, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara pe data de 15 decembrie 2008, în primă instanţă, întrucât la data respectivă se afla în vigoare OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008 care în prevederile art. 1 stipula faptul că – cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Ulterior, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 73 din 6 februarie 2009, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în mai multe dosare şi a constatat că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, sunt neconstituţionale.
Ca efect al deciziei respective, s-a revenit la competenţa clasică de soluţionare a litigiilor de muncă, conform dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu dispoziţiile art. 284 alin. (1) şi (2) C. muncii.
În cauză, însă, Decizia Curţii Constituţionale invocată a fost emisă ulterior hotărârii pronunţată în primă instanţă de către Curtea de Apel Timişoara, astfel că, în mod corect, recursurile declarate de către pârâţi au fost înregistrate pe rolul aceleiaşi instanţe, însă ca instanţă de recurs, câtă vreme prin aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale s-a constatat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 75/2008, dispoziţii care prevedeau faptul că – recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel se judecă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Fiind investită cu soluţionarea recursurilor declarate de către pârâţi, Curtea de Apel Timişoara, fără a admite calea de atac promovată de către aceştia şi fără a casa hotărârea primei instanţe, a declinat, în mod direct, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş, raportându-se în mod nejustificat la aceste norme legale mai sus amintite, susţinându-se că nu mai poate acorda eficienţă unor prevederi legale declarate neconstituţionale, ca efect al controlului de conformitate al acesteia cu dispoziţiile legii fundamentale.
De asemenea, ulterior deciziei Curţii Constituţionale, s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. 2 din ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Chiar dacă prin această lege, în urma abrogării art. 2, nu s-au prevăzut şi norme tranzitorii, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă de către curţile de apel, având în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate a acestui text de lege, este, fără îndoială, că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a stabili în continuare competenţa de soluţionare a recursurilor în materia supusă discuţiei, în favoarea instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea recurată.
În esenţă, instanţa de drept comun, în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Prin urmare, în cauză, Curtea de Apel Timişoara are competenţa să soluţioneze recursurile declarate de către pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 4/2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, însă ca instanţă de fond.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se va stabili competenţa de soluţionare a recursurilor formulate de pârâţi – în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a recursurilor formulate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Finanţelor Publice – prin D.G.F.P Timiş şi Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei nr. 4/2009 a Curţii de Apel Timişoara - în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5792/2010. Civil. Partide politice. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5668/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
